Nicolae Ceaușescu

Ca reacție la discuțiile din spațiul public referitoare la sondajul din care preiau aceste două imagini, am postat următoarele, dând mai departe și un video cretin de la Theodor Paleologu:

Băi, mă obosesc toate discuțiile astea. Chiar și cei care știu nu vorbesc ce trebuie.

❶▌NU am defalcarea procentelor pe grupe de vârstă▐

  • Puțoi nenăscuți încă în decembrie 1989 sau care erau prea mici. Ăștia ar trebui dați cu capul de pereți, apoi trimiși în Coreea de Nord.
  • Adolescenți pe care Revoluția i-a prins la 15-20 de ani. Ăștia ar trebui să-și amintească mai bine. Firește, și ei pot avea nostalgia „celor mai frumoși ani din viață”, numai că acei ani au fost o mizerie cumplită și sinistră, deși viața fiecăruia a avut și momentele ei frumoase: în ciuda sistemului și adesea evadând din realitatea cenușie.
  • Boșorogi care regretă până și vremurile lui Stalin, căci erau tineri, maică. Cu ei nu ai ce face.

❷▌Chestionarul e tâmpit, luând anii 1945-1990 de-a valma▐

„Comunismul” (în realitate, socialism de tip sovietic, sub conducerea unui partid comunist) a avut trei etape foarte diferite:

  • 1945-1964 inclusiv: epoca terorii.
  • 1965-1979 inclusiv: perioada cea mai puțin cenușie, singura care ar putea trezi nostalgii justificate ÎN CONTEXT.
  • 1980-1989 inclusiv: adevărata „Epocă de Aur”; dacă ar mai fi continuat, am fi ajuns ca în Coreea de Nord.

❸▌Așadar, chestionarul ar fi trebuit să cuprindă întrebări de genul:▐

  • La ce perioadă vă gândiți când sunteți nostalgic după „comunism”?
  • Care din aceste perioade vă sunt cunoscute prin experiență directă?
  • Sunteți sigur că dacă ați retrăi acele vremuri, dar cu mintea de acum, ați fi la fel de entuziast cu privire la „avantajele și beneficiile comunismului”?
  • Sunteți sigur că amintirea acelor vremuri nu este înfrumusețată prin selectarea doar a episoadelor plăcute?

