There is also an English version of this interview: 📰 Exclusive Q Magazine. Dr. Martin Jan Stránský, neurologist, author of the book “The Rise and Fall of the Human Mind”: Man created God. Artificial intelligence will destroy humanity.

I will however discuss the Romanian one: 📰 Exclusiv Q Magazine. Dr. Martin Jan Stránský, neurolog, autorul cărții „Ascensiunea și decăderea minții umane”: Omul l-a creat pe Dumnezeu. Inteligența artificială va distruge omenirea. I’m just feeling lazy right now. And I wasn’t initially aware of the English version, English probably being the original language the interview was conducted in.

Neurologii nu mă dau pe spate (știe Google Translate să traducă asta?), iar cele două aserțiuni din titlu m-au călcat pe nervi. Sunt perfect de acord că omul l-a creat pe D-zeu, dar nu cred că AI va distruge lumea. Prostia, da.

Interviul fiind destul de lung (apăsați F9 în Firefox ca să obțineți un „reader view” cu mai puțin căcat în pagină), voi comenta ca un cârcotaș doar câte o afirmație. Și sunt multe, așa că am selectat.

01 ● Bill Gates și Steve Jobs nu le-au permis copiilor lor să folosească tehnologia digitală acasă. În mod similar, Elon Musk, Sam Altman și alți pionieri ai inteligenței artificiale au sprijinit multiple petiții – cel puțin trei – care avertizează despre pericolele sale.

Asta cu Gates și Jobs e o legendă. În realitate, nu e așa de simplu. Copiii lor nu au ajuns analfabeți digitali. Atât Bill Gates, cât și Steve Jobs au avut abordări nuanțate față de utilizarea tehnologiei de către copiii lor, dar nu i-au ținut complet departe de ea. Chiar dacă Bill și Melinda au stabilit reguli stricte acasă de genul „fără telefoane mobile până la 14 ani și limite de timp pentru utilizarea ecranelor”, iar Steve Jobs ar fi spus în 2010 că limitează (la cât, în funcție de vârstă?) timpul petrecut de copiii săi cu iPad-ul, ideea era (apud Walter Isaacson) ca mesele de familie să fie un spațiu de conversație, nu de ecrane. În plus, acum 15-25 de ani, când toți acești copii creșteau, societatea nu depindea atât de mult de apps, de căutări pe Internet, chiar de aplicații cerute de școală! În ziua de azi, interzicerea totală până la 14 ani ar fi imposibilă și l-ar handicapa pe copil!

Pe de altă parte, nu e nici o similaritate cu ce fac ceilalți cavaleri ai apocalipsei. Dacă „au sprijinit multiple petiții – cel puțin trei – care avertizează despre pericolele AI”, tot ei ai investit miliarde în aceeași AI „satanică”! O interpretare optimistă ar fi aceea că investițiile lor sunt o încercare de a modela viitorul AI-ului, nu de a-l abandona. „Lăsați-ne pe noi în fruntea cursei, putem influența traiectoria AI-ului mai bine decât ar face-o alții. Dar vă avertizăm că poate fi nasol, mai ales dacă nu suntem noi la butoane.”

Nu e nici un altruism aici, ci doar ambiții. Și spălare pe creier. Fanii AI cred cu tărie în NECESITATEA ei. Eu nu cred. Mai ales că avertismentul lor se referea exact la acest Generative AI de masă, care chiar nu e NECESAR. „Am inventat dinamita. Nu pentru folosirea în minerit, ci pentru război. Atenție, copii, nu e frumos să declanșați războaie în care să folosiți dinamită!” „Am inventat mijloace de a obține fuziunea nucleară. Nu, centralele nucleare să mai aștepte. Deocamdată facem bombe nucleare. Dar atenție, să nu le folosiți!” Cam așa ceva și cu ăștia:: „Am creat sisteme care pot inunda lumea cu conținut fals sau pot automatiza totul, dar, vă rugăm, nu le folosiți în acest scop!” Musk, Altman și ceilalți dezvoltă tehnologia cu viteză maximă, apoi ridică un deget moralizator. În plus, avertismentele lor sună ca o scuză tardivă, după ce au deschis cutia Pandorei.

02 ● […] inteligența artificială este un program de calculator care, prin design, nu înțelege cu adevărat ce face. Programele de inteligență artificială sunt concepute fără algoritmi predeterminați, ceea ce înseamnă că funcționează fără să înțeleagă pe deplin ce fac.

Nu vorbi dacă nu știi ce spui. Nici măcar un program care funcționează după algoritmi predeterminați nu „înțelege” ce face. Deloc. Diferența e că cei care au scris un astfel de program știu ce face acesta, și îl pot depana. În schimb, tot ce e bazat pe Deep Learning are în centru o „black box” despre care nu poți spune decât că bagi un input și obții un output. Modul în care se obține acesta este opac.

03 ● […] ateii, ca grup, tind să obțină scoruri mai mari la măsurătorile de inteligență. Acest fapt sugerează că persoanele cu abilități cognitive mai ridicate, măsurate conform standardelor de astăzi, evaluează adesea critic ideile și pot să nu concluzioneze că Dumnezeu este sau că au nevoie de un Dumnezeu în viața lor. Acesta este punctul meu de vedere. Nu înseamnă însă că cei credincioși sunt neinteligenți sau că noncredincioșii sunt în mod inerent mai inteligenți.

Întotdeauna m-au nedumerit persoanele inteligente care sunt de asemenea profund credincioase. Mi se pare o contradicție în termeni. Religiile au apărut pe vremea când oamenii nu știau nici măcar cum se formează ploaia, fulgerele, trăsnetele. Și atunci au inventat zei care „explicau” totul (vorba vine). Dar faptul că mulți „au nevoie” de un D-zeu nu ține neapărat de inteligență.

04 ● Din perspectivă științifică, știm că, creierul învață doar prin comparație. De exemplu, atunci când un copil mic atinge o priză și este electrocutat, învață rapid că nu este o idee bună și evită să o mai facă. Asta se întâmplă pentru că acum are un punct de referință pentru comparație.

