De ce nu e bine să permitem tuturor proștilor cu diplomă să dea sfaturi
Această postare este o copie a textului de pe Facebook, și este o reacție la acest articol care ar trebui citit înainte de opiniile mele: De ce e bine să permitem copilului să stea pe telefon și de ce scade coeficientul de inteligență în unele țări. Răspunsurile rectorului UBB, psihologul Daniel David.
Domnul rector Daniel David, cât o fi el de specialist în pieptănat ouă, și oricâte tinichele și-ar atârna de piept precum generalii nord-coreeni, e un dobitoc sinistru.
Imbecilul compară „expunerea copilului la ecran” cu „pentru bunica mea era anormal să stai vara în casă și să citești cărți”. Ce fumează nenea ăsta?
1. Da, nu doar pentru bunica lui tălică, ci poate și pentru mă-ta, statul excesiv în casă părea anormal, dar pentru că nu făceai mișcare și nu te socializai, nu pentru că citeai, boule! Am fost și eu șoarece de bibliotecă, și aș fi vrut să fi fost mai activ și mai sportiv, dar fii fără grijă, pe vremea aia nu eram deloc supraponderal de la puținătatea activităților sportive.
2. Copiii din ziua de azi, cum recunoști și matale, stau cu nasul în tabletă. Ba chiar părinții vâră copilului telefonul sub nas încă din cărucior. Să fie odrasla cuminte, ce naiba. Dar ce anume fac copiii „pe ecran”? Ăștia din cărucior care nici nu pricep ce văd pe ecran devin oligofreni autiști. Ăi mai mari dezvoltă, ca și adulții, o combinație de dependență, ADHD și OCD. Și hai să vorbim și de preaiubita „a treia revoluție industrială” pe care o menționași.
Când personajul virtual Sheldon din „Young Sheldon” își dorise în 1989 un Tandy 1000 SL și îl căpătase (S1E12), ce făcuse cu acel PC? Păi, exact activitățile pentru care PC-ul fusese inventat! Fast-forward, noi deja am depășit etapa în care „vai, copiii se joacă prea mult pe calculator!” (jocuri cretine, nu ca alea de MS-DOS pe care le știam eu, și care majoritatea fuseseră portate de pe SEGA, Nintendo sau alte console). Am depășit și îngrijorarea referitoare la Xbox și PlayStation. Culmea, astea par acum inofensive. Acum avem telefoane și tablete ca factor principal de cretinizare a copiilor!
Nimeni, niciodată, nu a folosit o tabletă sau un telefon pentru o activitate care să fie benefică intelectului. Toate jocurile pe care copiii chiar le folosesc sunt absolut retardate. Nu că nu ar fi existat și puzzle-uri mișto, sau la o adică șah și go. Apoi, deși aceste dispozitive pot fi utilizate și ca e-readere, copiii nu le folosesc în acest scop. Și nu, nu le folosesc pentru informare. Niciodată. Căci doar nu vom clasifica TikTok și Instagram la capitolul surse de informare! Nu-i vorbă, nici pe un PC nu-l văd pe un puber să caute ceva pe Wikipedia, măcar. Sau să încerce să verifice dacă un căcat virat este adevărat sau hoax. Nu fac asta nici adulții.
Boșimanii (vorba vine) au ratat „a treia revoluție industrială” pentru că nu folosesc calculatoare. Octogenarii și nonagenarii care au refuzat și computerul și smartphone-ul sunt și ei boșimani. Dar copiii cretinizați de „noile ecrane” nu sunt cu nimic mai câștigați.
Nu spun să-i împingem pe copii spre software development. Ideea asta devine din ce în ce mai proastă pe zi ce trece. Dar „alfabetizarea informatică” înseamnă să te intereseze să înțelegi cum funcționează aceste tehnologii, iar asta se poate întâmpla, în opinia mea, numai pe computer, nu pe telefoane și tablete, care sunt instrumentele perfecte ale îndobitocirii în masă. În ziua de azi, copii, tineri, sau mai puțin tineri, generații întregi se uită la IT ca la o colecție de „black boxes” hardware și software. Tot ce contează e să știi ce butoane (virtuale) să apeși. Who the fuck cares about anything else? Magic thinking prevailed.
