Am aflat dintr-o dată că există o isterie cu privire la studiile lui Nicușor Dan, și în contextul în care oligofrenii din presa românească îi tot dau cu Sorbona în sus, Sorbona în jos, iată că a apărut și un curent de opinie care susține că nici École Normale Supérieure nu ar fi fost „cea adevărată, de pe Rue d’Ulm”, ci alta! Iată ce am aflat în interesul adevărului.

🇫🇷

1. Mie mi-a atras atenția cu întârziere postarea amicului Aldus din 28 mai Nicușor Dan nu și-a luat doctoratul la celebra universitate Sorbona.

Nu zic nu. Ce am zis pe când omul apăruse, total aberant, cu diploma de bac, este că, din câte se pare, Nicușor Dan:

  • A urmat cursurile École Normale Supérieure din Paris.
  • A obținut un master la Universitatea Paris XI (Paris-Saclay).
  • A obținut un doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII (Sorbonne Paris Nord).

Altceva nici nu m-a interesat. Negreșit, nu se pune problema de „Sorbona cea adevărată”, dar asta e doar vina imbecililor din presă. Am văzut isterii și pe Facebook cum că nu e vorba de „Sorbonne Université”, dar nu m-a interesat.

De altfel, cum a remarcat și Aldus, pe situl Camerei Deputaților găsim următorul CV, în care găsim așa:

1989 – 1992
Student, Facultatea de Matematica, Universitatea Bucuresti

1992 – 1995
Student, Ecole Normale Superieure, Paris

1992 – 1993
Masterat in matematica, Universitatea Paris 11

1993 – 1998
Doctorat in matematica la Universitatea Paris 13

🇫🇷

2. Noua teză este acum alta, iar dacă vă uitați la inflația de comentarii de la postarea menționată (iată încă un blog la care comentariile pot fi mai importante decât postările!), veți vedea că există un cetățean numit Adrian Tîrcă, ale cărui postări pe Facebook ating următorul nivel de mârlănie:

Am mai primit obiecția că Nicușor nu o fi absolvit el Sorbona, dar a terminat Ecole Normale Superieure, care e cel puțin la fel de prestigioasă. Din păcate, însă, după Sorbona de pe TEMU se pare că avem de-a face și cu o ENS de pe TEMU, nici măcar absolvită.

După cum vedeți din CV-ul lui oficial, el nu spune că ar fi terminat ENS, ci doar că a studiat acolo trei ani. Singurele lui două diplome sunt cea de master de la Paris 11, o universitate mediocră din afara Parisului, din comuna Cachan din departamentul Val-de-Marne, între timp dispărută, și cea de doctorat de la Paris 13 (actuala Sorbona Nord), submediocră, din comuna Villetaneuse a departamentului Saint-Denis-Seine, despre care am mai vorbit.

În plus, bănuiala mea întemeiată este că nu a fost înmatriculat nici la ENS, ci la ENS de pe TEMU, mai precis la Ecole Normale Superieure de Cachan, din comuna Cachan a departamentului Val-de-Marne. De ce cred asta? Pentru că ENS Cachan a funcționat sub egida universității Paris 11 din Cachan (azi fuzionată în Universitatea Paris-Saclay), de unde declară Nicușor că a luat masteratul după un an de ENS.

3. Până să ajung să diger această ultimă parte, am ținut să fac pe Captain Obvious și să repet într-o formă ușor modificată ce au mai comentat și alții:

Sorbona „originală” nu mai există. După aberația aia din mai 1968, s-a spart în mai multe universități în 1970.

Zeci de ani, s-a vorbit de cele 13 universități din Paris, din care câteva aveau dreptul să poarte „Sorbonne” în nume: Paris-IV „Paris-Sorbonne”, Paris-III „Sorbonne Nouvelle”, Paris-XIII, din 2020 „Sorbonne Paris Nord”, acea „universitate limitrofă și submediocră”.