Nu doar comparație, ci clasificare. Bebelușul aude mai multe persoane diferite pronunțând „bebe” în mod diferit, dar clasifică diferite pronunțări ca reprezentând „bebe”, alte pronunțări drept „papa”. Strict vorbind, limbajul funcționează prin clasificare. La fel, prizele sunt diferite ca aspect, dar clasificarea în „au curent care deranjează” e cea care contează. La fel cu obiectele fierbinți ș.a.m.d. Iar clasificarea nu poate funcționa cu o singură referință! Ca excepție, când acea referință este foarte diferită de orice altceva cunoscut acelei persoane sau acelui sistem. Dar în acest caz clasificarea este temporară și ea trebuie întărită prin alte comparații. Dacă ai văzut o singură pisică (și aceea sălbatică, Felis silvestris) în viața ta și nici un lynx ori altă felină, ce vei spune când vezi un lynx pentru prima oară: este pisică, sau alt animal? Nu este câine, urs, lup, dar este pisică? Poți compara, dar nu poți clasifica.

05 ● Așa apar adesea sistemele de credință – ca o modalitate de a umple golurile din înțelegerea noastră și de a aduce ordine în haosul necunoscutului.

Exact. Și în ziua de azi, când oamenii nu-și mai bat capul cu înțelegerea fenomenelor de nici un fel, recursul la divinitare „rezolvă” problema. Un punct de vedere e locul în care te-ai oprit din gândire. Ei bine, acel punct poate fi o religie neoprotestantă, sau chiar religia predominantă a locului.

06 ● Dumnezeu este o creație a creierului uman. Nu Dumnezeu l-a creat pe om, ci omul l-a creat pe Dumnezeu!

Hi, Captain Obvious! Nice to have met you.

07 ● Mă consider un agnostic – nu mă concentrez pe întrebarea ființării lui Dumnezeu. […] Pentru mine, dezbaterea despre Dumnezeu se încheie la egalitate – este ca un meci de fotbal care se termină unu la unu. Ca urmare, tind să las întrebarea deschisă.

Am un început de dispreț față de agnostici. Chiar și Dawkins m-a dezamăgit. George Carlin, Christopher Hitchens, Sam Harris, Daniel Dennett au avut sau au coaie (primii doi au dispărut). Ambiguitatea asta este o lene intelectuală în primul rând. Nu poate fi „meci egal”. Dacă lași întrebarea deschisă, atunci crezi în divinitate, doar că nu ai aderat la o religie organizată. Ăsta e adevărul pe care agnosticii nu vor să-l recunoască.

Eu am încercat să cred în D-zeu cam de atâtea ori de câte am încercat să mă apuc de fumat. Argumentul de bază împotriva unei divinități (dincolo de detalii precum: răul de pe lume; de ce religia asta și nu alta; absurditatea conceptuală a rugăciunii; absurditatea ideei de a-l „mărturisi pe Hristos”; absurditatea Imaculatei Concepții; absurditatea Sfintei Treimi, mai ales într-o religie monoteistă; numeroasele contradicții din orice religie) este simplu, și are oarece asemănări cu un mod de a interpreta Briciul lui Occam. Astfel, dacă un credincios a ales religia pentru că „știința nu poate explica totul” (nu poate explica nici de ce ar trebui aleasă o anumită formă de creștinism și nu alta, de pildă), atunci existența unui D-zeu nu doar că nu EXPLICĂ, ci COMPLICĂ totul! Dacă spui „D-zeu a creat totul”, CE explică asta? CE ANUME te ajută să ÎNȚELEGI? (Și nu mai spun că ridică noi întrebări: Dar pe D-zeu cine l-a creat? Ce era înainte de D-zeu? A, era ca la Big-Bang, adică nimic, nici timpul măcar? Chiar ÎNȚELEGE CINEVA asta?)

Un agnostic este o cârpă și dă dovadă de lipsă de onestitate intelectuală. Un om poate fi religios sau nu. Atât. „Nu știu ce să cred” venind din partea unui intelectual, hmm. Iar „scorul este 1:1” e de-a dreptul o prostie.

08 ● În mod interesant, ca medici, avem acces la studii convingătoare care arată că cei credincioși, în special cei care se roagă, chiar dacă nu cu mare fervoare, tind să facă față mai bine în cazul unor boli grave. Am observat acest fapt direct la pacienții din unitățile de terapie intensivă.

Aici e vorba de efectul credinței, similar cu cel al autosugestiei. Placebo. Motivațional. De-astea. Ce naiba, dom’ doctor.

09 ● […] societatea modernă, unde tehnologia este adesea văzută ca soluția supremă. Cu toate acestea, la nivel neurologic, academic și educațional, fiecare studiu a demonstrat că cititul de pe hârtie este mai eficient decât cititul de pe ecran, iar scrisul de mână este superior tastării literelor. Nu este o opinie, este un fapt.

Aici le amesteci. În ce sens „eficient”? În sensul reținerii, învățării, da. Strict al perceperii informației, nu! La fel și cu scrisul de mână: acesta favorizează învățarea, dar este mult mai lent. Să definim riguros termenii. Ca în limbajele de programare.

10 ● Există mai multe motive neurologice. În primul rând, are legătură cu evoluția și cu modul în care creierul nostru este conectat. Nu citim procesând litere individuale; în schimb, recunoaștem modele pe o pagină. Când încercăm să ne amintim ce am citit, creierul nostru funcționează într-un anumit mod: caută mai întâi locul pe pagină unde se afla modelul, apoi încearcă să-și amintească cuvântul. Acest proces este similar cu modul în care cineva ar putea căuta o carte într-o bibliotecă. Mai întâi caută secțiunea (modelul), apoi cartea specifică, o scoate, o deschide și citește conținutul. Această abordare spațială a cititului și memoriei bazată pe modele este profund înrădăcinată în funcționarea creierului nostru. Când citim de pe hârtie, angajăm acest proces natural mai eficient decât atunci când citim de pe ecrane, unde lipsesc acele indicii spațiale și tactile.

Nici aici nu ai aprofundat. Ai dreptate cu recunoașterea de modele (ai spus corect „patterns” în engleză); eu am ținut minte ani de zile unele desene din manualele de fizică de clasa a IX-a și a X-a, cu tot cu plasarea lor în pagină! Memorie vizuală, deh. Dar nu-s convins că așa funcționează amintirea unui cuvânt. În schimb, percepția unui cuvânt este garantat globală, motiv pentru care majoritatea oamenilor pot citi de mai multe ori un cuvânt mai lung din care lipsește o literă fără să observe acest lucru! Totuși, citirea de pe suport electronic nu este în mod necesar privată de aceste repere: un PDF nu este ca o pagină HTML, ci ca o carte tipărită.

