Europe 3.0: Sabin Gherman crede în Zâna Măseluță!

Printre zecile de cetățeni geto-daci pe care-i mai vizionez pe YouTube, majoritatea narcisiști, logoreici, enervanți și cum or mai fi ei, Sabin Gherman nu se mai numără de ceva vreme. M-a călcat pe nervi stilul lui ritos, repetitiv, obsedant și mărginit cu care insista pe câte o temă. Uneori avea dreptate; alteori dădea dovadă de prostie crasă, de capacitatea de a se înregimenta orbește, trup și suflet, pentru o cauză, iar în privința palestinienilor din Gaza „care sunt toți Hamas” e pur și simplu nazist. Ne face morală în privința Holocaustului și legionarismului, dar el susține genocidul făcut de Netanyahu. Imparțial, ca tot românul. Monomaniacal. Dar și lacom, căci perorează de mai multe ori pe zi, ca să monetizeze. Așa e cu sărakii ăștia. Apropo, îi disprețuiește pe toți cei care se tem de schimbare, de AI, și de pierderea joburilor, că cică nu-s adaptabili. OK, tataie, matale te-ai adaptat la podcasting, dar la ce altceva de pricepi în afară de datul din gură? Dacă ar trebui să pleci din România și să muncești altundeva, ce ai putea face? Laba, cel mult. Acest gen de optimism mă duce cu gândul la cel al lui Cătălin Striblea, pentru care în România nu e chiar atât de rău, ba chiar se trăiește destul de bine. Zice un „ziarist” care stă pe un scaun la EuropaFM și vorbește; și care mai stă pe alt scaun când își face podcastul. Nu e ziarist de investigații. Are un job și o activitate suplimentară, ambele călduțe.

Oricum, „YouTube, pământ românesc”. Podcasturile apar ca ciupercile după ploaie. Și pentru că cel mai potent organ sexual e gura, cu producții de aproape 3 ore. Chiar și când sunt de părere că trăim ultima vară de pace în Europa, unii ne iartă: doar cu puțin peste o oră.

Dar algoritmul nu mă lasă în pace. Mi l-a scos în față cu acest video: 🎞️ PARIS, AZI. Cum se naște a treia Europă. Înainte de asta postase 🎞️ CINE E NOUL ALIAT AL EUROPEI. Pregătiri pentru cutremurul geopolitic. Da, e vorba de China. „Aliatul-surpriză, de voie, de nevoie.” Cu câteva zile în urmă: 🎞️ CHINA, surpriză totală! Mișcă tot Estul geopolitic. De ăsta chiar n-am avut răbdare, dar pe primele le-am vizionat la viteza 1.35x, așa cum trebuie vizionat acest ardelean. Băi frate, în alte țări găsești și oameni cu debit rapid, de la Michel Onfray la Marion Maréchal, dar la noi parcă-s toți pe bază de 80286 la 8 MHz.

Hai să le iau pe rând, elucubrațiile ghermaneze.

Europa 3.0, sau Europa → 0?

Domnul Gherman crede în Zâna Măseluță. Domnia-sa crede în Europa 3.0, condusă de Emmanuel Macron. Mai există Regatul Unit, apoi Germania a promis și ea că se va înarma, dar liderul momentului este Macron. Iar Gherman crede cu tărie în Franța și în Macron. De comparat cu dl. Consul (Radu Banciu), care nu dă doi bani pe Macron, însă are o credință neștirbită în forța Franței și în avioanele militare franceze (care-s bune, știu, dar dl. Consul hiperbolizează și halucinează mai ceva ca ChatGPT).

N-ar fi rău să fie bine, dar asta nu se va întâmpla. Malheureusement. Regrettablement.

Am mai spus-o recent, nu mai stau să caut unde. Unii lideri europeni încearcă, dar Europa nu va reuși să obțină „o pace justă și durabilă”, nu va putea să mențină o pace în Ucraina de orice fel ar fi aceasta, Rusia nu-i va permite să trimită trupe de menținere a păcii nici redenumite „reassurance forces”, iar de pus la bătaie trupe care să nu se uite ca cucul în țeavă, ci să se și implice cu adevărat la o adică, asta numai Franța e dispusă, la care s-ar putea alătura cel mult Marea Britanie. Cu toate coaiele pe care le are, Polonia, cu cea mai mare armată din Est, se concentrează pe apărarea teritoriului; la fel și balticii.

