M-am lămurit în această privință cu mai multă vreme în urmă, dar zilele trecute m-a călcat pe nervi și Nicușor Dan, însă de-abia acum m-am hotărât să scriu și această postare inutilă. Am amânat de lehamite. Sau de târșală.

Nicușor, te-ai făcut de căcat!

Copil fiind, păduri nu prea cutreieram, adult fiind, la podcasturi din nas strâmbam. Sunt deja destul de sastisit de articolele pe care le citesc în engleză și franceză pe teme externe, iar despre temele interne cele mai arzătoare e cam greu de spus altceva decât „e nașpa și va fi și mai nasol”. (De fapt, cam asta se poate spune și despre politica internațională.) Cu toate acestea, socotind doar podcasturile de pe YouTube care ar merita vizionate, producția săptămânală însumează, la o estimare sumară, vreo 200 de ore! Absolut nerealist. Socotesc aici doar canalele românești cu conținut politic decent, unele ale unor ziariști, politologi, dar și părerologi, la care mai adaug o selecție redusă de emisiuni gen EuropaFM sau Digi24 care m-ar interesa. (Ce urmăresc în engleză e altă poveste. Și acolo e supraproducție la greu.) Cum detest din principiu narcisismul, logoreea, și prefer textul scris vorbăriei lăbărțate, evit pe cât se poate să vizionez podcasturi de 1-2 ore sau mai mult. Uneori nu am însă încotro. Apoi, dincolo de selecția personală combinată cu cea a Marelui Algoritm, mi se mai semnalează pe Facebook. Reacționez sau nu (cel mai adesea nu), dar mă încarc de draci. Acum tocmai am constatat că nici cu Nicușor Dan nu mai votez decât dacă ajunge în turul doi împotriva unuia gen Simion sau Ponta. Altminteri, nu am cu cine să votez: toți sunt niște scule!

Deunăzi comentasem pe marginea emisiunii „În fața ta” din 8 martie, cea cu Armand Goșu, încărcată pe YouTube pe 15 martie, că atât s-a putut. Fuji16 TV. Pe 15 martie însă, a fost invitat Nicușor Dan, iar versiunea de pe YouTube este 🎞️ aici, cu marker la 15:50.

Acest cap de sculă vrea votul meu?! La 15:50: „Pentru moment există baze americane în România, pentru moment Statele Unite au un parteneriat strategic cu România, și pentru moment Statele Unite sunt în NATO. Eu îmi doresc ca lucrurile astea să continue.” Da, bă, și PENTRU MOMENT Rusia nu a invadat DECÂT Ucraina. PENTRU MOMENT. Oh, cât despre ce lucruri dorim noi să continue și ce se întâmplă de fapt…

Negruțiu: „Ce veți face, ca președinte al României, în ipoteza în care veți fi pus în fața unei alegeri: cu Europa, sau cu America?”

Nicușor Dan: „Da, de la caz la caz. De la caz la caz. Pentru moment… pentru moment… eu apreciez politica pe care președintele interimar a făcut-o, pentru moment poziția României a fost una corectă. Și față de o parte, și față de cealaltă parte.”

Adică NICUȘOR AR PUTEA ALEGE AMERICA ÎN DETRIMENTUL EUROPEI?! MUIE, BĂ! GĂLEȚI DE SLOBOZ MERIȚI.

Nicușor e complet lipsit de coaie, ca atunci când s-a abținut să ia poziție în privința „familiei tradiționale”. Am crezut că e cu D-zeu, ca lascoana, sau cu vreo sectă, dar nu, căci el nici măcar nu e luat cu acte cu mama copiilor săi. Dar așa are el „curajul” asumării pozițiilor publice.

Cu un astfel de preș fără coloană vertebrală să votez? Un astfel de președinte să aibă România?

Suntem un neam de pupincuriști. Ăsta nu a vrut să-l supere pe Unchiul Sam nici când a fost întrebat nu cu multă vreme în urmă, tot la Digi24, despre un eventual scut franco-britanic. Căcărău vrea să facă prima vizită la Washington dacă va fi ales (înainte, sau după majorarea salariilor parlamentarilor și miniștrilor?); iar despre scrisoarea lascoanei către Satana se știe.

La noi, PRO-EUROPENII SUNT DE FAPT PRO-TRUMP, IAR SUVERANIȘTII SUNT DE FAPT PRO-PUTIN. Nu există nici un candidat „pro-european”!