❹▌Apoi, psihologii și sociologii ar trebui să discute despre:▐

  • Contextualizarea oricăror aprecieri. NI SE PARE că învățământul era mai bun; în contextul vremurilor, când societatea era diferită, școala părea o instituție cât de cât funcțională. NI SE PARE că alimentele erau mai sănătoase; firește, nu se inventaseră o parte din E-uri și alte minuni ale industriei alimentare, însă nici etichetele nu indicau ingredientele exacte, iar pesticidele utilizate erau de o nocivitate încă necunoscută. Ș.a.m.d.
  • Rolul jucat de DEZAMĂGIRE în aceste răspunsuri. Cei care nu se regăsesc în societatea de azi, cei care au plecat din țară (dar votează CG și AUR, căci n-au înțeles nimic din lumea în care trăiesc), cei care o duc chiar rău: toți aceștia pot avea astfel de opinii.
  • În ce măsură oamenii sunt conștienți că nu sistemul și nu vremurile sunt cele pe care le regretă, ci vârsta pe care o aveau atunci?
  • În ce măsură oamenii sunt conștienți de faptul că rememorarea unor episoade din trecut le rescrie în memorie întotdeauna într-o formă modificată, mai exact ambelisată?
  • Încă o dată, CONTEXTUALIZARE: în contextul acelor vremuri, oamenii aveau anumite opinii, pe care adesea le transferă în prezent, fără a le supune unor judecăți critice. Doar că ei transferă AMINTIRI FALSE.
  • O altfel de contextualizare: SĂ FIM ONEȘTI, foarte mulți oameni doreau căderea regimului Ceaușescu, dar sperau într-un „socialism cu față umană”, sau cel mult un sistem care să îmbine „ce-i mai bun din socialism cu ce-i mai bun din capitalism”. Când Gheorghe Apostol a redactat „Scrisoarea celor șase”, el nu dorea întoarcerea la capitalism și democrație parlamentară cu pluripartidism! Nici tov. Ion Iliescu nu voia asta, dar a cotit-o destul de repede. (În memoriile sale, Gheorghe Apostol face apologia lui Gh. Gheorghiu-Dej. A murit în 2010 dezamăgit de drumul euroatlantic al României.)
  • Relativizare, take 1: unii români sunt într-o dilemă reală, cum ar fi aceasta: unele rude au suferit de pe urma ocupației sovietice și a regimului comunist, dar în același timp ei sau chiar părinții lor au putut obține o educație la care, cel mai probabil, nu ar fi avut acces în absența acestei schimbări de regim. Cu siguranță, România „pe stil vechi” (posibil încă regat) ar fi fost mai dezvoltată în 1989 decât România socialistă, însă majoritatea românilor ar fi rămas probabil în sărăcie în anii 1960, cu implicații pentru viitor. Să luăm cazurile Coreei de Sud și Taiwanului: s-au dezvoltat enorm evitând comunismul, ÎNSĂ ambele au fost dictaturi militare până în 1987, iar în anii 1960-70 încă domina sărăcia.
  • Relativizare, take 2: în funcție de experiența fiecăruia, se pune întrebarea: „La ce drepturi și libertăți sunteți dispuși să renunțați de dragul unor avantaje care nu sunt garantate?” Nu-s garantate, căci sistemul socialist-comunist nu funcționa în practică așa cum spunea teoria. Iar absența transparenței și „accountability” ducea la abuzuri aleatorii. Vă asumați riscul? Altminteri, sub Ceaușescu nu am fi ajuns la situația pe care o au astăzi China și Vietnamul, dar duceți-vă în China și întrebați câți vor pluripartidism, și veți fi șocați chiar de răspunsurile celor care au studiat în Occident! Căci, s-o recunoaștem, democrația funcționează în regim de avarie de vreo 30 de ani, peste tot în lume. Chinezii ar dori mai puțină cenzură și mai puțină corupție, dar mai puțină corupție vrem și noi.

Și ar mai fi multe de spus, dar nu-mi stă mintea la subiect, căci sunt enervat. ABSOLUT NIMENI NU DISCUTĂ CE AR TREBUI DISCUTAT.

Ca să mă exprim în cel mai adecvat mod cu putință: dați-vă în PLM de oligofreni, căci nu sunteți în stare să prezentați toate fațetele unei probleme. Dați cu toții din gură ca niște tonomate defecte.

❺ Băi, dacă tot m-am enervat:

  • În 1969, România și Franța aveau același număr de canale TV, două, cu aproximativ același număr de ore de emisie! Iar România difuza filme și seriale americane și britanice.
  • În 1967-75, România avea elemente copiate din capitalism, de genul pungilor de corn flakes cu cupoane care te puteau face să câștigi o bicicletă, sau cu gadget-uri de genul brelocurilor ca o cărticică având poze dintr-un anumit serial american sau britanic (a avut frate-meu, îmi scapă numele).
  • În afară de Pif-uri, în acei puțini ani de APARENTĂ liberalizare (pentru care Ceaușescu nu are nici un merit, fiind vorba de idei emise de Bârlădeanu et comp. și a căror implementare începuse de prin 1964) se găsea presă occidentală în București.

CEI CARE SE CRAMPONEAZĂ DE AMINTIRILE PLĂCUTE au de ce să se cramponeze.

❻ Au fost ani în care UNII puteau să creadă în „socialism și comunism”. Unii norocoși poate au obținut o viață mai bună chiar în primii ani (cu studii la Moscova, și nu mă refer doar la Ion Iliescu, dar iată-l și pe Ioan Grigorescu). Alții, orbiți de discursul de la balcon din august 1968, s-au repezit să se înscrie în Partid, uitând, zevzecii, că imbecilul interzisese avorturile la cerere.