3. „Copiii care n-au această expunere pierd avantaje competitive”, mai zice domnul Profesor Universitar Doctor, profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la UBB. Cred că iarăși a rămas fixat în etapa „dar boșimanii!”. Căci expunerea necesară este la tehnologiile informatice, nu la telefon și tabletă. Încă o dată, fenomenul la care asistăm nu mai este „copilul stă prea mult la computer”, ci „copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă”. Da, și aceste dispozitive mobile sunt tot mai potente, și pot avea utilizări multiple. Nu, copiii nu le folosesc în mod inteligent. Nici majoritatea adulților, de altfel.
4. „Efectul Flynn” (James R. Flynn) chiar există, și el se referă la creșterea IQ-ului mediu în secolul XX „cu 3 până la 7 puncte, pentru fiecare deceniu, până pe la sfârșitul anilor 1990”. E vorba de impactul tehnologiei, al gândirii abstracte, al educației.
Dar domnia sa are o agendă, și vine cu teoria asta: „Dacă eu am acum un IQ de 100 de puncte, acum 50 de ani cineva avea doar 85.” O susține, chipurile, cu acest exemplu complet cretin, fals, neadevărat:
Dacă oamenilor din perioada respectivă le-ai fi dat un raționament de genul următor: „În România nu există cămile. Iași este un oraș din România”. Și urmează întrebarea: există cămile în Iași?
Cei mai mulți dintre noi, pregătiți într-o educație formală și aplicând logica, ar spune că nu. Ei, oamenii din perioada respectivă refuzau să dea răspunsuri de genul ăsta. Erau într-o gândire concretă și aveau tendința să răspundă: „Iașiul este un oraș mare. S-ar putea ca pe undeva în oraș să existe o cămilă?” Da, deci altfel spus, nu că n-ar fi putut să gândească abstract. Refuzau gândirea logica la nivel abstract și o duceau într-o zonă concretă.
Dobitocule, orice om trecut prin școală ar fi răspuns corect chiar și acum 50 de ani! Nu-i considera pe oameni mai proști decât erau! A, că poate acum 80 de ani… sau poate la boșimani…
5. Handicapatule Daniel David, dincolo de transformarea tineretului în automate defecte, care într-un anumit sens mă duc cu gândul la orfelinatele comuniste în care adesea puteau fi văzuți copii care se legănau (bâțâiau) în permanență, în mod compulsiv (cred că se cheamă comportament anxios repetitiv de auto-stimulare sau auto-calmativ în tulburările de spectru autist generate de izolare socială și traumă), mai există un aspect care, e drept, nu e de resortul psihologiei, ci al ortopediei.
E vorba de „gâtul tehnologic” (tech neck), mai exact de cocoșarea în masă a tineretului. Hai, că n-ai trăit sub un bolovan, ce dracu!
De ce nu adoptă puștimea o poziție corectă când își pierde vremea cu ochii în telefon? Nobody knows. Pe vremuri, când copilul se cocoșa de la citit, nu era pentru că ar fi stat cu cartea în mână într-o poziție incorectă, ci pentru că ar fi stat la masa de lucru aplecat pe carte sau caiet, din cauza unui scaun inadecvat sau din lipsa unor ochelari potriviți. Dar când îi vezi pe adolescenți, chiar și sprijiniți de un perete sau în autobuz, cocoșați asupra ecranului, îți vine să te întrebi dacă nu cumva sunt oligofreni. Poate că ar trebui făcut un studiu sociologic pe tema asta, dar nu e de resortul unui Daniel David, pe care-l cocoșează medaliile academice.
Și chiar dacă nu s-ar mai cocoșa din cauza telefonului generațiile astea pierdute, tot s-ar cocoșa, precum părinții lor, de la celelalte ecrane, mai mari.
Pe vremuri, când monitoarele erau puse peste PC-uri, care erau plate, ca IBM PC-urile originale, adică nu de tip tower, era perfect. Ecranul era mai ridicat, poziția pe scaun putea fi corectă. Ulterior, omenirea s-a cretinizat în masă, mai ales de când cu generalizarea laptop-urilor. După ce că și așa nimănui nu-i mai pasă dacă ecranul PC-ului stă la înălțimea corectă pentru a evita cocoșarea, laptop-urile au pus capac la tot. Una e să folosești laptop-ul în tren sau în parc, în pat sau pe fotoliu, și alta e să stai cu el pe masă vreme îndelungată. Există suporturi reglabile care îl pot ridica mult până la o înălțime care diminuează disconfortul pozițional, caz în care folosirea unei tastaturi externe se impune, dar câți din utilizatorii de laptop-uri fac asta? Probabil că 0.1% în cel mai optimist caz.