11 ● al doilea motiv pentru care metodele tradiționale sunt mai eficiente: evolutiv, creierul nostru este conceput să gestioneze bucăți separate de informații ca entități distincte, făcându-le mai ușor de localizat și amintit. Păstrând informațiile fizic separat – ca atunci când întorci paginile unei cărți –, te bazezi pe sistemele naturale de organizare a creierului, pe care derularea pe ecran pur și simplu nu le poate replica.

Răsfoitul paginilor umanizează actul lecturii și prezintă nenumărate avantaje (cu dezavantajul că nu poți căuta în text; și nu poți mări textul dacă este prea mărunt). Dar derularea pe ecran este specifică doar paginilor HTML sau aplicațiilor care afișează conținutul în acest mod. Un ecran vertical (gen iPad) poate afișa pagini exact ca o carte.

12 ● La fel ca atunci când copiii învață să adune numere, adesea își folosesc degetele, uitându-se la mâini și la numere simultan pentru a-și consolida înțelegerea. Acestea sunt mecanisme evolutive simple care demonstrează de ce cititul de pe hârtie sunt mult mai eficiente decât cititul de pe ecran.

Ei, nu, căci și adulții numără pe degete atunci când vor să-și organizeze gândirea. Drept că nu pentru socotelile obișnuite. Dar NICIODATĂ, absolut niciodată nu m-am uitat simultan și la numere și la degete! WTF are you talking about?! Cum învață unii să numere?!

13 ● Același principiu se aplică și la scris. Când scrii de mână, simți hârtia sub mână, ceea ce îți oferă o percepție a spațiului, a timpului și a mișcării. Această implicare tactilă îți stimulează creierul să gândească într-un mod mai complex și integrat, nu neapărat mai greu, dar mai profund și holistic.
Scrisul de mână activează mai multe zone ale creierului, îmbunătățind memoria, creativitatea și înțelegerea în moduri pe care tastarea pur și simplu nu le poate replica. […] Când scrii de mână, este un pic mai lent, și tocmai acesta este motivul pentru care se produc rezultate mai gândite și inteligente comparativ cu tastarea.
Puteți testa acest fapt chiar acum. Aveți un stilou în mână, scrieți litera b! (Am scris litera b, n.a.) Faceți-o încet! Acum scrieți litera v. Observați cum se simte să scrii b, observați mișcarea degetelor și feedbackul tactil. La fel pentru v. 
Apoi, puneți stiloul și hârtia deoparte și tastați literele b și v pe telefon. Click, click. Veți observa că nu există nicio diferență în mișcare sau senzație; este aceeași acțiune pentru ambele litere. Această lipsă de diferențiere în tastare contrastează puternic cu experiența fizică distinctă a scrisului de mână. 

Bați câmpii. Lasă implicarea tactilă! Și ți-o spune un tip foarte tactil, foarte senzorial! La mine simțul tactil și cel olfactiv sunt esențiale! Scrisul de mână implică cerebral persoana, și DE ACEEA se fixează informația mult mai bine decât altfel. Dar partea cu „activează mai multe zone ale creierului” include și feedback-ul vizual: creierul percepe cuvântul tocmai scris de mână și îl compară cu intenția avută. Deja informația este ranforsată (pardon, reinforced) în mod automat! Când scriu la tastatură, deși există și aici un feedback vizual diferențiat (cel tactil este nediferențiat), creierul este mai puțin solicitat, și pot chiar să mă gândesc și la altceva în acest timp! Coordonarea creier-mână-ochi necesară pentru tastare este mult mai „subțire” decât cea necesară pentru scrisul olograf. De-aia.

Iată și o altă idee: cei care trebuie să se uite și la tastatură și la ecran în timp ce scriu (puțini oameni scriu „în orb”), deși ar trebui să aibă mai multă implicare cerebrală și mai mult feedback vizual, în realitate deconectează percepția literei de pe tastatură de conceptul reprezentat de cuvântul rezultat pe ecran. Astfel, creierul este solicitat mai mult decât la scrisul „în orb”, dar fără ranforsarea informației. În loc de memorare, o parte a creierului doar verifică faptul că s-a apăsat litera corectă, dar necesitatea de a muta mereu privirea rupe conexiunea necesară modului de percepție propice învățării. Cuvintele sunt verificate, dar conceptul scapă.

14 ● Al treilea motiv este că atunci când ții ceva în mână, de obicei în mâna dreaptă, deoarece majoritatea dintre noi ținem obiecte cu una sau ambele mâini, se activează căi către emisfera stângă a creierului, unde se află centrul limbajului. Acest fapt înseamnă că două lucruri se întâmplă simultan: în primul rând, procesezi cuvintele, iar în al doilea rând, experiența tactilă de a ține materialul consolidează învățarea într-o parte separată a creierului. Această dublă activare îmbunătățește memoria și înțelegerea.

Nu neapărat. E prea simplificat. Și la tastatură folosești aceeași mână, ba chiar pe ambele. Doar că le folosești altfel. Lasă emisferele, că-s un red herring. Și ce-i aia „experiența tactilă de a ține materialul”?

15 ● De aceea, și motivul pentru care copiii mici, când învață să citească de pe hârtie, adesea mișcă buzele în timp ce citesc; vorbesc, în esență, cu ei înșiși. Această auto-verbalizare este un mod natural prin care își consolidează ceea ce citesc, deoarece înțeleg instinctiv că îmbinarea implicării fizice, tactile și verbale îi ajută să învețe mai eficient.

Iarăși, nu am citit niciodată în acest fel! Știu că așa se face, pricep conceptul, dar nu, eu nu am funcționat așa! Dacă vrei, pot chiar să vorbesc cu mine însumi când sunt singur, să perorez pe marginea textului, dar nici la grădiniță, nici la școală, nici acasă, nu am mișcat buzele pentru a schița cuvintele pe care le citeam. Sunt defect de mic, doctore?

16 ● Oricine susține că învățarea de pe un ecran este mai bună pur și simplu greșește.

Cine dracu’ zice asta?! Nimeni nu a zis că ar fi mai bună. Cretinii care decid în privința educației consideră însă că „manualele interactive” sunt „mai prietenoase”. În realitate, ele tâmpesc. La alte vârste, uneori nu ai acces la manuale, cursuri, cataloage groase, grele, voluminoase, și atunci le consulți în versiune electronică. Dar nu pentru învățare propriu-zisă.