Nu mai spun că atât Nicușor Dan, cât și Căcărău și lascoana, au preluat idei anti-UE, anti-Establishment, semi-suveraniste ca să mai sugă și din electoratul mesianist, simionist, și șoșocist. Firește, nu ar fi practic să începi cu nuanțări cu privire la defectele mecanismelor UE de luare a deciziilor importante (sau cu alte deficiențe ale UE, incluzând corupția sau realegerea unei dobitoace în fruntea Comisiei), ori cu privire la modul de anulare a alegerilor la noi; însă bălăcăreala morală a candidaților așa-ziși „pro-europeni” este abjectă.

Apropo, nu că alte neamuri ar fi impecabile. Polonezii sunt priviți ca „încălcând anumite valori fundamentale ale UE” (justiție, avorturi). Dar nu cred că l-ar alege pe Unchiul Donald Sam la o adică!

Iar alte ezitări ar fi de înțeles. Keir Starmer încearcă să nu-l supere pe Trump, dar se implică alături de Macron și restul Europei. Giorgia Meloni credea că are o relație privilegiată cu Musk și Trump, și nu vrea să-l supere prea rău nici pe Putin, așa că e acum debusolată și cu curul în două luntri și jumătate. Pedro Sánchez nu crede că vreun tanc rusesc va trece Pirineii, și de aceea Spania cheltuiește doar 1.28% din PIB pentru armată. (Socialist, dar la fel de solidar și de empatic precum Musk.) Dar noi suntem doar pupincuriști, și doar față de americani. Noi am găsit mereu câte o înaltă poartă: otomană, rusească, americană. Nu zic să „crezi” în Bruxelles, dar Europa e mult mai mult decât atât. DEOCAMDATĂ. PENTRU MOMENT.

NU AM CU CINE SĂ VOTEZ.

Divagații

Apropo de „parteneriatul strategic”:

  • The American Conservative: It’s Time to Cut Romania Off. “Walking away from an expensive peripheral air base fits neatly with several of the Trump administration’s priorities.“
  • The National Interest: To Reform NATO, Reset with Romania. “Romania’s shocking election cancellation is an opportunity to push for greater European strategic autonomy.”

Da, băieții ăștia au niște legături cu Ruzzia, s-a mai discutat. Dar iată-l și pe Big Orange Kahuna:

Pe administrația Trump o doare fix în pula lui Musk de „partenerii” din NATO, iar despre România, nu mai zic.

Și-așa, DACĂ va fi vreo formă de „început de pace” în Ucraina înainte de 1 mai (sau de 9 mai), ea va echivala cu o capitulare de facto a acesteia. Nu doar că dezastrul portocaliu face jocul lui Putin și habar n-are să negocieze, dar trimișii lui sunt tufă de Veneția. Unde-i găsesc pe toți oligofrenii ăștia în America, frate?

Dacă NU va fi nici un armistițiu real până pe 9 mai, înseamnă că va fi încă și mai jale. SUA vor înceta orice ajutor pentru Ucraina, inclusiv Starlink, Europa se va chinui să-i ajute pe ucraineni, fără prea mult succes, iar relațiile dintre partenerii europeni din NATO (minus Ungaria, Slovacia, și Turcia) și SUA vor ajunge la niveluri de atitudine ostilă. Războiul economic UE-SUA va fi catastrofal pentru toată lumea. Iar apropo de dictatorul Erdoğan, care știe că flancul sud-estic e descoperit fără Turcia, acesta va fi de meșă (în cârdășie) cu binomul Trump-Putin. De câtă vreme îi tot dă că susține suveranitatea Ucrainei, el de fapt dorea să pară imparțial și să se apropie și de UE. După ce a făcut ce face acum, adio UE. Rămâne în gașca dictatorilor lipsiți de erecție și care-și obțin satisfacția altfel.

China se pare că dorește un acord în Ucraina în care e dispusă să trimită trupe de menținere a păcii (deși tocmai a negat în mod oficial). Lumea nu vrea să înțeleagă că alianța Chinei cu Rusia e conjuncturală și pur economică, dar Xi îl disprețuiește pe Vladimir Vladimirovici, iar în BRICS intenționează să fie prima putere, împingând-o cât mai în jos pe Rusia. China are nevoie de o situație stabilă din mai multe motive. Unu, își dorește ca ceilalți să-și normalizeze relațiile cu Rusia, printre altele și pentru ca UE să nu se apuce să intre în asset-urile confiscate de la ruși. Eurocrații sunt conștienți că dacă ar folosi pentru finanțarea „Readiness 2030” + „SAFE” (noile nume pentru „ReArm Europe”) ce au confiscat de la ruși, China ar evita să mai investească în UE, de teama că ar putea păți la fel când o va apuca pofta de Taiwan. Iar în ciuda punerii pe lista neagră a chinezilor în privința 5G și a altor tehnologii sensibile, toată lumea vrea bani chinezești! Europa e senilă, muribundă, sinucigașă, și speră că făcându-i un blowjob lui Xi, mai are vreo șansă. Doi, că așa cum China dorește să găsească o soluție la războiul taxelor vamale cu SUA, toată lumea vrea asta. China are nevoie să aibă cui să vândă. Probabil că speră să se aranjeze mai bine cu UE, deși noi vom fi ocupați cu reînarmarea. Dar China vrea să cucerească planeta economic, nu militar, iar degringolada nu-i servește (STABILITATE!). Marea Chinei de Sud-Est e altă poveste.

