Mi-e cam lene să gândesc în altă limbă când e vorba de o chestiune româno-moldovenească, astfel că voi comenta în limba carpato-danubiano-pontică pe tema referendumului câștigat „la mustață” de pro-europenii din Republica Moldova.

Vestea bună-proastă

Vestea bună e că la referendumul cu privire la introducerea în Constituție a dezideratului Republicii Moldova de aderare la UE a învins opțiunea „DA”.

Vestea proastă e că victoria a fost la limită:

Mai rău, victoria a fost posibilă datorită strategiei tembele a taberei „NU”, care a îndemnat la boicotarea scrutinului. Asta înseamnă că, în realitate, mai mult de jumătate din cetățenii moldoveni NU vor în UE. Dacă socotim și faptul că votul celor din diaspora a fost cel care a salvat, in extremis, rezultatul, atunci e cu atât mai clar că cei de acasă nu prea vor în UE.

Propagandă rusească? Fără îndoială. Dar nu numai dânsa e de vină.

Apropo, dacă mulți etnici ruși din Chișinău au votat „DA”, se pare că etnicii ucraineni și bulgari au votat mai degrabă „NU”. Simpatic, ce să zic.

Alte vești proaste, pentru cine a dormit sub o stâncă în ultimii 35 de ani

Partea de-a dreptul suprarealistă a dorinței Moldovei de aderare la, sau de integrare în orice instituție supranațională este că această țară:

  • Nu deține controlul ABSOLUT DELOC asupra regiunii numite Transnistria.
  • Deține un control doar aproximativ asupra regiunii autonome Găgăuzia.

Cum mama dracului să te integrezi în orice, cu excepția Organizației Statelor Fantomă, când nu deții controlul asupra întregului teritoriu? Ce naiba ești, Palestina? Siria?

Transnistria a fost un cadou otrăvit făcut de Stalin RSS Moldovenești, similar cu cel făcut mai târziu de Hrușciov RSS Ucrainene, anume Crimeea. În ambele cazuri, nu exista nici o legitimitate istorică referitoare la apartenența acelor regiuni la noile „proprietare”. Dar în marele URSS, nu avea prea mare importanță. Legenda spune că Hrușciov a dat Crimeea Ucrainei după ce a aflat că de fapt Rusia nu investise nimic acolo. Despre Transnistria nu cunosc posibile motive, dar în timpul puterii sovietice această nouă regiune a Basarabiei și-a dezvoltat o industrie puternică, binevenită într-o țărișoară („respublică”) eminamente agrară.

Iată însă că Transnistria se crede încă pe vremea PCUS, și s-a separat de facto prin forță de Republica Moldova. Mai există și Armata a 14-a rusească la ei în ogradă, în completarea trupelor regimului separatist. Faptul că vreo 5000 de transnistreni plus vreo 1600 de ruși sunt mai puternici decât întreaga forță armată a Republicii Moldova dovedește fragilitatea extremă a sistemului constituțional de la Chișinău, care se mai găsește la putere doar pentru că Putin nu a catadicsit să se supere cu adevărat, iar acum e ocupat cu altceva.

Pe 20 decembrie 1989, pe când noi eram ocupați cu altceva, SUA invadau statul Panama. S-au retras pe 31 ianuarie, după ce Manuel Noriega fusese capturat pe 3 ianuarie 1990. 516 panamezi au murit, și 26 de americani. Dacă Rusia ar vrea să facă la fel cu Moldova, în 48 de ore și-ar putea impune propriul regim, iar de retras definitiv probabil că nici nu s-ar mai pune problema.

Tocmai asta e problema Republicii Moldova: că e prea mică și neajutorată ca să se poată opune nu doar Rusiei, ci în general, oricui. Și Garda Elvețiană Pontificală ar doborî-o.

Ce-i mai mic și mai mic decât răul cel mai mic?

Răspunsul corect: realismul și logica.

Înțeleg pe deplin că, puși să aleagă între Rusia lui Putin, cea în care disidenții mor în mod curent în coloniile penitenciare și în care oligarhii și diverși foști potentați sunt victimele unei epidemii de defenestrare sau se îneacă în cadă, și Europa madamei Ursula von der Scheiße, răul cel mai mic ar fi această Europă, cu păcatele ei cu tot. Dar nu e chiar așa de simplu.

În primul rând, că nu înțeleg ce mama dracului așteaptă Moldova și Ucraina de la Uniunea Europeană în termeni de securitate. Nenorocirea asta de UE nu are o structură militară proprie. Franța și Germania s-au căcat împrăștiat și nu au făcut nimic în acest sens. Deci în ce fel, futu-vă în gură de oligofreni, fie că sunteți basarabeni, fie că sunteți ucraineni, vă poate ajuta UE în materie de securitate? Vă poate ajuta cu fix o pulă.