Dar apropo de manualele școlare, abuzul de culori le face mai ineficiente. Strict ergonomic și psihologic, mai mult de 3-4 culori mai mult ajută decât încurcă. (Două culori sunt ideale: negru și albastru sau negru și roșu. Sau astea trei, folosite judicios împreună cu o formatare inteligentă.) Or, manualele contemporane, chiar și cele de limbi străine pentru adulți, sunt niște sorcove, niște cacofonii de culori cu un exces de poze și tâmpenii care obosesc mai mult. Parcă ar fi făcute să accentueze ADHD.

17 ● Este esențial să recunoaștem – și aici facem un salt semnificativ în înțelegere – că digitalizarea societății nu a îmbunătățit cu adevărat nimic. În schimb, ne-a făcut, în principal, mai leneși. Nu a contribuit la o speranță de viață mai lungă, la o inteligență sporită sau la o fericire mai mare. Nu a redus bolile sau, conform oricărui studiu, nu a diminuat incidența lor. Nu a creat bogăție pentru mase; dimpotrivă, a făcut ca un număr mic de indivizi să devină și mai bogați.
În esență, digitalizarea umanității nu a oferit nimic mai mult decât lene și confort sporite, fără să aducă progrese sau beneficii semnificative pentru societate în ansamblu.
Această realitate nu este doar o opinie; ea este un fapt.

Fapt este că generalizezi și le amesteci într-un mod inadmisibil. Digitalizarea societății a adus, cel puțin la început, și avantaje. La o bibliotecă publică, nu mai cauți o carte prin cartonașele din sertare, ci pe computer. Și când mă duc la unele magazine, caut acasă pe website și mă duc la fix: acel șurub este în raftul C32, acea cutie de ceai se găsește în magazin și mai sunt 6 cutii. La fel, un funcționar îți poate verifica status-ul unei cereri. Dumneata nu ai online banking? Și mai există moduri de a organiza informația în mod digital care ajută.

Altminteri, fenomenul lenevirii în masă este altă poveste și nu ține strict de digitalizare, ci de Internet (acum și de AI chatbots). „Nu trebuie să mai învăț nimic, căci știe Google.” Actualizat: „știe ChatGPT”. Dacă de la apariția calculatoarelor de buzunar în anii ’70 nimeni nu mai știe să extragă un radical de mână, acum unii introduc în Google și „căutări” de genul „234 + 713”, căci acesta va calcula și va afișa rezultatul!

Și le amesteci la greu: boli, fericire, inteligență, viață lungă, bogăție chiar. Păi sedentarismul, în speță statul pe scaun în fața ecranului, afectează sever sănătatea. Dar asta e altceva. Inteligența depinde de mulți factori, iar scăderea ei are cauze multiple. Bogăția n-are a face. Oare inventarea automobilului i-a făcut pe oameni mai fericiți, mai longevivi, mai bogați? Nu vezi că bați câmpii aiurea? Tehnologia este doar ce este.

Iar de fericire mai vorbim. Băi, dar ce le bagi pe toate într-o oală!

18 ● Dovada este clară: conform tuturor principalilor indicatori de fericire, inclusiv al unui studiu fascinant pe termen lung despre fericirea umană care a început la Harvard în 1938, urmărind aceleași 3.000 de familii de-a lungul generațiilor, precum și studii similare care ar fi putut fi realizate și în țara dumneavoastră, fericirea umană a scăzut constant de trei generații. Datele vorbesc de la sine și pictează o imagine îngrijorătoare a lumii moderne. 
Trăim într-o societate care este, de fapt, mai divizată, mai însingurată, mai deprimată, mai nevrotică decât oricând.

Aici ești de-a dreptul prost. Cine se aștepta ca „digitalizarea”, cum îi zici, să crească fericirea? Doar că aici e o SUPRAPUNERE DE EFECTE.

Oamenii sunt tot mai nefericiți pentru că tehnicile de marketing (acum ajutate și de algoritmi) i-au făcut să vrea mereu altceva, și mai mult, mai nou, mai rapid, mai puternic. Ultimul iPhone, un nou computer, ultimul XBox. La 15 minute de la achiziție (sau de la recepția coletului), bucuria s-a epuizat. Trebuie inventată o nouă dorință, o nouă „necesitate”. Dar acest mecanism social consumerist nu este per se o creație a digitalizării. Și se aplică la orice. Precis acum trebuie să vrei încă o pungă de Chio Chips! Sigur nu vrei?

Apoi, oamenii sunt tot mai nefericiți din cauza vitezei prea mari a schimbărilor aduse de tehnologie. Nu mai ai timp să-ți tragi sufletul. Iar multe schimbări sunt disruptive. Cauza este de obicei tot lăcomia capitalistă, deși fanatismul unor ingineri (hardware sau software) contribuie la asta. Schimbare de dragul schimbării. Mai rapid, mai puternic, mai sofisticat! Pentru ce?

În al treilea rând, schimbările tehnologice fragilizează locurile de muncă, și asta chiar și înainte de apariția AI. Apoi, ele cresc stresul chiar și când jobul pare stabil. Și așa mai departe. Sunt multe tehnologii care contribuie la nefericire!

19 ● Astăzi, este aproape imposibil să deschizi un cont bancar, să rezervi un bilet de avion, să închiriezi o mașină, să faci o achiziție sau chiar să plătești ceva fără să pășești în lumea digitală. Nu știu cum este la dumneavoastră în țară, dar în multe locuri nu poți depune o declarație fiscală, vizita o primărie sau finaliza sarcini administrative esențiale fără să navighezi printr-o aplicație digitală. […] De ce îi forțăm pe cei de 60 și 70 de ani să devină sclavi ai lumii digitale când tot ce vor este să ia un creion și să completeze formulare pe hârtie?
Nu am nimic împotriva digitalizării în sine, dar atât din perspectivă neurologică, dar și evolutivă, nu ar trebui să existe nicio activitate pe Pământ care să nu poată fi realizată fie față în față, fie pe hârtie.

Problema este că totul este făcut în numele eficienței. Costurile ar crește dacă s-ar menține SIMULTAN și sistemele pur online sau pur digitale, și cele „pe hârtie”. Încă de când ni s-a promis „paperless office” în anii ’90 știm că asta este o iluzie și că birocrația cere adesea și bază de date și document tipărit. Dar aproape totul a devenit în ziua de azi exclusiv digital. Nu ca o alternativă, ci ca singura opțiune. Trăim într-o lume de contabili oligofreni. 90% din sucursale, filiale, ghișee, oficii au dispărut. Du-te matale online.

Față în față și pe hârtie? Cineva a uitat să treacă asta în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Iar aventurile cu unele sisteme informatice scot peri albi și celor mai tineri. De unde atâta fericire?

