Un nou geniu al Carpaților: moi-même

Printre multele prostii pe care le postez pe Facebook (link-uri cu minime comentarii, frivolități) se mai strecoară și opinii de mai mare întindere, iar aici preiau două astfel de postări. Tot nu prea mă citește nimeni nici acolo, așa că hai să mă citească „nimeni + 2”. Sau măcar să mă înjure unii.

Apropo de TVA-ul „pe invers”

🌐 Postarea se referă la acest articol din Adevărul: Ce înseamnă taxarea inversă a TVA și cine virează de fapt banii către stat.

Dacă tot am vorbit mai devreme de oligofrenie, iată-i pe marii economiști Andrei Caramitru și Gabriel Biriș cum descoperă apa caldă și „reverse VAT”. Explicațiile sunt proaste, și recunosc că nu am înțeles niciodată în ce fel reduce „reverse VAT” evaziunea fiscală pe TVA. Dacă răspunderea virării TVA este pasată de fiecare dată la următorul din lanț, iar detailistul este cel care virează întregul TVA la stat, atunci ce se obține este echivalentul Retail Sales Tax din SUA, care se percepe o singură dată în final, simplificând taxarea și evitând imbecila birocrație a mecanismului de TVA! Or, toată dogma economică spune că dimpotrivă, prin colectarea în fiecare etapă a lanțului economic și comercial, TVA-ul tocmai că reduce evaziunea fiscală, pe când Retail Sales Tax duce la evaziune substanțială! M-am certat cu toată lumea și cu toți boții că TVA-ul e o complicație cretină cu costuri sociale imense din cauza birocrației necesare, ca acum să mi se spună că o planetă întreagă a inventat un nou nume pentru mult-hulita „Retail Sales Tax”, dar ca să nu pară că renunță la TVA, i-au spus „reverse VAT”?!

8 miliarde de retardați.

Trei precizări:

1. Andrei Caramitru este un dobitoc sinistru, dar sinistru! Un puțoi libertarian. Pe vremea mea, asta era gândire de 19-20 de ani, dar unii rămân retardați.

2. Gabriel Biriș se crede și el mai deștept decât este, cu institutul pulii creat de el.

3. Reverse VAT am întâlnit-o prima dată în tranzacțiile internaționale, unde se justifică într-o măsură mai mare decât în cele interne unei țări. Ba chiar am întâlnit-o în tranzacțiile directe SUA-UE, unde cumpărătorul din UE nu trebuia să plătească Sales Tax, dar vânzătorul american cerea VAT number și folosea reverse VAT cu VAT 0%. Că cică așa făcea el, nu am înțeles de ce; dar pe chestia asta nu vindea la „simpli cetățeni” și la entități fără VAT number. O imbecilitate: nu se plătea nici RST, nici VAT, dar dacă nu aveai VAT number, erai liber să ți-o freci singur. (În realitate, erai probabil susceptibil de plata TVA și a taxelor vamale, fiind vorba de un import, chiar dacă de servicii, dar asta nu era treaba americanului!) În lanțurile interne, discuția e mai nuanțată. Nu am întâlnit până acum în spațiul public românesc o astfel de insistență referitoare la generalizarea „reverse VAT”, mai ales că nici în restul UE aceasta nu se aplică decât la anumite categorii de produse, de tranzacții, și de sume, dar în clipa de față în România toți oligofrenii rostogolesc idei, cum ar fi și cea a impozitului pe tranzacțiile bancare.

Hai să repet pentru cei mai grei de cap: una este aplicarea „reverse VAT” la o tranzacție transfrontalieră, și alta este aplicarea generalizată pe întregul lanț, cu rezultatul echivalent cu cel al Sales Tax-ului american!

Țara asta este complet futută, nu mai e nici o speranță.

Iată și link la Biriș: Taxarea inversă generalizată, soluția pentru problema României cu colectarea TVA: „Ar îmbunătăți semnificativ calitatea mediului de afaceri”.

Caramitru zice foarte multe pe FB, nu se compară cu ce citează Adevărul.