Dar Paris-IV „Paris-Sorbonne”, nucleul „dur” al fostei Sorbona, avea ca profil doar Literele.

„La nouvelle nouvelle Sorbonne” este o făcătură înființată în 2018 sub numele străvechi de „Sorbonne Université”, prin fuziunea Paris-IV și Paris-VI.

De remarcat că Paris-VI nu avusese dreptul de a purta „Sorbonne” în nume.

Bine, că francezii sunt de o tâmpenie epustuflantă.

Da, mi se pare o tâmpenie imensă asta cu numerotarea universităților. Dar ce e frate, Parisul, bombă cu fragmentație?

4. Dar, bineînțeles, asta reprezintă o abatere de la subiect:

A se nota că practic noi disputăm aici calitatea Sorbonei celei noi (Paris IV + Praris VI), care-i dată drept continuatoarea vechii Sorbone, și nu universitatea care i-a dat titlul de doctor lui Nicușor Dan, care-i cam pe nicăieri.

5. Mai aproape de oile noastre, și ignorând alte digresiuni, era să fac stop cardiac la vederea unui citat mai amplu tot din Adrian Tîrcă (nu preiau și link-urile către alte trei postări ale respectivului):

Care este cel mai probabil traseu educațional pe care Nicușor Dan l-a urmat în Franța?

Propaganda a încercat să ne convingă că a absolvit Ecole Normale Superieure din Paris și că are doctorat de la Sorbona. Am arătat în precedentele episoade de ce asta nu este adevărat.

Pornind de la CV-ul plin de contradicții pe care l-a publicat pe site-ul Parlamentului în 2016, care este cea mai plauzibilă traiectorie educațională pe care Nicușor Dan ar fi putut-o avea?

Știm din propriile declarații că, între 1989 și 1992, a fost student al Facultății de Matematică a Universității din București. În acea perioadă, programele universitare durau 4 ani, așadar Nicușor a plecat în Franța urmând să facă ultimul an acolo.

Universitatea la care a poposit Nicușor cel mai probabil nu este ENS Paris, cum eronat a scris în CV, ci ENS Cachan, unde a făcut anul 4 și de unde și-a luat diploma de studii universitare, care în sistemul Bologna ar fi echivalentă unui master. ENS Cachan a devenit ulterior parte din Universitatea Paris 11, astfel explicându-se de ce Nicușor scrie în CV-ul din 2016 că a obținut diploma de master la acea universitate.

Cu diploma de master obținută în 1993, Nicușor a fost admis la doctorat nu la Sorbona, cum ne-a zis propaganda, ci la Paris 13, o universitate slabă, care ulterior s-a redenumit Paris Nord și, începând cu 2020, Paris Sorbona Nord.

6. Aveți puțintică răbdare… mișelule! Dar până la următoarea mină antipersonal (știți că ar fi trebuit să se numească „antipersoană”, da?), să mă citez și pe mine:

Nu.

Nu.

Nu.

ENS Cachan, în fapt ENS Paris-Saclay, este fosta Université Paris-Saclay, care pe vremea lui ND era Université Paris-Sud sau Paris-XI. Ea nu a avut niciodată și nu are nimic de a face cu ENS Ulm, singura ENS adevărată. Or, după ce a fost ales, adevărata ENS l-a felicitat pe situl oficial, ba chiar zice: „Ci-dessous, le post de l’a-Ulm, l’association des anciens élèves, des élèves et des amis de l’École normale supérieure, saluant la victoire de Nicușor Dan.” Alumnii de Ulm, da?

Deci ND este normalian „pe bune”, de aceea am zis că cea mai mare realizare a sa este ENS.

Să nu ne încrâncenăm până ne dă borșul pe nas.

7. Iată însă că pe Aldus l-a mâncat în cur și a purtat o conversație cu tovarășul ChatGPT, pe care ar trebui să vă aruncați un ochi. Căci mie mi-a servit-o așa:

Ești sigur?