Dar noi îi tot dăm că „pentru moment” avem un „parteneriat strategic” de sex oral cu Statele Unite. Anal va fi cu rușii. Ah, uitam: s-a bășicat mișto CTP pe tema altei zise nicușoriene, anume „Dacă ajung președinte, l-aș alege consilier pe Klaus Iohannis, pentru că are proaspete legăturile cu partenerii noștri.”

Da, are câteva legături de leuștean.

Aș fi vrut să mai comentez și pe alte teme românești, dar nu am chef. Lasă-le nescrise niciunde. Apropo, nu am avut nervi de emisiunea „În fața ta” din 16 martie, 🎞️ cu Gabriel Liiceanu.

„Decât” una, totuși.

Reînvierea lui Tatulici?

Ne întoarcem în anii 1990? Întinerim? Mihai Tatulici a stat frumos la pensie, sau în orice caz nu foarte vizibil, până la faimosul interviu cu Mesia, care l-a repropulsat pe firmament. Mai recent, văd că s-a trezit de-a binelea.

🎞️ iAMTatulici din 20 Martie a fost haioasă, venind după simpatica 🎞️ discuție cu dl. Consul din 18 martie, și după 🎞️ discuția cu securistul Predoiu, care l-a făcut din tastatură. Și să nu trecem nicicum cu vederea 🎞️ producția lui Mîndruță „Viral la 77 de ani”!

Dacă e să fim nostalgici și să ignorăm niște bube în cap (la figurat), putem comenta așa.

Discuția din 18 martie m-a făcut să am gânduri bune, calde și duioase față de dl. Tatulici. Semn clar de bătrânețe.

Cea cu Mîndruță, pe care-l detest (ca și pe Petreanu, am eu ceva cu unii oameni „de presă”), a pus în evidență limitele ăstuia mai tânăr. Ce am simțit la vizionare: „Super-duper Tatulici! Nu poate fi comparat cu senilul de Jack Cristoiu, ca să nu mai spun de oligofrenul de Drumpf, doar cu o țâră mai mare!”

Mîndruță, quant à lui, un cocoș cam prostănac. Are cutia aia cu mațe expusă indecent ca să vedem că are tehnică, spune „nu avem alte surse de venit” (deci „noi”, plural), dar nimeni nu și-a pus o cască, nimeni nu are un VU-metru (fie și software), un LED, ceva, ca să vadă că microfonul lui este OFF. Halal. Iar „Azi și ieri”, în anul 2025, se scrie pe imagine fără diacritice, căci noi suntem români, nu polonezi, adică niște cretini. Bineînțeles, nici titlul videoului nu are diacritice.

Tatulici are povești despre frumusețea anilor ’70, mai ales înainte de primul șoc petrolier. Lăsați tezele din iulie 1971, că nu de-atunci a început nasoleala. A fost bine (în contextul vremurilor și locurilor) din 1964 până în 1980. Iar cultul îngrozitor de deșănțat al lui Ceașcă a început odată cu ideile de demolare masivă: după cutremurul din 1977. Ia căutați almanahurile pe 1978, care apăreau în perioada septembrie-decembrie 1977, să vedeți cum, brusc, în după faimoasa poză de la început nu mai urmau trei pagini de laude, ci 20 de pagini de osanale! Era începutul sfârșitului…

Domnia-sa are, explicabil, amintiri cu Cristoiu, Nistorescu, Tucă (cu primii doi „de dinainte de”). Nu importă că „Jack” e senil de ani buni, iar Tucă este o jigodie sinistră și amorală care invită toți infractorii conspiraționiști și putiniști, pe care nu-i contrazice în nici un fel. Bunăvoința lui Tatulici frizează naivitatea, dar mi se pare impresionantă performanța sa mentală la această vârstă. Mai are și unele glitch-uri ocazionale, totuși. Un șef de promoție, absolvent cu nota 10 de filologie (română-italiană), să zică (pe 20 martie) „nu fă business” și „mi-ar place”? Cu Banciu i-a scăpat și un „care” în loc de „pe care”! Mais passons…

Și cam absolutizează, aș zice. El este fanul, cu foarte puține rezerve, ale doctorului Dr. Martin Jan Stránský, față de care eu am mult mai multe de obiectat. Dar achiesez la ideea importanței scrisului de mână, ba chiar scriu zilnic de mână! E imposibil fără. Fixează ideile. Te face să simți că ești om, nu android. Am renunțat de ani de zile să mai fac liste de cumpărături pe telefon: le fac pe hârtie.