Isteria colectivă a taxării tranzacțiilor bancare

🌐 Postarea apare ca un comentariu la acest articol semnat de Eugen Rădulescu și apărut pe HotNews: Ne-am învățat să plătim cu cardurile? Ne vom dezvăța, că nimeni nu e nebun să cumpere o sticlă de lapte și să mai dea un comision de un leu (și pe Contributors).

Unii oameni, în ciuda competenței, experienței și inteligenței, ajung să fie prinși în vârtejul isteriei colective, ocazie cu care încep să înșire tâmpenii nu cât ei de mari, ci cât China de mari. Astăzi, cazul lui Eugen Rădulescu.

Domnia-sa face parte dintre cei care întrețin isteria colectivă referitoare la „ăștia vor să ne taxeze tranzacțiile bancare”. Chiar și criticând-o acerb, această creștere a vizibilității unei idei absolut cretine amplifică isteria colectivă, iar cei care insistă să vorbească despre asta ar merita să fie ar merita să fie acuzați de trădare. Mai mare destabilizare nu ar fi reușit nici dacă ar fi fost plătiți de Putin!

Am vrut să scriu ieri, dar iată că profit de ocazie ca să scriu azi. Dacă SRI ar avea și alte interese decât acela al îmbogățirii angajaților săi, ar fi venit la Nicușor Dan cu următorul mesaj, și nu ca o notă informativă, ci prin prezența unui șef de la SRI în audiență la Cotroceni:

„Tovarășe Comandant Suprem, trăi-v-ar copiii și mânca-v-aș… (Pe loc repaus!) Da, să trăiți!

Din activitățile informativ-operative, am constatat că opinia publică, de la mijloacele de transport în comun și cozile de la casă în supermarketuri la cancelariile din școli, exprimă îngrijorări și nemulțumiri cu privire la ideea de taxare a tranzacțiilor bancare, în sensul că o consideră ca și cum ar fi o măsură deja adoptată! Tot mai mulți cetățeni se declară nemulțumiți de faptul că ați fost ales, și se întâmplă și printre cei care v-au votat, chiar dacă unii v-au votat în turul doi, dar l-au votat pe Ponta în primul tur. De asemenea, USR este înjurat la greu.

În interesul siguranței naționale și al ordinii publice, săru-mâna, conașule, vă recomand următoarele:

– Să ieșiți în mod public și să declarați că, în ciuda faptului că în spațiul public și în consultările de la Cotroceni s-au vehiculat zeci de idei de rezolvare a deficitului bugetar, majoritatea nu vor fi adoptate, iar în mod particular țineți să precizați că nu ați luat în calcul absolut nici o secundă varianta taxării tranzacțiilor bancare! De asemenea, că nu veți desemna un premier care să dorească să aplice o astfel de măsură!

– Să anunțați că renunțați la consilierii Dragoș Anastasiu și Radu Burnete, care v-au coborât semnificativ imaginea în ochii populației, și care au făcut unele afirmații complet iresponsabile.

– Să vă delimitați de USR și de unele voci exaltate precum Andrei Caramitru și Claudiu Năsui.”

Lipsa de reacție a președintelui Dan Căpitan de Plai pe această temă mă face să declar că acesta a eșuat încă înainte de a fi apucat să facă ceva. Înțeleg că nu are timp fizic să urmărească isteria din media, dar dacă nu ajung la el informații referitoare la pulsul societății, ce dracu’ mai caută acolo? E la fel de rupt de realitate ca Putin! (Ăla nu accesează niciodată Internetul, nu citește presă străină, și este informat numai de servicii.)

Revenind la Eugen Rădulescu, evident că soluția corectă, care pe deasupra este așteptată de întreaga societate, este să se peticească acea „VAT gap” de 9 miliarde de euro pe an! În afară de asta, există unele salarii nesimțite la stat, prin AGA-urile companiilor de stat, există instituții publice duplicate, avem „spor de stres”, „spor de antenă”, „spor de venit la serviciu” ș.a.m.d.

Cu privire la taxarea suplimentară a muncii, și aici respectivul mănâncă căcat. Nu, nu avem „unul dintre cele mai ridicate niveluri din toata lumea dezvoltată”, pentru simplul fapt că munca nu este taxată cu „peste 42% din salariul brut” și nu, oamenii nu „vor plăti liniștiți 57% din venit ca impozit”!