8. Tărâța din mine:

Masteratul nu e obținut la ENS-Ulm, dar asta nu înseamnă nimic. ChatGPT mănâncă căcat. Nu a putut da link-uri care să dovedească afirmațiile făcute. Acea „perioadă de studiu” la ENS-Ulm înseamnă că a fost admis la ENS-Ulm, ceea ce nu-i de colo. Poți urma masterul în altă parte, care-i problema?

Afirmația „Nicușor Dan nu a primit nicio diplomă de la ENS Paris (Rue d’Ulm)” nu e dovedită. O diplomă de absolvire trebuie să aibă, chiar și fără masterat.

Apoi, este greșit că „ENS Paris (PSL) îl prezintă ca alumnus generic al École Normale Supérieure”. Îl prezintă ca „a-Ulm”! De altfel, mai la vale, același ChatGPT recunoaște: „Este postarea asociației a-Ulm.”

Ce căcat e aia „recunoaștere post-factum, simbolică”?

ChatGPT tot speculează, căutând să satisfacă afirmația ta inițială: „ENS Cachan, unde s-ar potrivi mai bine anumite aspecte din CV-ul la capitolul educație.”

9. Dar să continuăm săpăturile. Tot io:

Căutare în anuarul a-Ulm:

Dan Nicuşor 1992 s

unde „s = promotion scientifique concours « Ulm »”

Rog foarte mult a se înceta cu mâncarea de căcat.

10. Ulterioribus, și după ce am căutat în mai multe locuri pe care nu le voi mai menționa, căci acolo fie nu am găsit nimic (se va vedea de ce), fie l-am găsit doar pe Theodor „Pleașcă” Paleologu, am tras următoarele concluzii în două acte.

Actul I:

Na, bre, Jurnalul Oficial, căci răpciugosul până nu vede nu crede!

Arrêté du 14 septembre 1992 fixant la liste de classement au concours 1992 pour l’entrée à l’Ecole normale supérieure (troisième concours)

Sont déclarés admis comme élèves hors cadre, sous réserve qu’ils aient fourni les titres exigés par la réglementation en vigueur, à charge pour eux ou pour leur gouvernement d’acquitter leurs frais de pension et de scolarité, les candidats étrangers dont les noms suivent:

4bis Dan Nicusor, de nationalité roumaine.

Arrêté du 29 août 1996 portant ordre de classement au concours d’entrée en première année à l’Ecole normale supérieure, section Lettres (premier concours)

49 Paleologu (Theodor).

Și este aia din Ulm, în PLM, căci se emit decizii separate pentru: Cachan; Lyon; Fontenay – Saint-Cloud. Toate au câte două sesiuni de concursuri, doar Ulm are uneori trei. Documentele sunt pe grupuri de specializări.

Actul II:

Am uitat să-l copiez și pe „2bis Moroianu Andréi, de nationalité roumaine.” Ce pare totuși cel mai probabil este că Nicușor a intrat „pe banii lui” la ENS, dar nu a terminat și s-a transferat la Paris-XI, de unde a luat masterul. Nu i-or mai fi ajuns banii, și poate că a obținut o bursă de studii dincolo. De fapt, în CV spune că a făcut „studii la ENS”, și a fost felicitat ca „fost elev”, nu ca absolvent licențiat al școlii!

🇷🇴

Care este concluzia la care am ajuns eu?

● Având în vedere faptul că Nicușor Dan nu a spus ori scris niciunde absolvent al École Normale Supérieure”, ci doar student”, „elev”, sau am urmat cursurile École Normale Supérieure”,

● Observând că felicitarea oficială din partea ENS-Ulm folosește sintagma „Nicușor Dan, ancien élève de l’École” și nimic mai mult,

● Remarcând că mesajul a-Ulm precizează:

Il a été reçu au “3ème concours” de l’ENS à titre étranger en 1992. Étienne Guyon, alors directeur de l’École normale supérieure, avait mis en place une nouvelle formule pour ce concours, permettant de faire concourir des étudiants français universitaires et étrangers sans leur imposer un programme précis.