Așa cum spunea senatorul Joe Biden în 1997, povestea Europei Centrale și de Est a fost fix pe dos: țările care nu îndeplineau condițiile de aderare la UE candidau la NATO. Mai exact: „To put it crudely, for now, NATO should have to serve as a poor man’s EU.” România face parte din NATO de-abia din 2004, în al cincilea val de aderare, iar din UE din 2007, și asta pentru că am fost doriți în UE ca piață de desfacere, nu de alta. Faptul că acum Ucraina și Moldova sunt dorite în UE nu comportă nici un element de logică directă, fie ea și politică: aceste două țări pur și simplu nu pot fi primite în NATO (una e în război, cealaltă nu-și controlează nici ea întregul teritoriu), așa că „bomboana” de consolare numită UE vine așa, ca o amăgire. Dar amăgirea asta va costa.

Avantajele economice pentru Moldova sunt minimale, și voi mai discuta despre ele. Însă Moldova are o mega-problemă: atitudinea Rusiei față de ea a fost relativ tolerantă, cu ocazionale penalizări de genul interzicerii importurilor din Moldova, doar pentru că în Constituția Moldovei există acest articol:

Articolul 11

Republica Moldova, stat neutru

(1) Republica Moldova proclamă neutralitatea sa permanentă.

(2) Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.

Acum, deși Constituția va fi amendată doar într-un mod care va menționa Uniunea Europeană, care nu este o organizație militară, răul este făcut: pentru Putin, UE este o formă de colonialism occidental, diferit de NATO, bineînțeles, dar nu cu mult. Moldova nu mai poate avea relații cât de cât civilizate cu Rusia, căci Țarul nu o va mai permite.

Iar în perioada de pre-aderare, chiar dacă Moldova cu siguranță va beneficia de o oarecare finanțare europeană, aceasta se va găsi într-o situație dificilă cu privire la comerțul său exterior. O statistică oficială din ianuarie 2022 spunea așa:

  • Export: 12.12% CSI, 60.45% UE, 27.43% alte țări
  • Import: 37.44% CSI, 37.42% UE, 25.14% alte țări

De-acum, UE va trebui să preia și rolul țărilor CSI, chiar și în pre-aderare. Nu e greu, dar s-a angajat UE să facă asta?

Minciunile utile, fie și prin omisiune: Împăratul nu e prea bine îmbrăcat

Era să scriu „micțiunile”, dar nu despre asta e vorba. E vorba că Moldova se găsește nevoită să aleagă răul cel mai mic. Cum ar veni, nu se pune problema „tu pe cine iubești, Mărie, ca să-l iei de soț?”, ci „Mărie, care bărbat te-ar bate mai puțin: Ivan sau Johann?”

Asta ar fi încă o alegere onestă dacă ar fi o alegere informată. Dar aroganța taberei „pro-europene” (observați cum și în cadrul UE, dacă ești „eurosceptic” ești automat „anti-european”, căci „UE este Europa”, tu te opui gândirii unice, iar Sovietul Suprem și Comisarii de la Bruxelles nu greșesc niciodată!) a făcut ca nimeni să nu discute toate aspectele apartenenței la UE!

De pildă, acum vreo lună se vorbea de un site înființat de tovarășul Șor (RO, EN), anume NuAcum.eu, în mod evident pro-Moscova, și pervers în felul său: „nu acum, căci nu suntem pregătiți”. Cum ar veni, nu că n-am vrea, dar suntem prea săraci ca să ne-o permitem.

Problema e că, în parșivenia lor, putiniștii au atins un aspect nevralgic al UE: Politica Agricolă Comună (PAC). Dar s-au străduit „europenii” SĂ EXPLICE ceva, să discute LA OBIECT? Нет-нет. S-au mărginit să-i declare proști, imbecili, rusofili pe cei care „pun botul la reclamă”.

Voi aborda eu câteva aspecte.

❶ Nu poți spune (cum a făcut-o CTP) că acel site se adresează tâmpiților fără să discuți măcar câteva din afirmațiile de acolo. De pildă, că o treime din fermele europene ar fi fost închise. Este adevărat? În ce interval de timp? Și de ce? Este cunoscută nemulțumirea fermierilor europeni cu privire la Politica Agricolă Comună. Știți, stimați tovarăși, câți fermieri francezi s-au sinucis din cauza asta? Nu este o dezinformare, căci o confirmă un raport al Senatului francez: unul la fiecare două zile. Poate ar trebui spus că „pentru binele general” al basarabenilor, unii vor trebui sacrificați. Sau poate ar trebui ca Moldova să zică, „da, mulțumim, discutăm cu plăcere despre aderare, căci suntem și noi europeni, dar să începem cu politica agricolă, pe care voi, măreața Uniune mirobolantă și decadentă în același timp, va trebui să v-o ajustați, căci nu vrem să murim împreună cu voi de gât”! Cum poate o țară aproape integral agricolă (industria fiind în Transnistria) să nu discute politicile agricole?