UPDATE: Cu privire la mantra „peste 42% din salariul brut”, de citit acest comentariu.

Este incredibil de neprofesionist ca un profesionist al banului să adune laolaltă:

– Impozitul pe venit (10% flat tax)

– Contribuția socială CAS (pensii)

– Contribuția socială CASS (sănătate)

În toată Europa există CAS și CASS, iar impozitul pe salariu este progresiv în aproape întreaga lume! Doar câteva țări au revenit la modelul european de dinainte de 1918, acela al unei „flat tax”.

O taxă progresivă nu trebuie să ajungă, ca în alte țări, la 45% sau 55% din venitul de peste ultimul prag. Ea poate începe la 10% și se poate opri la 20%, iar creșterea de peste 10% se poate face la un prag relativ ridicat, nu ca pe vremuri, când și ultimul sărac plătea de se spetea.

La nivel de „tax wedge”, adică socotind absolut toate reținerile, inclusiv cele plătite de angajator, respectiv diferența dintre costul total al muncii pentru angajator și salariul net primit de angajat, România stă binișor. Deci nu, România nu are cel mai mare nivel de impozitare a muncii din Europa! Se află ușor peste media UE, dar sub țări ca Belgia, Germania, Franța, Italia.

De remarcat că transparentizarea fiscală din 2018, care a mutat contribuțiile sociale aproape în totalitate în sarcina angajatului (doar CAM de 2.25% a rămas la angajator), crescând formal salariul brut, a reprezentat un pas rar în Europa și în lume. În general, contribuțiile angajatorului sunt invizibile pentru angajat, „salariul brut” nu este tocmai brut, iar angajatul crede că angajatorul e zgârcit, când de fapt costurile angajatorului sunt mult mai mari! De pildă, în Franța, angajatul nu știe că angajatorul plătește aproape o treime în plus față de așa-zisul „salariu brut”!

Problema contribuțiilor sociale obligatorii în România este la nivelul CASS, iar eu văd aici trei aspecte relevante:

1. Eliminarea plafonării valorice a CASS din 2017. De pildă, în Germania, deși Krankenversicherung este mai mare decât cele 10% de la noi, anume 14.6% + cca. 1.6%, și este împărțită 50/50 între angajat și angajator, ea se plafonează numeric la valoarea calculată pentru un salariu brut de 5.175 euro/lună, peste care nu mai crește! De asemenea, și contribuția la pensie (echivalentul CAS) este plafonată valoric.

2. Asigurarea de sănătate la noi nu are aspectul unei asigurări normale, care să asigure un buget per asigurat, nu per unitate medicală și per procedură medicală. Astfel, un asigurat care nu a fost în viața lui la medic își poate vedea refuzată decontarea unei proceduri medicale banale „pentru că nu mai sunt bani luna asta”! Acest model este acela al unei țări bananiere, nu cel al unei țări europene! Nu doar că asigurările private funcționează altfel, dar și cele publice funcționează altfel în țările civilizate.

3. Bugetul CASS este, chiar în condițiile în care nu poate deconta o tomografie sau un RMN, mereu insuficient, din două pricini: (a) Procent foarte mic de plătitori față de beneficiari (copii, pensionari); (b) Procent foarte mare de plăți pe rețete medicale și consultații medicale pe care aproape oricine și l-ar permite, în schimb ce nu sunt bani pentru operații chirurgicale și investigații avansate.

Dacă tot aruncă toți idoții cu idei în spațiul public, o să vin și eu cu o idee de reformare a sistemului de asigurări de sănătate din România. Țara asta are prea mulți oligofreni finanțiști și politruci, și nimeni nu s-a gândit la așa ceva.

Două idei preliminare ajutătoare, ca să înțelegeți cum vine treaba.

Prima: Asigurarea publică de sănătate din Franța are două componente: una obligatorie, care acoperă doar parțial costurile medicale (atenție, cu un procent mai mare pentru procedurile costisitoare și un procent mai mic pentru cele uzuale!), și una complementară facultativă („mutuelle”), care acoperă diferența rămasă neacoperită de sistemul de bază.