● Având și confirmarea oficială din JORF n°236 du 10 octobre 1992:

● Acceptând ca adevăr dovedit faptul că Nicușor Dan a fost admis în 1992 la ENS din Rue d’Ulm, fie și într-o mai puțin obișnuită a treia sesiune și cu un statut special,

Știind de asemenea că:

École Normale Supérieure (ENS-Ulm) are parteneriate și colaborări cu diverse universități, inclusiv cu Paris-XI (Université Paris-Saclay) și Paris-XIII (Université Sorbonne Paris Nord). Studenții de la ENS-Ulm pot beneficia de aceste colaborări pentru a-și pregăti și obține masteratul și doctoratul în cadrul unor programe comune sau în parteneriat cu aceste universități.

● Și că de asemenea, conform formulei oficiale, este vorba de un „élève hors cadre”:

Un „élève hors cadre” la École Normale Supérieure (ENS) este un student care nu face parte din cadrul normal al programelor de studii ale ENS, dar care este totuși asociat școlii și beneficiază de anumite avantaje și resurse oferite de aceasta. Acești studenți pot fi, de exemplu, doctoranzi sau cercetători care își desfășoară activitatea în colaborare cu ENS, fără a fi înscriși în cadrul unui program de licență sau masterat al școlii.

Statutul de „élève hors cadre” permite accesul la anumite facilități ale ENS, cum ar fi bibliotecile, laboratoarele sau alte resurse academice, și poate include și posibilitatea de a participa la anumite activități și evenimente organizate de școală.

● Precum și faptul că:

Un „élève hors cadre” la École Normale Supérieure (ENS) nu este înscris în cadrul unui program de licență sau masterat al ENS, așa că, în mod normal, nu poate obține o diplomă de licență de la ENS. Statutul de „élève hors cadre” este destinat celor care sunt asociați școlii pentru anumite activități sau cercetări, dar nu urmează un program de studii complet la ENS.

ÎN NUMELE LOGICII, DECID DUPĂ CUM URMEAZĂ:

I. Afirmația potrivit căreia Nicușor Dan „ar fi poposit de fapt” la ENS-Cachan și nu la ENS-Ulm este o calomnie ordinară și un neadevăr flagrant. Nicușor Dan a fost admis în 1992 la ENS-Ulm.

II. Nicușor Dan a urmat cursurile École Normale Supérieure (Ulm) ca „elev în afara cadrului obișnuit”, intrând într-un program de masterat comun cu Université Paris-Sud (Paris-XI), devenită în 2020 Université Paris-Saclay.

IV. Masteratul obținut astfel se consideră ca fiind efectuat integral la această universitate Paris-XI, care a și emis diploma respectivă.

V. După masterat, doctoratul a fost pregătit tot sub forma unei colaborări între École Normale Supérieure (Ulm) și universitatea Paris-XIII, cunoscută și drept Université Paris-Nord, redenumită Paris 13 în 2014, iar din 2020, Université Sorbonne Paris Nord. Doctoratul este obținut la universitatea unde a fost susținut, adică Paris-XIII la acea vreme.

VI. Din nefericire, École Normale Supérieure (Ulm) nu a putut emite nici o diplomă pe numele lui Nicușor Dan, nici măcar de licență, fiind un „élève hors cadre”.

ÎN ACELAȘI TIMP, CA SIMPLU CETĂȚEAN:

VII. Deplâng lipsa de transparență a numitului Nicușor Dan cu privire la următoarele aspecte:

  1. Nespecificarea faptului că nu a obținut nici o diplomă cu antetul École Normale Supérieure.
  2. Neprecizarea statutului aparte sub care a urmat cursurile École Normale Supérieure.