❷ Faptul că acum Nuclearelectrica românească poate vinde Republicii Moldova curent sub prețul pieței nu are de-a face cu UE, ci dimpotrivă, are de-a face cu faptul că Moldova nu e în UE! Când Moldova va fi membră UE, nu va putea nici măcar curentul de producție proprie să-l vândă pe piața internă, adică sieși, la ce preț vrea! Atunci, propria energie va trebui listată la Bursa Europeană de Energie EEX din Leipzig, și recumpărată la prețul zilei! Ciudat e că nici handicapații din spatele lui „Nu Acum” n-au avut destulă glagorie pentru a veni cu argumente care, cum ar spune unii, chiar „țin apă”! Iar apartenența la UE va implica, după o perioadă de răgaz de câțiva ani, trecerea la accize mai mari la energie, ceea ce va scumpi totul! Uniunea Europeană, așa comunistă cum este ea, nu legiferează „pentru popor” ci, cum s-ar zice, „pentru tagma jefuitorilor” (Tudor Vladimirescu). Astfel, pentru a nu permite concurența neloială, de pildă pentru ca benzina să nu fie mai ieftină într-un stat decât în cel vecin (deși oricum aceasta se întâmplă!), Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității stabilește valori minime pentru accizele pe energie, dar nu și valori maxime ale acestora, și nici un mercurial de valori maxime ale produsului finit! Deci să garantăm că energia este scumpă, mai scumpă decât un prag, nu mai ieftină! Dacă este mai ieftină undeva la sursă, las’că adăugăm accize, ca să mai nivelăm diferențele de preț. Firește, energia este un viciu, ea nu ar trebui consumată. Să ne întoarcem în peșteri. În schimb, nici o directivă europeană nu impune valori minime ale salariilor! Adică ne asigurăm că taxarea nu este prea redusă (de pildă, TVA-ul normal nu poate fi sub 15% în UE), dar salariile și pensiile… dă-le dracului, cui îi pasă de oameni? Nu lor.

❸ Le-a spus cineva moldovenilor că ținta este să umble toți în mașini electrice? Căci așa se guvernează Uniunea Europeană, prin ucazuri sinucigașe care distrug industrii întregi de dragul unei dogme imbecile! (Dogmă care va scumpi și mai mult electricitatea.) Iată că nu numai Iosif Vissarionovici și Mao pot face de-astea „nefăcute”.

De fapt, problema cu o Europă Unită către care toți săracii se uită în timp ce le curg balele, iar cei care deja sunt membri nu mai au nici un cuvânt de spus (cu excepția Germaniei, Franței, Olandei) este că în absența criticismului și în absența recunoașterii greșelilor făcute, ea nu se poate reforma! Uniunea Europeană nu se va reforma niciodată, iar Europa se va prăbuși din pricina cretinătății suficiente a eurocraților imbecili! Va fi încă o cădere a Romei, dar nu în fața barbarilor, ci în fața propriei prostii, ajutate în secundar de factori externi precum Rusia și China!

Iar Republica Moldova, cu amenințarea sovietică în coaste, își va băga capul în cestălalt jug, mai european. Așa să-i aibă în pază Marea Zeiță Ursula pe moldoveni!

Frați moldoveni, puneți-vă acest обои на компьютер! Nu e Stalin, ce naiba!

Ah, dar uitasem!

Uitasem că Maia Sandu mai are de trecut de un tur secund al alegerilor prezidențiale. Dacă nu câștigă alegerile, referendumul se poate dovedi inutil.

Oricum, între ciocan și nicovală, soarta Republicii Moldova e destul de căcănie.

Și am mai uitat să menționez ipotetica posibilitate a „unirii cu patria mamă”, chestiune despre care nu se prea mai vorbește, și pe bună dreptate. Handicapații de basarabeni nu vor să priceapă că, atâta vreme cât nu rezolvă problema Transnistriei (renunțați, dracului, la ea!), nu se pot integra în NIMIC: UE, România, Uniunea Intergalactică, orice. Și nici Găgăuzia nu e tocmai cușeră.

Firește, unirea ar rezolva problemele de securitate ale Moldovei ex-sovietice, în sensul că am fi cu toții în aceeași oală: NATO, UE; impotenți și săraci, dar fericiți „în cea mai bună din lumile posibile”. Dar cum nimic nu se mișcă în chestiunea rebelilor susmenționați, mai bine nu. Și nu e că aș avea ceva cu basarabenii. Dimpotrivă. Tata s-a născut în satul Vorniceni, la un moment dat în raionul Nisporeni, azi în raionul Strășeni. Nu știu când s-au schimbat granițele raioanelor, pentru că tata a părăsit Basarabia de mic copil, cu ultimul tren din 28 iunie 1940, cu Armata Roșie la mică distanță. Dar asta nu schimbă nimic.