20 ● Cu toate acestea, în societatea noastră modernă, eliminăm din ce în ce mai mult aceste opțiuni. De exemplu, în țara noastră (Cehia, n.r.), sistemul poștal dispare încet, împingându-i pe oameni într-un cadru digital care nu se aliniază întotdeauna cu nevoile sau capacitățile lor. […] Nimeni nu mai scrie scrisori, dar posibilitatea de a face acest lucru ar trebui să existe în continuare. Ar trebui să ai șansa să scrii o felicitare de Crăciun, să-i pui un timbru și să o trimiți cuiva fără teama că vor dispărea cutiile poștale. Cu toate acestea, acum aproximativ o lună, cutia poștală din clădirea mea a fost desființată. […] Nu este vorba doar despre nostalgie, ci despre păstrarea unor modalități de bază, tangibile, de a ne conecta cu ceilalți într-o lume din ce în ce mai digitală și impersonală.

Dacă ai crescut în Manhattan în anii ’60 și ’70, țara dumitale nu mai este Cehia; a fost țara părinților, mais passons. În toată lumea este deplânsă dispariția oficiilor poștale. Lasă cutiile poștale; întreg sistemul e muribund. Realitatea e că oamenii scriu scrisori, sau mai degrabă felicitări, cam de două ori pe an. Sistemele poștale idioate n-au fost în stare nici măcar să integreze curieratul rapid, ajuns apanajul operatorilor privați. Nu știu de ce nu s-a putut, dar asta este. Apoi au intervenit contabilii, care au decis că nu mai e nevoie de acest serviciu universal.

Trăim într-o societate a însingurării. Au dispărut elementele de contact social real, care includeau și faptul că fiecare își cunoștea poștașul (și viceversa), dar și magazinele de proximitate care aveau un rol social uriaș, și care au fost înlocuite de supermarket-uri în care nimeni nu cunoaște pe nimeni (cu mici excepții). De ce credeți că la începutul pandemiei moșnegii din Lombardia se înghesuiau la cafenele și la chioșcurile de ziare, doar ca să ia virusul și să moară? Nu, dar ei trăiau à l’ancienne. Ei aveau nevoie de socializare.

21 ● Ideea de a împinge copiii să devină „inteligenți digital”, în opinia mea, este similară cu a da unui copil o sticlă de vodcă și a spune: „Ia, învață să bei asta!”, în loc să-i fie oferită odată cu posibilitatea de a alege.

De unde ideea tembelă a comparației cu vodca?! Spirtoasele nu au absolut nici un aspect pozitiv. Tehnologia, da. (Și o afirmă unul care și-a numit blogul „Homo Ludditus” de la Ned Ludd!) Și se mai spune că prin Africa, „analfabetismul digital” îi va duce pe unii în epoca de piatră. Căci această nouă revoluție industrială nu trebuie ratată, căci te-ar exclude din „societatea viitorului”. „Inteligența digitală” este una, „dependența digitală” este alta.

22 ● […] accentul copleșitor pe tehnologie și digitalizare semnalează ceea ce cred eu că este începutul sfârșitului. De aceea am îngrijorări semnificative legate de introducerea tehnologiei digitale în școli înaintea vârstei de 15 sau 16 ani.

Aici iar ai dat-o cu bâta în baltă! Să nu amestecăm trecerea la manuale digitale cu „alfabetizarea digitală”. Și înainte de epoca asta de alienare în care suntem, existau copii cu expunere la computere și la limbaje de programare încă de la cca. 12 ani! Cum? În a doua jumătate a anilor ’70, Occidentul era plin de „home computers”, adesea cu afișare pe TV! Dincolo de jocuri, copiii învățau limbajul BASIC! De amuzament, nu pentru că le-ar fi cerut la școală. Din curiozitate. Pentru că le mergea creierul. Eu, în România lui Nicolae Ceaușescu, nu aș fi putut avea acces la școală decât la o clonă de Sinclair ZX Spectrum numită HC-85, dar acele computere erau bine încuiate într-o sală, ca nu cumva să se strice. În alte țări, situația era mai bună. Cunoașterea computerelor nu era și nu este nocivă în sine. S-a deraiat în foarte multe privințe, dar izolarea adolescentului de tehnologia digitală înainte de 15-16 ani este o idee extrem de proastă! După mine, la 15-16 ani deja ar trebui predate Python și Rust. Probabil că în realitate se va preda JS sau TypeScript, plus un maldăr de frameworks de căcat.

23 ● În acești ani de formare, accentul ar trebui să fie pe antrenarea creierului, învățarea modului de a gândi critic și acceptarea frustrării pozitive. Cel mai eficient mod în care elevii învață este acela prin care fac greșeli, prin care descoperă cum să nu le repete și apoi prin a fi provocați să facă greșeli noi. Acest proces forțează creierul să compare, să se adapteze și să creeze soluții – în esență, acesta este modul în care creierul învață cel mai eficient.

Antrenarea creierului se poate face în mai multe feluri: atât pe bază de cunoștințe umaniste, cât și pe bază de STEM. Învățarea modului de a gândi critic se face în exclusivitate odată cu acumularea de cunoștințe, cu formarea unei culturi variate. Un om incult nu are simț critic, nu are discernământ, este ca o bază de date goală sau plină cu gunoi. Cultura, firește, nu se poate găsi pe TikTok, Instagram, Snapchat. Frustrarea pozitivă se referă probabil la dificultățile învățării, la descoperirea în permanență a unor noi praguri de depășit? Vina este a școlii că nu mai pune accent pe educația clasică, dar aceasta nu este incompatibilă cu computerele!

24 ● Prioritizând prea devreme instrumentele digitale, riscăm să subminăm chiar procesele cognitive care sunt esențiale pentru creșterea și adaptabilitatea pe termen lung. Accentul ar trebui să rămână pe cultivarea capacității naturale a creierului de a învăța, gândi și evolua. 
Tocmai de aceea ne confruntăm cu probleme atât de semnificative, cum ar fi ratele crescânde ale depresiei, cu anxietatea, scăderea scorurilor la teste și chiar scăderea coeficientului de inteligență (IQ) începând cu anii 2000 – coincizând cu introducerea pe scară largă a tehnologiei digitale în școli.
Această schimbare este direct responsabilă pentru faptul că elevii de astăzi nu sunt la fel de capabili din punct de vedere intelectual cum erau acum două decenii. Subliniez, aceasta nu este doar o părere, este un fapt, iar dovezile sunt clare.