🇷🇴

⚠️ Aceste precizări nu ar fi fost necesare în mod obișnuit, dar în condițiile nebuniei colective din perioada alegerilor și de după acestea, de a ajuns omul să vină și cu diploma de bacalaureat, cred că o mai bună gestiune a propriei imagini ar fi fost de dorit. Ca președinte care se dorește aproape de oameni, poate nu ar fi fost rău să insiste: „Mai terminați cu Sorbona!” După care, în mod normal, ar fi urmat niște explicații pentru neamul ăsta de cercopiteci.

🇷🇴

Aș mai remarca faptul că Andrei Moroianu (fratele lui Sergiu și cumnatul lui Clotilde), în CV-ul său, după „1992/95: Student at the École Normale Supérieure, Paris”, nu face nici o precizare cu privire la masterat sau măcar diploma de licență, urmând totuși să funcționeze ca asistent „AMN”, în realitate Allocataire Moniteur Normalien la Paris-IX. Ulterior, doctoratul va fi obținut la École Polytechnique zisă și „X”, o altă Grande École, militarizată sub Napoléon I și fiind, în calitate de corp tehnic, una din cele șapte mari școli militare franceze (știu, e un anacronism ridicol să-i vezi în uniforme și cu săbii). Cu privire la activitatea de asistent la Paris-IX, legea spune că „Les anciens élèves des écoles normales supérieures inscrits en vue de la préparation d’un doctorat peuvent être engagés en qualité d’allocataire-moniteur-normalien. Les allocataires-moniteurs-normaliens doivent prendre leurs fonctions immédiatement après l’achèvement de leur scolarité à l’école normale supérieure.”

Adevărul este că nu toată lumea poate avea un parcurs ca cel al lui Theodor Paleologu, normalian și el. Pentru cine nu știa, la o Grande École nu intri imediat după ce ai dat bac-ul, pentru că pur și simplu nu intri. Trebuie să urmezi clase pregătitoare numite „classes préparatoires aux grandes écoles” (CPGE), de obicei doi ani. Dar și intrarea în CPGE este foarte competitivă, căci nu orice liceu le organizează, ci doar câteva licee selecte. După ce și-a luat bac-ul la „Lycée Stanislas” (în realitate Collège Stanislas), „Pleașcă” a urmat (1992-1996) „Unités de formation et de recherche (UFR) en Philosophie” la „Universitatea Paris I Sorbonne”, în fapt Université Paris-I-Panthéon-Sorbonne, nicidecum Université Paris-Sorbonne (Paris-IV), cea devenită după fuziune Sorbonne Université. Dar „Sorbonne” nonetheless și cea de la Panthéon. V-am spus că e o tâmpenie cu numerele și cu Sorbonele?

Paleologu obține în 1995 diploma de licență în filosofie și în 1996 masteratul în filosofie la Paris-I-Panthéon-Sorbonne. În același an este admis la primul concurs (în prima sesiune) la École Normale Supérieure!

În timp ce era student la École Normale Supérieure (1996-2001), surpriză, Paleologu și-a pregătit doctoratul (1998-2001) tot în colaborare cu o mare universitate, École des hautes études en sciences sociales (EHESS). Dacă pe diplomă scrie (probabil) „Centre d’Études Sociologiques et Politiques Raymond Aron (CESPRA)”, nu-i bai, căci e vorba de una din cele 40 de unități de cercetare a EHESS.

Ghinionul lui Nicușor Dan este că în, ciuda admiterii la École Normale Supérieure, aceasta nu a fost într-un regim standard, iar diplomele obținute în colaborare cu alte universității (master și PhD) nu vin de la Université Paris-Sorbonne (Paris-IV) sau Sorbonne Université, și nici măcar de la Université Paris-I-Panthéon-Sorbonne, ci de la mai puțin prestigioasele Paris-XI și Paris-XIII. Cum spuneam, a fost nominal elev al École Normale Supérieure, dar fără diplomă de licență de la aceasta. Iar presa imbecilă i-a tot dat cu „Sorbona” până ce dujmanii au început să vadă și „École Normale Supérieure de pe TEMU”! 😱

Oamenii sunt răi, domnule, iar viața e greu.