De data asta, numai o lovitură de stat ne mai poate salva de CCR!
Nu am mai înjurat de mult justiția română, pe românește. Acum chiar că se cere, în ciuda întârzierii cu care o fac. Întâi am ezitat, apoi nu am avut timp ori chef. Scriu asta dintr-un aeroport, pentru că trebuie.
E vorba de faimoasa hotărâre a Curții NECONSTITUȚIONALE a României Nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Citiți motivarea și vă minunați:
De apreciat opinia separată a doamnei Laura Iuliana Scântei. I-a trebuit ceva curaj, într-o țară ca asta.
Nu importă că madam Șoșoacă e un căcat cu ochi. Conform legii, și un căcat are drepturi în România! Acest căcat, în speță, are dreptul de a candida la președinția României și de a NU fi aleasă!
Să fim serioși, Șoșoacă nu s-ar fi ales. Dar avea dreptul să fie pe buletinele de vot, așa cum mai sunt 14 indivizi, majoritatea cu rol pur decorativ. Pentru a-și fi pierdut acest drept, domnia-sa căcatul șoșocesc ar fi trebuit să fie „beneficiara” unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare penală. Nu este cazul. Nu există nici o anchetă în desfășurare, și nici un dosar pe rol. Parlamentul European nu a primit nici o cerere de ridicare a imunității parlamentare la adresa fiarei. Dacă ar fi fost condamnată penal, într-un proces în care, firește, ar fi avut dreptul la apărare, candidatura i-ar fi fost respinsă la nivelul Biroului Electoral Central. Contestația făcută la CCR este un jeg ordinar, însă adunătura de slobozuri uscate de la CCR i-a dat curs în cel mai stalinist mod cu putință!
CCR și-a permis, ca și în alte rânduri, dar de această dată într-un mod grosolan, să-și bată joc de lege, de principiile de drept, și să-și depășească atribuțiile. CCR nu are atribuții de apreciere a atașamentului cuiva față de statul român. CCR nu judecă în sensul unui proces în justiție. „CCR nu pedepsește”, spunea Zegrean la un post TV. CCR apreciază doar constituționalitatea, într-o procedură necontradictorie. Nu există audiatur et altera pars.
Aberațiile din motivarea hotărârii sunt din puțul gândirii. Nici Tribunalele Poporului nu au îndoit atâta logica în interesul „înaltelor comandamente ale momentului”. Nu-i poți cere omului să respecte jurământul de Președinte înainte de a-l fi prestat!
Lecturi obligatorii:
■ Cristi Danileț: „Traducerea” hotărârii CCR în cazul Șoșoacă
Dar unii căcați, inclusiv, printre mulți alții, Cristian Pîrvulescu, felicită CCR pentru această decizie nelegală și neconstituțională! Mi se face greață că sunt român.
România e țara în care pulele scofâlcite ne sunt repere morale.
Și-așa credibilitatea CCR era sub nivelul mării, iar recent CJUE a stabilit într-o speță că o decizie anterioară a CCR trebuie ignorată (NIMENI NU A DISCUTAT implicațiile!); acum s-a dus complet pe pulă respectul în sistemul „de Drept” (de drepți!) din România. Apropo, Cristi Danileț a explicat cum în cazul Iorgulescu și ÎCCJ e o masă de sloboz.
Am mai spus-o în privat și o repet și în public: judecătorii, prin mizeria numită CCR, s-au încuiat pe dinăuntru, și nici o putere politică nu le poate lua privilegiile, nici nu-i poate trage la răspundere. Nici CSM nu poate face nimic împotriva scursurilor de la CCR. Nici măcar de pensiile lor fabuloase nu te poți atinge!
SINGURA SOLUȚIE ar fi o dictatură sau orice schimbare completă de regim DUPĂ CARE s-ar reveni la o altă Constituție, ceea ce ar dizolva CCR și autoritatea deciziilor trecute, și ar putea pune bazele unui nou sistem de drept. Dar asta nu se va întâmpla.
Nu pricep un lucru: dacă atitudinile sale anti-NATO, anti-UE și „pentru pace” sunt interpretate drept pro-Putin, cum se împacă asta cu „nazismul” ideii de România Mare, care ar include și Basarabia? Nu cumva în privința Șoșoacei naționale analiza orientării politice a fost pripită și imbecilă? (Iar expertiza medico-legală psihiatrică nu a existat.)
Not familiar with Romania’s legalities but the constitutions I am familiar needs a 2/3, 3/4, etc majorities in order to change constitution, sometimes even coupled with a referendum. Now, when a political power wants to change the judiciary, rightfully or not, it becomes an easy target (look at Poland, Mexico…). And I don’t even want to enter the “if it is legal, but not within the spirit of the law” dilemma.
When should it be legitimately to modify a non-performing judiciary and that it is seem a beneficial for the society overall; And overall I mean in beneficial of people but not against a particular ethnic or religious subgroup.
I have never seen such a blatant infringement of the principles of law in my whole life! They said she can’t be a presidential candidate because she has expressed anti-NATO, antisemitic, and pro-Russia opinions. And that, if she’ll be sworn President, she would have broken that oath by her previous opinions. No kidding. And this is Romania, an EU member state and all. She has a completely clean judicial record, so she should enjoy the full exercise of her rights. Not in Romania.
