În ultima vreme am testat Grok 4.20 (Beta), pe care l-am găsit destul de bun. Se pare că pornește 4 agenți, din care 3 desfășoară investigații paralele, iar al patrulea probabil că le coordonează.

Pot face public răspunsul la această întrebare pe care tocmai i-am pus-o:

Eu: În ultimii ani, aproape toți românii, inclusiv la radio și TV, nu mai folosesc decât „a celebra” și niciodată „a sărbători”. Este adevărat că există o suprapunere semantică între cei doi termeni, și nu doar în română (FR: célébrer/fêter, IT: celebrare/festeggiare), însă:

  1. În mod tradițional, „a celebra” se referea la evenimentele majore, adesea oficiale (căsătorie, slujbă religioasă), și mai rar la evenimente mai comune (aniversări).
  2. Semantic, „a sărbători” include conceptul de sărbătoare, chiar de petrecere, pe când „a celebra” duce cu gândul la „a face celebru”, ceea ce sună cam absurd pentru o petrecere obișnuită.

În mod paradoxal, în limba română „a celebra” l-a înlocuit pe „a sărbători” prin influența limbii engleze, care nu are alternativă la „to celebrate”. Paradoxul este acela că termenul vine din latină, „celebrare”. Care este situația în celelalte limbi latine? Tot din latină vine și „fête, fêter” (festa, festus). Cum de au pierdut românii noțiunea de sărbătoare ca să ajungă la arida celebrare?

Grok 4.20 (Beta): Da, observația ta e corectă și bine argumentată. În ultimii 15–20 de ani, „a celebra” a devenit dominant în română (mai ales în presă, radio, TV, social media, reclame), iar „a sărbători” a ajuns să sune aproape arhaic sau prea „țărănesc/bisericesc” pentru mulți vorbitori. E un fenomen real de anglicism semantic, nu o evoluție organică a limbii.

Etimologia și sensul originar (ca să înțelegem paradoxul)

  • A sărbători / sărbătoare ← latină vulgară servatoria (de la servō, servāre = „a păstra, a respecta, a ține, a păzi”). Deci sensul originar era „a ține/ a respecta o zi sfântă / o zi specială”. E moștenire directă din latină, tipic românească (nu apare cu acest sens în celelalte limbi romanice).
  • A celebra ← franceză célébrer ← latină celebrāre („a onora public, a face celebru, a frecventa cu solemnitate, a glorifica”). A intrat în română prin franceză în sec. XIX, cu sensul mai formal/solemn (a celebra o slujbă, o căsătorie, o victorie mare).

Deci tu ai dreptate: semantic, „a sărbători” poartă în el ideea de sărbătoare + petrecere + bucurie colectivă, pe când „a celebra” duce cu gândul la ceva solemn, oficial, public, uneori aproape „a face faimos”.

Situația în celelalte limbi romanice (toate păstrează distincția!)

Toate limbile romanice occidentale au două verbe distincte, exact ca româna tradițională, și nu au renunțat la cel din familia festa/festus:

LimbăVerb „petrecere/joyful” (casual, aniversări, petreceri)Verb „solemn/oficial” (ceremonii, comemorări, religios)Observații
Francezăfêter (fêter son anniversaire, fêter Noël, on va fêter ça!)célébrer (célébrer une messe, célébrer un mariage civil, célébrer la mémoire)Fêter = „a face petrecere”; célébrer sună prea pompos pentru o zi de naștere obișnuită.
Italianăfesteggiare (festeggiare il compleanno, festeggiamo stasera!)celebrare (celebrare il matrimonio, celebrare una vittoria storica)Mulți italieni se plâng exact ca tine: din cauza dublajelor americane, tinerii zic „celebrare il compleanno” în loc de „festeggiare”. E considerat calchiu prost din engleză.
Spaniolăfestejar (festejar el cumpleaños, vamos a festejar)celebrar (celebrar una boda, celebrar el aniversario de la independencia)Festejar e mai „cu petrecere și chef”; celebrar e mai larg, dar RAE recomandă distincție.
Portughezăfestejar (festejar o aniversário)celebrar (celebrar uma missa, celebrar um acordo)Exact aceeași nuanță: festejar = fun & party.
Catalanăfestejar / festivarcelebrarLa fel.

Concluzie comparativă: toate limbile surori au păstrat festa/festus ca verbul viu, cotidian, vesel pentru „a face petrecere”. Româna e singura care a lăsat să slăbească verbul moștenit direct (a sărbători) în favoarea împrumutului „a celebra”.

De ce s-a întâmplat tocmai în română?

  1. Influența masivă a englezei (din anii 1990 încoace). Engleză are un singur verb – to celebrate – care acoperă tot: de la „celebrate your birthday with pizza” la „celebrate the Olympics”. Traducătorii, jurnaliștii, dublatorii, influencerii au ales automat echivalentul sonor și „internațional” celebra (care exista deja, dar era rar).
  2. Sună „mai modern, mai european, mai cool”. „Sărbătoresc” sună folcloric sau bisericesc („sărbătorim Paștele”), pe când „celebrăm” sună ca la Bruxelles sau în serialele Netflix.
  3. Efectul de modă lingvistică (ca „a realiza” în loc de „a înțelege”, „a avea loc” etc.). Odată ce radio/TV/ul au început să zică „celebrăm 1 Decembrie”, „celebrăm Ziua Femeii”, „celebrăm succesul echipei”, efectul de imitație a fost fulgerător.
  4. Nu e pierderea noțiunii de „sărbătoare” – substantivul sărbătoare e viu și sănătos („sărbători legale”, „sărbători de iarnă”). Doar verbul a fost „înlocuit”.

Paradoxul e frumos: engleza a luat un cuvânt latin (celebrāre), l-a generalizat la orice chef, și noi, vorbitori direcți de romanică, îl reimportăm cu sensul englezesc larg, abandonând moștenirea noastră proprie (servāre → sărbători). Exact ca italienii cu dublajele.

Deci nu românii au „pierdut” noțiunea – doar au îmbrățișat un anglicism care suna mai șic. Dacă vrei să lupți contra curentului, continuă să zici „sărbătorim” – e corect, e frumos, e românesc. Mulți lingviști și scriitori (inclusiv eu, aici) te susțin. 😊

De remarcat că „sacrilegiul” este cu atât mai mare cu cât româna este singura (dacă nu socotim separat aromâna) care a derivat din „servatoria”, pe când celelalte limbi latine au derivat din „festa/festus”!