Încă o dată, asta ține de ortopedie, dar este un fenomen social. Și se adaugă la fenomenul principal care nu este generat de IT per se, și nici de computere, ci în mod specific de telefoane și tablete, sau mai exact de modul în care acestea sunt folosite.
Televiziunea a fost o invenție extraordinară care a favorizat circulația informației, dar și a filmelor și a emisiunilor de divertisment. Cei de 50+ își mai amintesc și de emisiunea Teleșcoală. Astăzi, televiziunea a ajuns un căcat puțitor, cu 989 de canale pline de sloboz. Măcar un smart TV îți dă acces la VOD, căci altminteri la ce naiba să mai aibă omul televizor? Eu nici nu mai am, și nu-mi lipsește deloc.
Internetul a fost o creație de-a dreptul revoluționară. Îl folosesc oamenii în ziua de astăzi pentru informare și comunicare? Vezi să nu! 90% din conținutul de pe Internet este gunoi. Spam. Fake news. Rețelele sociale conțin 99% gunoi absolut.
Computerele au contribuit într-o vreme la dezvoltarea intelectuală a celor care le folosesc. Not anymore. Cred că Daniel David este cel mai bun exemplu în acest sens, deși este cam de-un leat cu mine și nu i-a pus mă-sa un telefon în brațe când era în cărucior. Dar, după cum se știe, tâmpenia nu este rezervată celor senili sau celor născuți oligofreni; ea poate să apară și la cei cu multă școală. Oare bunica sus-numitului nu folosea expresia „Unde-i deșteptăciune multă e și prostie multă”?
Hmm, interesting on the physical positions we adopt in front of computers. Glad to report being past of that 0.1% though. Part of it probably is coping some role models they are exposed too… I remember as a kid playing cowboys and handling the gun as “cowboys in movies” at waist level… but decades later I saw kids holding the gun sideways (side grip)… it was just the gang/rapper culture of the 90s.
On the content quality… well, when you have only 2 or 5 national channels, creators had more room and resources for quality, but lets us not kid ourselves, most of the TV in past days was insufferable too, we just did not have much of a choice. The perception of higher quality in the past is also influenced by the “Survivorship bias”. Today, with infinite access to distribute content, well, ratios on quality probably has gotten worse, but quality material is still there.
My kids were screen-game-free till being 7yrs old; ironically it was the school (!) that introduced them to PC games (math gamification) and all kids were competing with each other on that game; 4 months later they start telling each other to play instead these other games (the math component was no present now) and I had to step in. We are reducing the, I called them “vicious” games, in their PC (unsurprisingly, on Windows) 10% each week and by January should be 0.
I have given each then a laptop with Linux (I know they won’t program though), but want to create exposure to different ways of doing things. They may not be programmers, but I know they are by far, the more conscious on these matters in their classrooms. The tablet, I took it away 1 yr ago and their phone always had been restricted only for photos (they like making videos) and calls.
Now, one ponder, our parents couldn’t care less, if in the 80s and 90s we were in game consoles or PCs and a percentage of us did create wonders with that early exposure to technology (I was poor though so no PC till I was 25 or so). If we are restricting our kids to certain media/games, could we be handicapping them from exposure to that create wonders in 2 decades too? After all, the “productive” minds of the 30s won’t program as we did in the 90s, program will be automated and, instead, they will create with information in forms we cannot foresee it today. Therefore, although I believe is small, still there is a real chance we may be inhibiting their potential by overprotection.
It’s not overprotection. They don’t “obey” anyway. Kids never did and will never do. But with each generation, I believe they become dumber and dumber. Gen Alpha is atrocious.
Un amigo mío ha comprado un portátil Dell con Ubuntu para su hija de 12 años. As it came with Ubuntu 22.04 (GNOME with the castrated Nautilus), he installed, on my advice, Ubuntu MATE 24.04 with the Redmond layout (MATE Tweak). But his daughter wanted “something that looks different from Windows,” so the final layout was Cupertino. Nice, but I couldn’t use it. Anyway, now la niña says she “is afraid of Linux”! WTF.
Am făcut recent 40 și mă simt privilegiat de faptul că mi-am petrecut adolescența în perioada în care computingul nu era cu precădere parada de black boxuri de azi. Hazardul a făcut să și fiu o fire interesată mereu de ce anume se află „sub capotă”, de ce face lucrurile să meargă – și m-a ajutat un pic și acest lucru. Capitalismul sălbatic nu reușise încă să acapareze internetul și să-l transforme în aplicații și servicii, așa că m-am bucurat pentru puțin timp de acel vest sălbatic, de acea goană după aur în care internetul înca era o nișă în sine.
Dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă m-aș fi născut acum 5 sau 15 de ani. Dacă părinții mi-ar fi pus YouTube Kids în mână pe post de suzetă în gură. Când aveam 4 ani, ascultam povești și teatru pe vinil. Ca să ascult un vinil, trebuia să știu măcar să folosesc un pick-up. Discurile aveau început și sfârșit, înregistrările aveau momente ale subiectului și personaje bine definite pe parcursul a 30-60 de minute. Preșcolarii de azi consumă începând de la 2 ani niște lucruri pe care numai cineva pe psihedelice le-ar putea aprecia: animații repetitive cu personaje cretine ce țin conversații onomatopeice, fără început și fără sfârșit, în care și din care pot “sări” în orice moment, pentru că nu există un fir epic. Este echivalentul unui manșon prin care este foarte ușor de conectat creierul la conducta ce duce către fosa septică a internetului.
Mulți dintre părinții tineri de preșcolari de azi sunt ei înșiși analfabeți funcțional (nu analfabeți funcționali, cum mulți cretini calchiază) și nu văd nimic în neregulă la acet tip de animații, ei neputând să treacă de poleiala superficială a personajelor cu ochi mari și a animalelor frumos colorate, iar după un proces de gândire sumar, acestea sunt considerate complet comestibile pentru copii. Unde mai pui că-i și fac să tacă dracului din gură sau să nu mai alerge prin casă.
Cum să mai fie apoi în stare copiii ăștia să citească un text mai lung de cinci rânduri? Cum să mai înțeleagă despre ce e vorba într-un articol? Darămite într-o nuvelă sau roman? De care oricum nu se ating, pentru că sunt prea lungi și ei se plictisesc după o pagină. Prevăd că zilele de glorie ale romanului ca gen literar sunt pe final și apusul va fi brusc, în mai puțin de 30 de ani. Sigur, se dă și se va da vina pe un sistem educațional falimentar – ceea ce nu va fi departe de adevăr – dar brain rotul începe de acasă.
Consecințele vor fi sistemice și pe termen lung și foarte lung și vor fi probabil mai profunde decât orice criză financiară sau război mondial.
Magistral spus! 👏
Romanul ca gen literar: peste jumătate din romanele publicate acum în Occident sunt de două feluri: „young adult fantasy” (în realitate, texte pentru retardați) și „LGBTQIA+ romance” (deși majoritatea sunt cu băieți care se iubesc).
Ah, iar graphic novels sunt 99% manga.
Viitorul sună bine.
Aceeași comparație m-a frapat și pe mine: lectura de cărți cu jocul pe telefon.
Domnul rector (care are o pagină superlaudativă pe wikipedia; de exemplu, cică „Starting with 2021, in various academic analyses he was included in Top 2% most cited scientists in the world, both in science in general and in its specialty, be it for the whole career or in specific years.”) spune că IQ începe să scadă în țările deja dezvoltate, unde tehnologia îi expune pe cei mici la jocuri și le facilitează accesul la informații (chiar dă ca exemplu întrebarea ce rost are să faci un efort mental pentru un rezultat care se află la un clic distanță), după care recomandă să nu-i privăm pe copii de telefoane și tablete, pentru că altfel vor fi mai puțin competitivi?!? Plus că ideea de competitivitate sună ca și cum i-ar privi pe elevi ca pe niște automate de băgat în producție. Nu vor da un randament la fel de mare ca roboțeii care sunt instruiți de mici de către calculatorul de buzunar.
Imho, singurul calculator este desktopul. Paradigma lui e următoarea: te așezi confortabil pe un scaun, privind la un ecran care se află pe masă în fața ta, și ai la dispoziție tastatura și mausul cu care poți să lucrezi. Iar desktopuri sunt din ce în ce mai puține. În pofida numelui, laptopul a fost gândit pentru a-l putea lua cu tine când te deplasezi, nu pentru a-l folosi în pat sau pe genunchi, și are anumite inconveniențe. Telefonul nici nu intră în discuție, aflându-se sub paradigma sunt plictisit așteptând autobuzul și iau un drog vizual care să-mi țină mintea ocupată.