Asigurarea obligatorie de bază poate acoperi 60–100% din tariful de referință pentru unele servicii medicale, însă pentru consultații obișnuite (gen medicul de familie) acoperirea e doar de 70%, iar pacientul plătește restul. În schimb, procedurile foarte scumpe (intervenții chirurgicale, spitalizări) sunt rambursate în proporție de 80–100%, pentru a nu împovăra excesiv pacientul, care efectiv nu și-ar permite astfel de costuri!

„Mutuelle” este o asigurare suplimentară (foarte răspândită, deși opțională), care are mai multe scopuri: (a) acoperă procedurile neacoperite de asigurarea de bază (stomatologie, ochelari, aparate auditive); (b) crește procentul de acoperire la unele proceduri acoperite în măsură redusă de asigurarea „de stat”; (c) acoperă costurile peste tariful de referință, integral sau parțial.

Deși în practică sistemul franțuzesc funcționează mai prost decât cel nemțesc, în sensul că prezintă un deficit, principial este mai bun și decât cel german, și decât cel român.

Ar trebui și la noi să acceptăm că aproape oricine își permite să plătească, chiar și integral, un consult medical obișnuit sau o rețetă medicală banală. Ceea ce nu-și permite este o operație chirurgicală, o spitalizare, o investigație la tomograf sau RMN, un tratament scump. Or, la noi bugetul se termină efectiv pe căcaturi, pe consultații la medicul de familie sau la specialist, pe rețete de câteva sute de lei compensate aproape integral, ș.a.m.d.!

A doua idee mi-a venit de la asigurarea Casco germană. Nu știu valorile din România, dar variantele de Kaskoversicherung sunt contractate cu o „franșiză” (un nume cretin preluat din francezul „franchise”, care din păcate seamănă cu „franciză”!), adică „deductible” sau „Selbstbeteiligung”, care înseamnă că asiguratul acoperă prin „Selbstbeteiligung” primii 150, 300, sau 500 de euro din daune, deși nu este vina lui și deși este asigurat! Chiar și în SUA, „comprehensive deductible” poate fi de $250, $500, sau chiar $1000. Culmea e că în Germania la Teilkasko cel mai frecvent prag este €150, iar la Vollkasko este €300, pentru că acoperă daunele din orice cauză.

Dacă am aplica asta la asigurarea de sănătate, părerea mea e că ar trebui să o facem separat la consultații și proceduri medicale și la medicamente. Astfel:

– La consultații și proceduri medicale, ar putea exista o coplată de cel mult 400 de lei pe lună, respectiv 200 de lei pe lună pentru persoanele cu un venit sub un anumit prag.

– La rețete medicale, nu-s de acord cu principiul coplății fixe pentru rețetele compensate integral, cum este cazul în Germania (€5 la compensarea integrală a rețetei, sau plafon de €5-10 per medicament) și Franța (chiar și zero dacă există „mutuelle”). Ar putea și aici ca pacientul să plătească primii 200-400 de lei pe lună, iar restul să fie acoperit de CASS.

Bineînțeles, pentru bolile cronice severe (diabet, dializă), cancer, și alte programe naționale specifice, ar trebui să continue să existe un buget separat, care nu are voie „să se termine”, iar acoperirea ar trebui să fie integrală!

Aceste reforme ar trebui însă aplicate numai și numai în condițiile legiferării în mod explicit al bugetării PER ASIGURAT! Astfel, orice procedură medicală necesară ar trebui să fie decontabilă în măsura în care asiguratul nu a depășit într-o lună un buget de, să zicem, 5.000 de lei, sau dacă nu a depășit în ultimele 12 luni, să zicem, 20.000 de lei. În continuare, pe principiul asigurării publice neplafonate (spre deosebire de cele private), nu ar trebui să existe un plafon maximal, însă în condițiile unui potențial deficit, și folosind un jargon din tehnologie, peste un anumit plafon PER PACIENT se poate aplica ideea de „best effort”, care poate însemna și „nu mai sunt bani”, dar aceasta nu înainte de depășirea unui plafon!