Aflat la București, ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a declarat despre SUA: „Nu sunt doar un partener, ci un aliat de încredere. România și Polonia sunt, din nou, de aceeași părere. Ambele țări găzduiesc sisteme de apărare Aegis și baze antirachetă. Avem trupe americane pe teritoriul nostru și le primim cu deschidere. Credem că țările noastre trebuie să fie aliați loiali ai Statelor Unite, indiferent cine se află la conducere, fie la București, Varșovia sau Washington.” (articol, video). Le-au cam intrat coaiele la apă și li s-a cam înmuiat coloana și leșilor. „Polonia merge pe burtă” era expresia lui Armand Goșu.

Firește, SUA nu este complet ieșită din ecuație, dar de Ucraina nu-i pasă și nu-i va păsa vreodată. S-ar băga să apere Țările Baltice? Nu știu, poate că da. Dacă nu se întâmplă între timp ceva care să ne facă să avem încă un dușman.

Pentru că, sinceramente, eu mă aștept ca Trump să invadeze Groenlanda. Nu, nu Canada.

Iată ce a zis Vance în Groenlanda: „Our message to Denmark is very simple: You have not done a good job by the people of Greenland. You have underinvested in the people of Greenland and you have underinvested in the security architecture of this incredible, beautiful landmass filled with incredible people. That has to change.” Labagiul a mai adăugat despre Groenlanda, după ce a îndemnat-o să-și obțină independența față de Danemarca: „I think that they ultimately will partner with the United States.”

Putin:

Suffice it to say about the plans of the United States to annex Greenland, as everyone is aware. But you know, it can surprise someone only at first glance. It is a profound mistake to treat it as some preposterous talk by the new US administration. Nothing of the sort.

In fact, the United States had such plans as far back as 1860s. As early as that, the US administration was considering possible annexation of Greenland and Iceland. However, the idea did not enjoy support in the Congress then.

Let me remind you, by the way, that by 1868, the purchase of Alaska from Russia was ridiculed in the American press – it was called “madness,” “an ice box” and “President Andrew Johnson’s polar bear garden”. Therefore, the Greenland proposal failed.

But that acquisition, I mean the purchase of Alaska, is probably viewed very differently in the United States today, just as President Andrew Johnson’s actions are.

Thus what is happening today is not really surprising, particularly since this story only began back then, and it went on and on. In 1910, for example, a trilateral land swap deal was negotiated between the United States, Germany and Denmark. As a result, Greenland would have gone to the United States but the deal fell through then.

During World War II, the United States stationed military bases in Greenland to protect it from Nazi takeover. After the war, the United States suggested Denmark should sell the island. This was quite recently in terms of world history.

In short, the United States has serious plans regarding Greenland. These plans have long historical roots, as I have just mentioned, and it is obvious that the United States will continue to consistently advance its geo-strategic, military-political and economic interests in the Arctic.

De altfel, Trump face totul pentru a sabota intrarea Ucrainei în UE, de parcă ar fi aghiotantul lui Putin. New draft of US minerals deal revives fears over Ukraine’s EU accession: „By giving American companies preferential treatment in Ukraine, the proposed minerals deal runs the risk of contradicting the EU’s competition and single market rules, which provide for equal and fair access.” Iată ce idee bună! Doi iepuri cu un singur glonț.

Revenind la oile noastre, Macron nu este Charlemagne. El nu este nici măcar Charles de Gaulle, care și ăla a fost un fanfaron ridicol, cu toate realizările lui (nu mă întrebați care-s alea). Și chiar dacă ar fi, realitatea e mai complexă.

Gherman mai vede Turcia ca un fel de aliat, căci aceasta nu ar tolera supremația rusească în Marea Neagră. Altă prostie monumentală. Turcia ar fi putut să joace un rol extrem de pozitiv în regiune, dar sub domnia căcatului de Erdoğan din 2003 încoace (ca la Putin, se socotește de când era premier!), a devenit treptat aproape un „rogue state”. Ce se întâmplă zilele astea e încă o dovadă. Altminteri, Erdoğan face un joc dublu sau triplu; trebuie să fii idiot ca să ai încredere în el. Și cu toate astea, cică Bruxelles-ul nu-și permite să înstrăineze Ankara, spun experții. Suntem futuți în creier. (E drept că și Armand Goșu spunea că România ar fi putut să aibă relații bune cu Turcia, dar asta în contextul în care noi nu avem relații bune cu absolut nimeni care să conteze: Germania nu a avut niciodată încredere în România, englezii nu prea mai au interese, francezii ar mai fi, dar nu e suficient.)