Dar Tatulici exagerează vorbind impropriu de „caligrafie”, căci nu se mai învață caligrafia de odinioară, care se mai făcea în anii ’50. Și mă și mir că în discuția în engleză a Florianei Jucan cu cehul american, acesta a răspuns cu „writing by hand” la întrebarea privind „handwriting”, evitând clișeul american „cursive writing”. De fapt, nefolosind această expresie, a-a referit, cu voie sau fără de voie, la „scrisul de mână ca de tipar”. Pentru cine nu știa, mai sunt din fericire țări europene în care în clasele primare se învață un scris de mână tradițional, „legat”, pe care americanii îl numesc „cursive” și pe care nu prea îl înțeleg. Ei de vreo 50 de ani învață un scris de mână „ca de tipar”, odios, ca pentru oligofreni. Ăla e „handwriting” la ei. Apropo, scrieți „7” cu bară, așa cum se scrie de mână „europenește”, și veți fi uimiți de câți americani se vor uita ca vițelul la poarta nouă.

Din arhiva digitală (nu de deloc paradoxal), iată lista instrumentelor mele de scris preferate:

● Uni-ball Air Micro (ink-based rollerball that writes at almost any angle)
● Uni-ball Signo 207 and 307 (gel-based)
● Uni-ball Jetstream RT (SXN-101, SXN-210, etc.) (archival-quality hybrid ink, 0.7 mm & 1 mm)
● Pentel EnerGel® RTX, NV or Deluxe (liquid gel ink, 0.7 mm & 1 mm)
● Pilot G-2 (gel-based, for everyday use, especially the 0.7 mm one; 0.38 & 0.5 & 0.7 & 1 mm)

Doar întâmplarea face că toate-s japoneze. Nu-i vina mea că BIC® Z4®+ de 0.5 mm nu se mai fabrică, deși Internetul zice că ar mai fi stocuri pe planetă. Dar în ultima vreme se prostise.

Și aflați de la mine că aceste „grosimi” nu-s întotdeauna ce par a fi. Unii fabricanți măsoară grosimea liniei trase, alții măsoară dimensiunea din centrul bilei la margine (deci dacă apeși tare grosimea liniei se poate dubla), iar rezultatele diferă oricum între cerneală, gel, liquid gel, și pastă. Mai contează apoi hârtia. Sau între cerneală când scrii cu rollerbal, cu sisteme cu ac central (gen Rotring), sau cu alte găselnițe. Nemții, mai ales, măsoară altfel „grosimea” scrisului. Dar astea-s detalii pentru cunoscători. E ca și cum ai discuta despre „cât de medie e prăjirea medie la diverse mărci de cafea”, sau cât de groasă este „macinatura universale” (am întâlnit cafea măcinată „filterfein” care era ca pentru French press; cafea prăjită și măcinată „espresso” dar care iarăși nu era îndeajuns de fină; și cafea măcinată nespecificat și care era garantat prea fină pentru filtru și nu, nu era italiană, ci franțuzească). Pentru unii pretins „cunoscători”, cafeaua turcească e prăjită tare; ei bine, nu e! Pentru alții, prăjirea franțuzească e destul de întunecată; pe dracu’, e spre blondă! De când cu hipsterii care prăjesc cafeaua numai blond și folosesc nume de căcat (City Light, Omniroast, Full City, toate prea blonde), chipurile ca să păstreze aroma cafelelor mono-origine, dar în realitate pentru a masca faptul că acea cafea e proastă și nu are aromă, s-a dus dracului și arta cafelei. Dar cafeaua de supermarket Lavazza Qualità Oro este cu prăjire FIX medie, în timp ce cafeaua Illy Classico e prăjită mediu spre întunecat, dar rămâne foarte smooth și aromată! Deci se poate. Nu importă, Starbucks face cafeaua de două feluri: ori blondă (care nici măcar nu e rea!), ori arsă scrum, deși pe asta din urmă scrie „medium”!

Oamenii-s incapabili să definească un standard și să-l respecte, dracului. Nu știu cum de sunt atâția scriitori de cod și programatori, atâția avocați și juriști, și atâția filologi și lingviști, când nimeni nu e interesat să folosească o definiție comun acceptată pentru cuvintele utilizate! Las’că merge și așa. La scară planetară.

Dar nu așa se scapă de Alzheimer. Lăsați, domnule Tatulici, tehnologia să ne tâmpească. Să nu mai existe nici un om lucid pe planetă, ca să nu se chinuie, săracul.