În absența unei asigurări complementare, s-ar putea aplica și alte măsuri de atenuare a poverii pe CASS, cum ar fi:

– coplata pentru ziua de spitalizare

– coplata pentru procedurile medicale scumpe (pe modelul franțuzesc al „forfait actes lourds”)

În fine, se pot găsi nenumărate variante de eficientizare a CASS, asigurând în același timp decontarea cu prioritate a procedurilor și a medicamentelor scumpe, nu a vizitei lunare a pensionarilor la medicul de familie și a rețetelor de 200-300 de lei!

Deja nu se decontează, de pildă, aspirina, ibprofenul, paracetamolul, vitaminele, dar se compensează un antibiotic, fie el și de 15-20 de lei! Ce e tâmpenia asta generalizată? După care „nu mai sunt bani” pentru o radiografie pentru cei care nu au apelat de ani de zile la sistemul medical!

Conceptul de asigurare, de orice fel, este menit să asigure o plasă de siguranță în eventualitatea evenimentelor bruște, neprevăzute, și care implică pagube sau costuri SUBSTANȚIALE pe care cel asigurat, în absența asigurării, NU ȘI LE-AR PERMITE, sau care l-ar destabiliza! Rolul asigurării nu este „să plătesc 1000 de lei pe lună ca să iau înapoi 400 de lei pe lună”!

Altminteri, să fim serioși, conceptul general de asigurare (privată, pe principii actuariale), apărut inițial sub forma asigurării de deces sau de invaliditate severă, deși reprezintă un segment substanțial din PIB-ul oricărei țări, este cel mai socialist mod în care capitalismul obține profit aplicând principiul paușalității forfetare! (Am utilizat un pleonasm alăturând un termen din germană cu unul din franceză.) Capitalismul face bani din asigurări pe un principiu socialist, doar că rolul statului paternal este îndeplinit de privați! Mai rău este când statul, prin legislație, obligă cetățeanul să contracteze o asigurare privată, cum ar fi cea de răspundere civilă auto! De ce nu obligă statul pe cetățean să consume cu regularitate savarine sau cataifuri? De ce asigură statul clienți nemeritați doar pentru asiguratori și bănci?

Dar dacă tot o facem, măcar să o facem cu cap.

M-am întins cu CASS, dar ideea este că se discută orice de către „specialiștii în finanțe”, numai ce trebuie nu!

● Post-scriptum: Am uitat să menționez rapid alte idei Rădulesciene:

• Creșterea accizelor la carburant ar fi complet cretină!
• Creșterea accizelor pe vicii (tutun și alcool) ar fi OK.
• „eu unul aș merge și pe accize la băuturi răcoritoare cu zahăr”: domnule, ești un dobitoc! Dacă îți imaginezi că aspartamul și acesulfamul K sunt sănătoase, atunci ești un prost. Aproape orice din comerț este prea dulce sau prea sărat, dar zahărul în sine nu este nociv. Totul ține de măsură. Obsesia „nanny state” să impoziteze excesiv tot ce este considerat la un moment dat de anumiți retardați ca fiind „dăunător” trebuie să înceteze!
• „La fel, reducerea drastică a listei produselor pentru care se aplică rate reduse de TVA.” Da, și nu. Horeca merită o discuție, dar în genere, cred că dimpotrivă, nu sunt destule produse cu TVA redus. În România, ca și în Germania, apa îmbuteliată nu este considerată aliment, și este purtătoare de TVA integral. Așa arată dictatura oligofrenilor.
• „Nu cred că va fi posibilă creșterea imediată și substanțială a veniturilor statului fără o majorare a cotei de bază de TVA.” Atunci să organizăm un referendum de demitere a lui Nicușor Dan Căpitan de Plai. A semnat în campanie, fix ca primarul (sic!), tâmpenia aia de hârtie potrivit căreia TVA-ul nu va crește în timpul mandatului său.
• „taxa de solidaritate” + globalizarea venitului: prima e o tâmpenie, a doua există în toate țările civilizate, tocmai pentru că acolo impozitul e progresiv, dar există și nenumărate deduceri.

Tot TVA-ul „evadat” este cauza rădăcină a hăului în care ne găsim. Apoi, lefurile, indemnizațiile, sporurile, pensiile nerușinate ale unor categorii de personal de la stat. Bun, și majorările de pensii făcute de Ciolacu într-o frenezie electorală.