Now, she is a complete scumbag, but that’s legally irrelevant.
Thanks… she may well be! One thing I have learned is that scumbags sometimes are the ones posed to trigger change. They probably went after her not for being a scumbag but because maybe some of her message resonates and they are afraid of dissidents. Trump here is the same, a complete scumbag (personally and politically) but establishment still goes after him for being too “unpredictable”, even though he has proven of not stirring “DC’s swamp” much. What is happening in all the West’s freedoms is without no parallels in our lifetime.
Again, thanks for bringing this up.
În România nu există oameni cu gândire juridică, ci doar handicapați. Dacă în corpul postării menționam o chestiune care ar fi meritat o largă dezbatere publică, cea prin care CJUE a stabilit că o decizie a CCR trebuie să fie ignorată de instanțe, acum vreau să opinez cu privire la o decizie a ÎCCJ care ar fi trebuit pronunțată azi, dar s-a amânat pentru 9 decembrie. În speță e vorba de o temă foarte sensibilă în care ÎCCJ, introducând precizări acolo unde legea nu o face, practic creează legislație, deși în teorie sistemul de drept românesc nu permite acest lucru: introducerea (sau nu) de praguri la drogurile depistate, similar cu cazul alcoolului.
Dacă ar exista mai mulți români cu mai mult de jumătate de creier, ar fi mai interesați de această discuție crucială. Iată câteva argumente.
● Poliția Română folosește aparate DrugTest care nu ar fi trebuit niciodată omologate, căci dau rezultate fals pozitive mai rău decât testele poligraf.
● Medicamente uzuale anti-răceală care conțin pseudoefedrină sau codeină conduc la rezultate pozitive.
● Spre deosebire de alcool, testarea antidrog se face atât prin prelevarea de probe de sânge, cât și prin prelevarea de probe de urină. În competițiile sportive probele de urină sunt necesare pentru a depista dacă sportivul s-a dopat în ultimele 1-2 săptămâni, căci metaboliții rămân în sistem mai multă vreme. În testarea capacității de a conduce un vehicul, este greu de argumentat că faptul de a fi fumat o țigară cu marijuana alaltăieri te conduce la un dosar penal!
● În 2022, Curtea de Apel Brașov contrazicea o hotărâre din 2020 a ÎCCJ prin aceea că decidea într-o speță în care probele de sânge erau negative, dar probele de urină erau pozitive. Fără opinia unui expert medico-legal, dar utilizând argumente lingvistice și juridice (creierul determină comportamentul, iar singurul lichid care ajunge în creier este sângele, nu și urina), CAB achita inculpatul. Problema rămâne totuși nerezolvată, câtă vreme legea nu specifică ce înțelege prin „persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”! Cum va putea ÎCCJ să hotărască acolo unde legea nu o face? Nici CCR nu a fost de folos în trecut.
● Un absolut nediscutat de absolut nimeni în privința temei „prag zero (ca acum) sau prag specificat (ca la alcool)” ține de istoria pragului la alcool în legislație.
Codul Penal al României socialiste prevedea un prag zero la alcool pentru conducătorii auto. Și în clipa de față, pragurile admise în diverse jurisdicții de pe planetă sunt extrem de diferite, și mai sunt țări cu toleranță zero. Dar dincolo de asprimea legislației „comuniste”, absolut nimeni nu se gândește la un aspect pur tehnologic: când acel Cod Penal a fost adoptat în 1968, sensibilitatea aparatelor etilotest din dotarea Miliției era jalnică. Când „suflai în fiolă” iar aceasta nu se înverzea, nu însemna că procentul de alcool din aerul expirat era zero. Însemna că era sub pragul de detecție, care prag de detecție era destul de ridicat. Mai pe românește: deși legea spunea „zero”, în practică puteai să fi băut ceva, nu mult, și nu în ultimele câteva ore, și erai „curat”!
Legea actuală este mult mai tolerantă cu pragul la alcool, deci s-a „liberalizat” cu mult peste acceptarea fostului prag de detecție (oricare o fi fost ăla). Dar la droguri, handicapații de legiuitori au adoptat „toleranța zero” fără a se gândi, și repet, la câteva aspecte:
(1) Orice prag zero este absurd.
(2) Multe medicamente uzuale pot conduce la pozitivarea nedorită a testelor, deși capacitatea de a conduce vehicule nu este diminuată.
(3) Testarea sângelui și testarea urinei se bazează pe principii diferite, iar urina poate indica și consumul de droguri produs cu mai multe zile în trecut, dar care nu mai afectează capacitățile psiho-motorii ale individului.
Din păcate, în România de azi nu se pot purta discuții raționale pe aceste teme în spațiul public. Noi ne pierdem vremea cu căcați cu ochi de genul Ciolacu, Ciucă, Simion, Șoșoacă, Lasconi, ș.a.m.d. Așa că ÎCCJ va decide cum va decide, iar bizonul românesc va continua să frece belengherul.
Dar noi avem mari juriști, chipurile. Cu pensii mari, poate.
Iată și un articol de pe Europa Liberă România: Vlad Zaha: În România nu se face distincție între prezența drogului în corp și influența sa.