Argumente împotriva unirii s-ar mai găsi. De pildă, limba comună nu ar trebui să joace un rol determinant. Este adevărat că dincolo de accentul și lexicul specific moldovenesc, în mare parte existent și în Moldova românească, limba vorbită în Basarabia s-a contaminat (ori s-o fi îmbogățit?) cu elemente importate din rusă și cu termeni bastarzi din epoca sovietică (a se vedea „avem di tăti”). Dar rămâne totuși o limbă românească, cu tot specificul ei. Însă cine a zis că nu pot exista mai multe state vorbitoare de aceeași limbă? Așa cum avem Germania și Austria (să mai menționez îngrozitoarea limbă germană din Elveția?), sau Franța și partea valonă a Belgiei (să lăsăm Elveția încă o dată în pace), putem avea două state de limbă română.

Pe de altă parte, avem și situația contrară. Așa cum basarabenii se pot simți „cu curul în două luntri” între România și Imperiul Rus, neatrași complet de nicio entitate statală, să ne gândim la alsacieni. Prin Evul Mediu, au apărut niște cetăți libere imperiale (Reichsstädte) în Alsacia, culminând în 1354 cu alianța Dekapolis sau Zehnstädtebund. De-abia Pacea Westfalică a adus Alsacia sub controlul Franței. Trecem peste alte episoade istorice (Războiul franco-prusac, în care Franța pierde Alsacia-Lorena, apoi Primul Război mondial, în care Franța recapătă Alsacia-Moselle, ca să folosim denumirea franțuzească), și rămânem cu realitatea următoare: alsacienii sunt francezi, dar continuă să nu fie deosebit de încântați de subordonarea față de Paris. Ca și Basarabia, Alsacia a fost o provincie în care puterea din Capitală nu a investit mai nimic. Sub ocupația prusacă din 1871-1918, Alsacia s-a dezvoltat enorm, inclusiv printr-o rețea de telefonie extraordinară. Nu a fost filantropie, ci probabil Kaiserul a dorit să poată avea comunicații rapide de la periferia imperiului, dar totuși, s-a investit. Unde nu mai pui că limba alsaciană, care chiar există (spre deosebire de cea moldovenească), este un dialect germanic, așa cum mai există dialecte germanice în regiune. Așadar, deși Alsacia și Moselle ar fi putut la o adică să formeze o republică independentă, ele stau bine-mersi în componența Franței. Orice e posibil, dar nu orice e probabil. În speță, găsesc teribil de improbabile recăpătarea controlului asupra Transnistriei și revenirea Crimeii la Ucraina.

Deci rămâne cum am stabilit.

Sau poate chiar mai rău de-atât. Înțeleg că Șor vrea să conteste și să anuleze referendumul. Poate pune de-o insurecție à la Trump. Mai înțeleg că găgăuzul Alexandr Stoianoglo, contracandidatul Maiei Sandu, deși se opune integrării europene, are și cetățenie română, iar cele două fiice ale sale au studiat în Occident și lucrează în Occident: cea mică la Banca Centrală Europeană, iar cea mare în Elveția. Nu importă, banii lui Putin sunt buni.

În fond, oricum o bună parte a locuitorilor din Respublică suferă de Sindromul Stockholm; s-or obișnui ei cu orice o veni peste dânșii. După cum a afirmat Șor în emisiunea lui Владимир Соловьёв, „DA”-ul se datorează exilului basarabean, diasporei moldovenești. Dacă acasă au rămas doar nostalgicii după Советский Союз, ce altceva să mai faci? Cu tineretul plecat în mare parte la muncă ori la curvăsărit în Европа (dar unii la Москва!), vorba ceea: asta avem, cu asta defilăm! Cum să se pună Moldova cu Rusia când nu se pune NATO? Căcăcioșii occidentali, până mai ieri sugători de pulă ai lui Putin, de la Schröder la Merkel și de la Obama la dracu’ știe mai care, se pișă pe ei de frică și-i lasă pe ucraineni să moară degeaba.

ACTUALIZARE: Firește, Maia Sandu a făcut multe greșeli, iar cele menționate de Alina Mungiu-Pippidi sunt doar o parte din ele. Nu consider totuși că ar fi o dictatoare, așa cum afirmă imbecilul senilizat de Ion Cristoiu în emisiunea handicapatului lipsit de etică și discernământ Marius Tucă, cel care invită pe oricine, în special conspiraționiști, și face jocul tuturor fără a-i contrazice. Hai să zicem că ar fi o dictatoare întrucâtva în stilul lui Kemal Atatürk, dar fără atâta succes. A făcut tâmpenii în mod nedemocratic încercând să facă bine.