Apropo de Polonia, ia urmăriți producțiile în engleză ale televiziunii lor publice. De pildă, 🎞️ Jarosław Kraszewski: European “reassurance forces” to be deployed to Ukraine. Sau 🎞️ Jon Sweet: Europe has no alternative to an alliance with America. Periodic, sunt băgați și români în seamă. 🎞️ Andrei Țăranu: Polish FM Sikorski in Bucharest to discuss bilateral relations. Asta e mai nașpa: 🎞️ Eusebiu Slăvitescu: Poland and Romania: the two largest countries on NATO’s eastern flank. Zic nașpa pentru că, deși credențialele lui par mișto (nu vă spun ce experiență, educație, și certificări apar la nepotu-meu pe LinkedIn!), în realitate e vorba de un bou analfabet, care pe când era consulul României la Tunis și se frigea cu o poloneză franțuzită, scria pe Facebook: „mă, după cât timp într-o relație apar pârțurile cu pretena’?” și „inca ceva, se face parturi la ortodoxi?” Și uitați-vă la câte și la ce școale a studiat, că se vede și în capturile de ecran din articol!

Iată-l și pe gargaragiul de Naumescu: „Europa nu poate înlocui ajutorul militar al SUA pentru Ucraina. Europa nu va lupta contra Rusiei pentru Ucraina. Europa nu va putea acorda garanții de securitate credibile fără ajutorul (implicarea) SUA.” Același, cu patru scenarii:

1. Baricadarea în „cetatea de lux”. Înarmarea Europei și descurajarea unei invazii rusești (scenariul Ursula von der Leyen).
2. Războiul de apărare în fața agresiunii Rusiei (scenariul generalilor europeni). 
3. Supunerea (compromisul) în relația cu Kremlinul (scenariul Viktor Orbán).
4. Deschiderea porților pentru China. Creșterea influenței economice, strategice și finalmente politice a Partidului Comunist Chinez în Europa, prin intensificarea colaborării sino-europene (scenariul Xi Jinping).

Care vă place din astea? Ultimul, cumva?

China 2.0, sau China über alles

Noul aliat surpriză al lui Gherman: China! Nici aici nu mă impresionează. Pe 10 martie am scris și eu că, în ciuda a tot și toate, văd China ca pe singura salvare pentru Europa. Doar că domnul Gherman nu vede situația cum o văd eu.

O eventuală alianță cu China nu va fi împotriva Rusiei, ci pentru China. Și se va putea face numai dacă între timp vom fi ajuns la cuțite nasol cu regimul Trump. Dar asta e foarte fezabil, la cum dărâmă Trump toată economia mondială cu tarifele lui vamale!

O alianță cu China ar reprezenta pe de o parte o auto-umilire, dar pe de alta o grăbire a unei evoluții inexorabile a Europei către irelevanță. Nu Dumnezeu, nu Putin, nu Trump, nu Xi Jinping i-au obligat pe conducătorii marilor companii europene, în frunte cu cele germane și franceze, să urmeze exemplul celor americane și să-și mute producția în China, India, și în genere în Asia de Sud-Est. Fenomenul durează de câteva decenii. Nemții și-au mutat literalmente fabrici în China, iar ingineria în India! Software and engineering: India. Marile nume germane din tehnologie și-au cultivat chiar indienii și chinezii lor, pentru că pe o parte i-au adus în Germania, mai prin sud, așa. Fenomenul e cel puțin bizar: în timp ce locurile de muncă din Germania dispăreau prin mutarea în India și China, cum dracu să aduci indieni și chinezi (mulți vorbitori de germană!) tocmai în țara în care s-au împuținat locurile de muncă?! Chiar vrei să dai apă la moară AfD? Lăcomia va fi distrus Occidentul.

Dobitocul nostru a citit cartea lui Jeffrey Sachs The Ages of Globalization. O mediocritate. Las la o parte că Jeffrey Sachs e pro-Rusia (mai moderat decât John Mearsheimer, dar tot pro-Putin este). Însă cartea e de o mediocritate incredibilă. Adică în 2020 tu-mi prezinți ciclurile Kondratiev?!

Acum ar fi trebuit să fim într-o creștere fantastică. Suntem, dar numai în privința investițiilor în AI, quantum shit, crypto crap. OK, s-a lămurit și Gherman că Sachs a luat plasă, ca și Fukuyama, cu Sfârșitul istoriei și ultimul om. (Fukuyama și-a făcut un fel de mea culpa.) Dar o idee corectă a reținut totuși Gherman, doar că nu a înțeles-o:

Globalizarea înseamnă să-și deschizi țara pentru investiții.