Fiecare nouă revoluție tehnologică a dus la diminuarea unor înzestrări native pe care le aveam. Apariția scrierii a adus cu sine, deși pare greu de crezut, o scădere a memoriei care era specifică culturii orale. Electricitatea și televizorul au condus, cred, la slăbirea vederii. Care ne putem aștepta să scadă de la o generație la alta, de vreme ce ochii nu sunt adaptați pentru a privi la o distanță fixă, pe un ecran luminat artificial. Internetul, digitalizarea și telefoanele mobile ne fac autiști și incapabili să ne focalizăm. Ce urmează? Nu știu, că mă uitam în telefon și am pierdut șirul gândurilor. Apoi, ca nuanță separată, fiecare popularizare sau răspândire în masă a unei tehnologii a dus la vulgarizarea ei. Astfel, tiparul a ascuns textele valoroase într-o mare de maculatură, în timp ce internetul ridică asta la pătrat, îngropând cunoașterea într-un ocean de informații irelevante și, prin cumul, toxice. Așa că expunând copilul la internet nu îl vei expune la acea 15% pătură de informații utile sau valoroase, ci la cele 85% straturi de gunoi. Și vei face asta la o vârstă la care nu are abilitatea de a tria și a folosi în mod înțelept ceea ce asimilează.
Totuși, tonul tău este foarte virulent.
Încă o dată, iată cum cititorii mei știu să pună punctul pe i mai bine decât mine! 👏 (Și fără virulență.)
Partea interesantă e că slăbirea vederii (nu zice nimeni „ochiul tehnologic”) se produce din cauză de suprasolicitare în condițiile în care ochii nu sunt adaptați la efortul prelungit de a citi, și cu atât mai puțin la stimulii luminoși artificiali. (Omul nu e „făcut” nici să citească texte tipărite, darămite să se uite mereu în ecrane!) Însă fenomenul de slăbire a judecății se produce din cauză de neutilizare a materiei cenușii. (Cum spuneai, ce sens are să mai știi ceva când Google, sau astăzi ChatGPT, ne poate spune totul?)
Firește, în lipsa unei educații serioase și a unei culturi generale solide, discernământul (nu în sens medico-legal) este tot mai limitat, chiar și la adulți, nu doar la copiii care n-au aparatul critic pentru a filtra informația la care sunt expuși.
Pe de altă parte, suprasolicitarea ochiului este de fapt o suprasolicitare a unui anumit mod particular de a privi, în detrimentul altora, care sunt nefolosite și tind să se atrofieze.
În mod obișnuit, atunci când ne aflăm de exemplu în natură, ochiul privește obiecte mai apropiate sau mai îndepărtate de noi. Iar pentru a se putea focaliza la distanțe variabile, folosește mușchiul ciliar, care modifică corespunzător forma (curbura) cristalinului. Focalizarea la distanțe mici se produce prin contracția acestui mușchi, iar focalizarea la distanțe mari prin relaxarea lui. De aceea se recomandă ca după un număr de minute sau ore de privit la ecran să facem o pauză în care să închidem ochii sau să privim undeva în depărtare – pentru ca mușchiul ciliar să se relaxeze. Ori, prin contracția prelungită a mușchilor ciliari, care nu mai sunt folosiți pentru a realiza mișcările lor naturale de acomodare la distanțe diferite ci sunt ținuți într-o poziție fixă, cristalinul își pierde elasticitatea (se „cristalizează”).
Așa că această suprasolicitare (dizarmonioasă, a unui anumit mod de a privi) este simultan o neutilizare a celorlalte moduri de a privi, la ditanță și mai ales la distanțe diferite, și deci o neutilizare uniformă și armonioasă a mușchilor oculari.
Daniel David strikes again! Daniel David, despre retreat – ultima modă printre români: În numele dezvoltării personale se poate ajunge la probleme psihologice severe:
Gabor Maté, contestat pentru că, deși evreu, critică genocidul din Gaza și ocupația din Cisiordania?
Domnul David știe mai bine. Cel mai bine:
Deci care a fost mesajul? Să nu ne încredem în șarlatani?
Und so weiter. Dar Gabor Maté este un închipuit, nu ca domnul Daniel David:
Nu este mai cunoscut decât „vrăjitoarea nuștiucare care face magie albă.” Iar „cel mai mare segment din populație totuși apelează la medici, psihologi când au probleme legate de sănătate.” În concluzie: „Sigur că e o situație, cum să spun, neobișnuită, dar nu e un risc atât de mare.”
E adevărat că mai sunt contestatari. Wikipedia:
Eu aș crede că David e îngrijorat că cei care „se iau după” Maté diminuează veniturile psihoterapeuților tradiționali precum românul nostru, adept al terapiilor cognitiv-comportamentale, care nu-s greșite, dar sunt ultra-depășite.