Sunt sceptic cu privire la capacitatea naturală a creierului de a învăța, gândi și evolua. Copiii din ziua de azi NU MAI AU CURIOZITATE! Sunt plictisiți și amorfi. Iar vina nu este a școlii, care chipurile ar „prioritiza prea devreme instrumentele digitale”, ci a părinților. Încă din cărucior le pun în brațe un telefon sau o tabletă pe care fie rulează animații fără sens, fie direct TikTok. Care procese cognitive? Asta e tortură!

Nu, absolut nimic nu coincide cu introducerea pe scară largă a tehnologiei digitale în școli! Coincide cu apariția rețelelor sociale și cu generalizarea Internetului, care a ajuns să conțină preponderent gunoi! Fenomenul este similar cu decăderea televiziunii: dacă în anii ’60-’80 aceasta avea un rol educativ, informațional și de divertisment real și pozitiv, ce avem acum la TV? Sute de canale cu gunoi!

Omul ăsta are o idee fixă cu „introducerea pe scară largă a tehnologiei digitale în școli”. Copilul nu mai răsfoiește acasă o carte! Ce treabă are școala cu asta?

25 ● The New York Times a publicat un sondaj interesant. Au intervievat 600 de manageri de resurse umane din marile corporații, iar rezultatele au fost revelatoare: 60% dintre acești manageri au recunoscut că nu mai fac interviuri cu absolvenți recenți ai universităților. De ce? Pentru că, în maximum trei luni de la angajare, acești tineri absolvenți pleacă adesea, pentru că le lipsesc abilitățile de gândire critică, de raționament și de comunicare. 
Deși dețin diplome, aceste calificări nu par să mai aibă prea multă valoare. Ca urmare, dacă ai sub 25 de ani, multe dintre aceste companii nu vor lua în considerare măcar să discute cu tine. Această tendință este acum predominantă în aproximativ două treimi dintre corporațiile americane. 

Nu doar de-asta pleacă. Să nu luăm acel sondaj at face value. De la înălțimea vârstei mele, pot spune că majoritatea HR managers duc lipsă ei înșiși de abilități de gândire critică, de raționament și de comunicare! Nu știu să aleagă bine. Sunt inepți, incapabili, infinit mai proști decât cei din anii ’80. Și asta se extinde și mai sus, spre CEO. De-abia peste asta se adaugă faptul că tinerii de azi simt un entitlement pe care nu-l merită. Or fi mai proști, nu zic nu, dar nu-s numai ei de vină. Iar diplomele nu-s întotdeauna fără valoare din cauza universităților. Nici angajatorii nu știu ce să aprecieze. Și nu ar școlariza pe banii lor la locul de muncă nici morți!

26 ● Pot exista diferențe subtile, dar ambele creiere – cel care ascultă muzică clasică și cel care ascultă hip-hop – sunt semnificativ diferite de creierul cuiva care nu ascultă muzică deloc.

Nu există om care să nu asculte deloc muzică! Dar cei care ascultă doar hip-hop, rap, pop-rap, trap, rave, club, house, dub, dubstep, EDM, drill, grime, și derivatele lor, garantat vor ajunge niște idioți fără gust. Lipsa de bun-gust, de bun-simț, de cultură, de discernământ, se vede și în muzica de azi. Nu este în întregime idioată (de pildă, Lady Gaga & Bruno Mars – Die With a Smile nu e deloc proastă), dar 99.8% din muzica de azi este GUNOI. Și nu se poate da vina pe „tehnologia digitală din școli” pentru asta!

27 ● studiile au arătat că fericirea umană este fundamental legată de un singur fapt: de prieteni. Nu este determinată de bogăție, de inteligență, de statut și nici chiar de personalitate. […] Cei mai fericiți oameni din lume – indiferent dacă trăiesc într-un cartier sărac sau într-un penthouse – sunt cei care au o rețea reală de sprijin uman în jurul lor. Nu vorbesc despre conexiuni pe rețelele sociale, ci despre relații semnificative, față în față, unii cu alții. 

ABSOLUT ADEVĂRAT! Omul este un animal social. Sau era.

28 ● acest concept de modele de urmat a dispărut în mare măsură din gândirea modernă, sau cel puțin a fost distorsionat. Astăzi, oamenii sunt rareori susținuți ca modele pentru caracterul sau realizările lor. În schimb, dacă sunt celebrați, este adesea pe baza popularității sau a numărului de urmăritori pe care îi au mai degrabă decât pentru ceea ce au realizat sau pentru înțelepciunea pe care o întruchipează. […]
Cel mai izbitor exemplu în acest sens este ceea ce consider una dintre cele mai proaste creații din istoria omenirii: INFLUENCERUL.
Pentru a fi un influencer, trebuie să fii, în cel mai bun caz, neconvențional, și în cel mai rău caz, complet excentric, adesea până în punctul de a fi psihologic instabil.

INFLUENCERII (eu le zic „influențări”) sunt cauza principală a idiotizării tineretului și a lipsei oricărui sistem de valori la aceștia! Vezi că dacă te gândești un pic ajungi și la cauze reale? Iar vina o poartă, împreună, rețelele sociale și lipsa educației!

Mai în detaliu, faptul că orice retardat (sorry for the term) poate încărca „producții” video cu nemiluita pe YouTube, Instagram, TikTok, și naiba mai știe pe unde. Acum 20 de ani așa ceva nu era posibil. Filmulețele de pe YouTube erau limitate la 10 minute, apoi trebuia să plătești. Iar rețele sociale atât de generalizate ca TikTok și Instagram nu existau!

Popularitatea, ajunsă criteriu fundamental, se bazează atât pe incultură, cât și pe prăbușirea societății și a valorilor acesteia în fața capitalismului rapace, lipsit de orice etică a valorii, și căruia nimeni nu i se opune instituțional, legislativ, sau în orice alt fel care să aibă vreun efect. Școala nu mai educă. Capitalismul, nici atât: calitatea tuturor produselor scade! De unde să aibă adolescenții conceptul de VALOARE? Se cultivă în schimb narcisismul! Poate că un neurolog nu se pricepe la narcisism; să întrebăm un psiholog, un psihiatru, un sociolog…

29 ● Desigur, egalitatea este esențială în anumite domenii cum ar fi: egalitatea în fața legii, în statutul bărbaților și al femeilor (sau mai degrabă, asigurarea că femeile sunt egale cu bărbații) și în alte drepturi fundamentale. Cu toate acestea, nu trebuie să acceptăm sau să promovăm indivizi doar pentru că sunt diferiți. […] dacă o persoană obține nota 10 la școală și altcineva obține un 7, persoana cu nota 10 ar trebui să fie pe bună dreptate luată în considerare pentru un loc de muncă. Nu ajută pe nimeni să-i spui persoanei cu nota 7: „Ai încercat din greu și ești la fel de bun ca persoana care a luat 10”. Meritul contează, iar a pretinde altceva subminează atât realizările individuale, cât și progresul social.