Da. „Globalization” nu înseamnă „Global Trade 2.0”. Dacă ar fi doar comerț accelerat și fără taxe vamale, nu ar fi atât de disruptive. Dincolo de rezultatele care includ apariția de multiple „single point of failure”, fragilizarea extremă a economiilor țărilor „dezvoltate” (nu zic Occidentale pentru că bag și Japonia aici), care au numai călcâie ale lui Ahile, și autosuficiență economică zero, globalizarea înseamnă să investești masiv în țările sărace sau în curs de dezvoltare. Occidentul a făcut asta din lăcomie, dar și-a tăiat singur craca.

Prima dată, după război, americanii s-au dus la japonezi să-i învețe ce-i aia „calitate”, ce-s acelea „procese”, de-astea. După vreo două decenii, japonezii le dădeau clasă în electronică și automobile. Până să ajungă occidentalii la TQS, Toyota dezvoltase TPS, care are la bază multe alte concepte, cum ar fi: Just-in-Time; Kaizen; Poka-yoke; Muda – Mura – Muri; Seiri – Seiton – Seiso – Seiketsu – Shitsuke, adică 5S (Five S).

Între timp, Japonia a decăzut, cum se întâmplă cu societățile dezvoltate și îmbătrânite. Dar a venit rândul celor „7 Tigri Asiatici”: Hong Kong, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Indonezia, Malaysia, Thailanda. Steaua lor a început să cadă după 1997, ceea ce nu a putut decât să-l bucure pe Marele Dragon: Republica Populară Chineză.

Tot așa, mase, hoarde, cirezi de bovine capitaliste pe al căror ecuson scria „CEO” au invadat China „populară” cu gândul că acei „înapoiați” sunt numai buni ca forță de muncă. Ah, nu, cum să copieze ei? Ba pe deasupra să mai și creeze de capul lor? Așa ceva era de neconceput. Aroganță occidentală iresponsabilă., alimentată de lăcomie. Cu timpul, și de coruperea puterii publice de către multinaționale. Nici guvernele, nici legislația nu s-au opus migrării tehnologiei și locurilor de muncă spre Orientul Îndepărtat. Cine dracu’ vrea să muncească fizic? Noi în Vest facem „inginerie financiară” (a se citi: punem bazele viitoarelor crize financiare), filosofie, mișcăm mouse-ul, mai facem PR, marketing și vânzări… căci nici muncă intelectuală adevărată nu prea mai vrem să facem (e criză de medici și ingineri). A, la o adică mai inventăm niscai pronume personale.

Dacă avem noroc, roata se poate întoarce, dar sub ocupație chinezească. Acum e rândul lor să investească în Europa. De frica Chinei Populare, TSMC investește masiv în SUA. Câte un Intel se mai întoarce acasă, câte un Hyundai anunță investiții de 21 de miliarde de coco în State pentru că vor să vândă acolo, însă Europa rămâne un tărâm dificil, cu 200.000 de norme și regulamente stabilite la Bruxelles, și din care atât finanțele cât și creierele pleacă. Nimeni nu vrea să investească în Europa, cu excepția chinezilor.

Cu toată cruzimea care le este specifică, chinezii gândesc „en grand”. Spre deosebire de ruși, care știu doar să distrugă, chinezii dezvoltă când cuceresc. Au făcut-o în foste republici sovietice, în Africa, în America Latină. Unde Occidentul se retrage, ghici cine vine la cină?

Ne vom fi făcut-o cu mâna noastră. Firește, și stânga este de vină. Odată dispărute iluzoriile modele marxist-leniniste, stânga nu a mai militat pentru nimic dacă nu pentru naționalizarea mijloacelor de producție. În loc să lupte pentru a găsi un echilibru între lăcomia capitaliștilor și siguranța națională (ar fi trebuit introduse taxe vamale masive pentru produsele fabricate în Asia sub nume de marcă occidentale când se mai putea!), stânga s-a preocupat de diversitate, de „affirmative action” (discriminare pozitivă prin cote minime pentru unii), de inventarea genurilor și pronumelor personale cerute de bolnavii psihic declarați oameni normali („treziți la conștiința de fluiditate de gen”) și așa mai departe. Mare căcat a ajuns și civilizația asta.

Iar domnul Gherman încă nu pricepe. El numărăm brevetele de invenție, care-s prea puține în Europa. Mai știu eu un indicator absolut irelevant: numărul studiilor „științifice” publicate anual. Și astea vreo 200.000, din care 95% nu pot fi reproduse, din care o mare parte se bat cap în cap, și care în genere sunt făcute „la număr”, căci sunt necesare pentru obținerea de doctorate. Sau măcar pentru grant-uri. Însă majoritatea studiilor, ca și majoritatea brevetelor, sunt căcat parfumat! A, la studii japonezii stau prost. Noi stăm mai prost la brevete.

Sunt cam 20 de milioane de brevete valabile la orice moment dat în lume. Foarte multe sunt absurde, însă e mai complicat să le contești decât să pretinzi că sunt legitime, chiar dacă nu sunt. Americanii și europenii aprobă orice căcat. Dar singura cale de atac e să produci ceva, apoi să fii acuzat că ai încălcat un brevet. Produsul va fi oprit de la vânzare până se rezolvă disputa, dar nimeni nu te va despăgubi pentru pierderi, chiar dacă vei câștiga procesul. Ca și în State, în Germania judecătorii presupun orice brevet ca „valabil prin definiție”, deci îți vor bloca produsul imediat. Ca să-l contești, va trebui să apelezi la o instanță specializată, la expertize, e nasol. Nici marile companii nu urmează calea asta. Multe brevete sunt inovații chinuite care adaugă un minimum care să facă ceva brevetabil. Ca să nu te acuze alții, te obligi singur să brevetezi ceva un pic diferit.

Din numeroasele cărți despre China pe care le am, am invocat în acest comentariu cartea singaporezei Yuen Yuen Ang China’s Gilded Age. The Paradox of Economic Boom and Vast Corruption (2020). Ziceam acolo că, de la liberalizarea economică care a început în 1978, creșterea continuă a corupției și schimbarea continuă a tipului de corupție în China au condus la o creștere economică fără precedent care poate fi comparată doar cu „epoca de aur” a Americii (Gilded Age), între 1870 și începutul Primului Război Mondial, care a fost la rândul ei caracterizată de o corupție uriașă. Când corupția a luat-o razna, Xi a încercat s-o controleze; rămâne de văzut cu ce rezultat.

SUA au avut, în afară de Gilded Age, un alt motor al dezvoltării: nerecunoașterea copyright-ului. De la adoptarea Copyright Act din 1790, care proteja doar lucrările autorilor americani și nu oferea nici o protecție operelor străine, și până la adoptarea International Copyright Act din 1891, toți editorii retipăreau în America diverse cărți apărute în Regatul Unit, pentru care nu plăteau nimic! Asta a făcut literatura accesibilă unui public larg, a stimulat alfabetizarea, și a contribuit și la dezvoltarea rețelei de biblioteci publice.

China s-a dezvoltat și ea încălcând cu voioșie proprietatea intelectuală. Iar chiar dacă astăzi dispune în teorie de un sistem relativ funcțional de protecție a proprietății intelectuale, el este aplicat doar când brevetele unor mari companii chinezești este încălcat de alte companii chinezești! De asemenea, de voie, de nevoie, nu pot exporta în Occident produse care încalcă brevete occidentale. Dar cum producția în China este un Babilon, puteți constata și pe TEMU câte cópii de joasă calitate se produc! Totul se copiază.

Fine del primo tempo

Mai e mult până departe. Deocamdată, războiul este în Europa, chit că la margine. Încă nu există nici o alianță cu China. Vom vedea semnele premergătoare ale acestei alianțe dacă Huawei va fi scos de pe lista neagră de către UE, și dacă ancheta Parlamentului European cu privire la o pretinsă corupere a unor europarlamentari de către Huawei. Dacă nu, nu.

Europenii sunt încă în vechea logică. Relativ recent, jenantul de Scholz a trecut să-i pupe poala lui Xi împreună cu o șleahtă de CEO. Zilele astea, la Beijing, ministrul francez de externe a discutat cu omologul său chinez despre îmbunătățirea relațiilor comerciale în contextul tensiunilor globale. Vor să rezolve problema coniacului, mizerii de-astea. Ne credem încă pe cai. Dar Xi Jinping tocmai a afirmat că porțile țării sale se vor deschide „din ce în ce mai mult în fața investițiilor străine”. China suge, crește mare, se dezvoltă. Încă avem cu ce să-i cumpărăm produsele. Iar când vom fi pe moarte, o să vină să ne pună să muncim pentru un ultim pahar cu apă.

Această formă de globalizare servește numai și numai Chinei. De ce este atât de greu de priceput?!

Mă așteptam să apuc în timpul vieții mele năruirea civilizației europene, dar nu atât de devreme. Întrebarea care se pune: mai apuc să trăiesc în Noua Ordine Chinezească, sau mor într-o mocirlă mai devreme?