Ha! Ce critici este fix DEI (Diversity, Equity, and Inclusion)! Dar există și politici europene de „discriminare pozitivă” (locuri rezervate la universități pentru unele minorități, similar cu „affirmative action” la americani), și cote minime pentru femei în consiliile de administrație, în parlamente și în alte funcții.

Din America a venit ideea cu „2 plus 2 nu fac 5, dar e bine că ai încercat, nota 7!”. Iar acum s-a ajuns să se prefere minorități (inclusiv minorități sexuale) de dragul diversității. Competența nu mai contează.

30 ● De fapt, așa cum menționez și în cartea mea, mai mulți oameni mor astăzi prin sinucidere decât din cauza tuturor războaielor, actelor teroriste și accidentelor, la un loc. Nu mai suntem o specie fericită, iar cartea mea explorează exact acest aspect: motivele din spatele acestei schimbări profunde și ce înseamnă ea pentru viitorul nostru. 

Cartea ta se găsește doar la tine pe site, unde costă €27 și ca e-book, ceea ce e ridicol. Oricum e publicată la niște dubioși, Improovio s.r.o. (care vând doar ediția cehă). Observ că după ce ai fost profesor la Yale University School of Medicine, te-ai întors în Cehia să te ocupi cu viticultura.

Dar nu este adevărat că mai mulți oameni mor astăzi prin sinucidere decât din cauza tuturor războaielor, actelor teroriste și accidentelor, la un loc! Sinucideri, peste 720.000 pe an. Accidente: rutiere peste 1.000.000 pe an, de muncă aproape 2.000.000, total măcar 3.000.000. Acte teroriste: câteva mii pe an. Războaie: cam 100.000 pe an fără Ucraina, dar din 2022 încoace se mai adaugă 150.000-200.000 pe an! Oricum, accidentele sunt cam de 4 ori mai multe decât sinuciderile. Incompetentule. Vinzi gogoși. Oare nu cumva acest interviu este prilejuit de apariția în curând a ediției române a cărții lui tălică?

31 ● Holocaustul a fost intenționat. Ascensiunea tehnologiei digitale a fost, de asemenea, intenționată și, inițial, a fost bine-intenționată. Cu toate acestea, exploatarea intenționată a acestei tehnologii este o cu totul altă poveste. Mulți dintre pionierii aflați în spatele acestui progres, inclusiv al inteligenței artificiale, fie restricționează utilizarea pentru propriii copii, fie au semnat petiții care avertizează împotriva pericolelor sale. Cu toate acestea, ei continuă să împingă înainte, asigurându-se că noi rămânem dependenți de ea.

Mai lasă-mă cu ideea obosită despre „restricționarea pentru propriii copii, în timp ce, în mod intenționat și răuvoitor, pionierii acestor tehnologii se asigură că întreaga planetă devine robul tehnologiei digitale!” Baronii AI sunt tâmpiți, iresponsabili, vanitoși și lacomi. Lacomi au fost și Bill Gates și Steve Jobs, dar nu ei au creat Internetul, Google, YouTube, Instagram, TikTok! „Exploatarea intenționată a acestei tehnologii” de către cine? Deocamdată avem doar un capitalism lăsat prea liber! Nu poți compara asta cu Holocaustul ca nivel de intenție.

32 ● Proprietarii tehnologiei digitale sunt cei care o folosesc pentru a ne exploata. Și, pentru că dezvoltă dependență și a creat o percepție omniprezentă în societate, toți ceilalți refuză să se dea la o parte. Atât de mult încât tehnologia digitală și structurile sale șterg acum toate formele tradiționale de organizare umană. Fac democrația irelevantă. Fac guvernul irelevant.
Uitați-vă la ce se întâmplă în Statele Unite. Elon Musk se aliniază acum cu un președinte psihopat pentru a domina planeta.

Care sunt „toți ceilalți” care „refuză să se dea la o parte”? Că nu e nimic clar. Dezinformarea pe rețelele sociale în condițiile unei populații îndobitocite dar cu drepturi face democrația irelevantă, chiar nocivă (vom ajunge să regretăm votul universal), dar corporațiile multinaționale au făcut deja guvernele irelevante independent de această tehnologie! Iar SUA era o bășică umflată, o falsă democrație. Numai din această cauză, în speță a unei Constituții catastrofale pe care ei o cred „cea mai bună din lume”, a fost posibil Trump! Firește, întregul sistem de legi, sistemul judiciar, caracterul federal, conservatorismul extrem, bigotismul religios, și alte aspecte au contribuit la asta.

33 ● Prima opțiune […] într-un fel, va exista un reset intern. Fie că sunt oameni de știință, publicul larg, părinți sau societatea în ansamblu, oamenii vor conștientiza ce se întâmplă și se vor retrage. Ar fi similar cu ceea ce s-a întâmplat în cazul fumatului, de exemplu.

Nu, nu vor conștientiza. Și de unde sau din ce să se retragă?! Sau unde? În peșteri?!

34 ● Ideea mea este, în esență, următoarea: este posibil ca, în loc să folosească tehnologia digitală 100% din timp, utilizarea să scadă la niveluri similare cu cele ale fumatului. Undeva între 17% și 27% dintre oameni ar putea să o folosească în mod regulat, în timp ce restul dintre noi am folosi-o ocazional sau deloc. Dar acest scenariu este puțin probabil să se întâmple, deoarece tehnologia digitală este omniprezentă și creează dependență: toată lumea o folosește. 

Hai, că știi și tu că asta nu se va întâmpla niciodată. Ești aberant.

35 ● A doua posibilitate este mai probabilă: un reset. Cineva, undeva, va trage semnalul. Această idee este explorată în cartea mea prin ceea ce se numește Paradoxul Fermi. Paradoxul ilustrează că nu există altă cale în care acest fapt să se încheie. Odată ce devii dependent de un produs nebiotic, devii extrem de vulnerabil la orice schimbări ale acelui produs. Și, deoarece nu poți controla acele schimbări, acestea te vor afecta inevitabil în mod negativ. 
Mă tem că până în anul 2050 se va întâmpla ceva monumental. Metaforic vorbind, va exista un punct de rupere. Există pur și simplu prea multe forțe în joc în lume acum, iar traiectoria pe care ne aflăm este nesustenabilă.
Și, pentru că trăim într-o lume conectată, este foarte ușor ca toți acești factori să atingă un punct critic – ceea ce eu numesc un punct de rupere – și să se instaleze haosul.

Paradoxul Fermi e cu totul altceva decât la tine. În fine, cred că prinzi posturi străine. N-are nici o treabă cu nici un „produs nebiotic”. Pur și simplu odată ce te-ai obișnuit cu un nivel tehnologic, opui rezistență la downgrade. Dar da, traiectoria e nesustenabilă! Asta e apocalipsa pe care ne-o prevedeai? Haosul de dinainte de 2050?

36 ● Am crescut în Manhattan în anii ’60 și ’70, când aparatele de aer condiționat începeau să devină comune. Erau niște mașinării mari și greoaie pe care oamenii le montau în ferestre pentru a-și răcori casele vara. În jurul lui 1968 sau 1970 a avut loc un val de căldură intens. Toată lumea și-a conectat aparatele de aer condiționat și le-a pornit, ceea ce a supraîncărcat rețeaua electrică a New Yorkului. Rezultatul a fost o serie de pene de curent. Întreg orașul a rămas în întuneric. 
A durat doar șase ore ca Manhattan să rămână fără curent pentru ca guvernatorul să cheme armata. De ce? Pentru că orașul era în flăcări. Oamenii din Harlem au început să dea foc și să jefuiască, iar nemulțumirile s-au răspândit în tot Manhattanul. Șase ore fără electricitate și oamenii au revenit la comportament primitiv, metaforic vorbind, au devenit ca maimuțele. Instinctele umane de bază au preluat controlul. 
Acum, imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă, pentru o singură zi, lumea digitală s-ar prăbuși. Am văzut deja o schiță a acestui scenariu. Acum câteva luni, o actualizare de securitate a făcut ca sistemele Microsoft să eșueze, lăsând sute de mii de computere din întreaga lume inoperabile. Acela a fost doar un colaps parțial. Ce s-ar întâmpla dacă întreaga infrastructură digitală s-ar prăbuși, chiar și pentru o zi? Consecințele ar fi de neimaginat. Liniile aeriene nu ar mai putea zbura. Forțele de poliție nu ar putea funcționa. Ambulanțele nu ar putea opera. Pacienții din spitale nu ar mai avea acces la dosarele lor, deoarece înregistrările pe hârtie nu mai sunt norma. Imaginați-vă un medic cu un pacient în fața lui, incapabil să acceseze istoricul medical! Nu ar ști ce medicamente ia pacientul, cine este, dacă a suferit vreo operație sau orice altceva esențial pentru îngrijirea lui. Haosul ar fi fără precedent. 

Nu că „ar fi”, ci „va fi”! Am scris și eu despre asta în Microsoft + CloudStrike = Death. Dar deja societatea a căzut de mulți ani în ridicol. Cade curentul, nu mai poți cumpăra de la supermarket. Fără Internet, de obicei încă poți plăti cash. Dar dacă găsești un produs în raft care nu e „în computer”, nu-l poți cumpăra. Mereu îmi zic că data viitoare când mi se mai întâmplă, va trebui să zic: „Scuze, venisem cu el de acasă și am uitat! Puteți dovedi că vindeți așa ceva? Doar ați zis că nu e în computer produsul!”

Ca să mă citez: „Some retards have designed everything on this planet with a Single Point of Failure (SPOF).” Ăsta e conceptul. Călcâiul lui Ahile. Toate-s vechi și nouă toate, dar acum la scară planetară!

37 ● În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol.

Dați-vă dracului, și eu cum să comentez? Hai sictir. 500 de caractere este capacitatea creierului vostru. De altfel, restricții de genul „În lipsa unui acord scris, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol”, extrem de populare în presa online din România, nu au acoperire în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările ulterioare. Art. 33, alin. 1: „Este permisă reproducerea unor scurte fragmente dintr-o operă în scop de analiză, comentariu, critică sau informare, cu condiția ca: (1) Fragmentul să fie justificat de scopul urmărit (de exemplu, critica sau informarea). (2) Sursa și autorul să fie menționați. (3) Utilizarea să nu prejudicieze exploatarea normală a operei sau interesele legitime ale autorului.” Legea nu specifică o limită exactă de caractere, ci lasă loc interpretării în funcție de context. De pildă, un citat mai lung ar putea fi justificat dacă este esențial pentru o critică detaliată. Această abordare este similară conceptului de Fair Use din Copyright Act (17 U.S.C. § 107), care permite utilizarea unor fragmente mai ample, dacă acestea sunt necesare pentru a susține argumentul critic. O recenzie sau o analiză detaliată a unui text ar putea cita pasaje mai lungi, atâta timp cât utilizarea este „transformatoare” (adaugă valoare sau interpretare) și nu înlocuiește opera originală.

S-a găsit presa românească să introducă astfel de restricții! În țara în care totul se piratează. (Digi24 impune ca limită 120 de caractere. Ce spui, Franț?)

Dar câtă vorbărie, domnule… Și pusă în pagină de tot căcatul, cu scoateri în evidență de trei feluri, că nu mai știi întotdeauna care e întrebarea (da, în bold-italic)…

Chiar mă doare capul de la acest articol. Dar dictatura medicală de care nu vorbești (lasă-i pe copii să bea Red Bull cu găleata, că-i mai bine!) cere rețetă pentru piracetam și pramicetam. Pe vremea comuniștilor, piracetamul (Pyramem, Made in Bulgaria) era la liber. Și se mai găsea meclofenoxat. Mai era bun și acidul glutamic (Glutarom). Ăsta era pentru oligofrenie, dar îi ajuta și pe oamenii normali. Care astăzi beau energizante dacă n-au cum chestii de-astea. Mai era o invenție pur românească pentru învățare, concentrare și memorie, sau poate pentru astenie nervoasă (cine mai știe?), o moleculă dezvoltată în anii ’80 de ICCF (Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice București, azi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică, dar nu mai face mare brânză), însă după Revoluție nu s-a mai fabricat.

Lasă că ne rezolvă tehnologia digitală, odată pentru totdeauna…