❼ Pe de altă parte, au existat și ELEMENTE DE NORMALITATE în acele vremuri strâmbe. A existat chiar și cultură, au apărut extrem de multe cărți valoroase.

E crăcănător însă că APROAPE NIMENI nu regretă anii 90, deși în acel deceniu:

  • Am recuperat mult d.p.d.v. cultural, publicând toată literatura cenzurată sau greu de găsit (da, și pe legionari).
  • TVR difuza cursuri de limbi străine și telejurnale ale televiziunilor străine!
  • Televiziunile au difuzat seriale și show-uri americane care ne-au ajutat să căpătăm referințe culturale pe care alții, să zicem francezii sau germanii, nu le au, cretinii dublând coloana sonoră și nedifuzând talk-show-uri americane.
  • Explozia radiourilor în FM, cel puțin în București (în ambele benzi, OIRT și CCIR) a fost fenomenală. S-a recuperat și din domeniul muzical.

Usw.

Bineînțeles, hélas, mineriadele.

❽▌Pe o temă mult și prost discutată▐

  • 1957: Gheorghiu-Dej introduce avortul la cerere.
  • 1966: Ceaușescu elimină avortul la cerere prin Decretul 770, permițându-l doar în situații foarte restrictive.
  • În 1966, ABSOLUT NICI O țară din Europa de Vest nu permitea încă avortul la cerere! DOAR ȚĂRILE COMUNISTE ERAU PRO-AVORT!
  • 1967: Marea Britanie este prima țară din Europa de Vest care a legalizat avortul la cerere.
  • Au urmat Danemarca (1973), Austria (1974), Franța și Suedia (1975), Italia (1978), Olanda (1984), Belgia (1990).
  • În Malta, avortul a fost ilegal FĂRĂ EXCEPȚII până în 2023, iar acum este permis când viața femeii este în pericol cert, dar nu și în caz de viol sau incest.
  • Andorra nu permite deloc avortul, dar deloc!
  • În clipa de față, în 13 țări europene există o perioadă de timp obligatorie (5 zile) între data la care se solicită avortul și data la care are loc, iar în 12 țări femeile care solicită avort trebuie să meargă la consiliere înainte de operație. Germania face parte din ambele liste.
  • Pentru cei care nu știau: în Germania avortul este permis, dar nu legalizat! Codul Penal (StGB) declară avortul ilegal la §218 (și îl pedepsește cu închisoarea), însă §218a a fost adăugat pentru a specifica o serie de derogări: avortul „NU SE VA PEDEPSI” dacă este efectuat în primele 12 săptămâni de sarcină; avortul „NU ESTE ILEGAL” dacă viața mamei este în pericol (fără limită de vârstă a sarcinii); avortul „NU ESTE ILEGAL” dacă este efectuat în primele 12 săptămâni de sarcină atunci când este o consecință a unui act de viol sau incest; femeia „NU SE VA PEDEPSI” dacă avortul la cerere a avut loc după o consiliere cerută de §219. §219a, care interzicea medicilor să menționeze faptul că pot practica avorturi, a fost abrogat în 2022.
  • DACĂ ROMÂNIA AR FI RĂMAS DEMOCRATICĂ DAR ULTRAORTODOXĂ, AR FI FOST AVORTUL LA CERERE LEGAL ÎN 1989? Am foarte mari îndoieli.

A, că nu se găseau prezervative și anticoncepționale? A, că dobitoacele mergeau să fie chiuretate cu andreaua de câte o retardată? Cine avea noroc era „servită la negru” de același medic care în mod oficial se coia să facă o recomandare medicală de avort, căci dosar, comisie medicală plus procuror și securist…

ACTUALIZARE: O, ba se pare că există date despre care nu știam. Ce zice unul pe X: „Mă uit pe datele sondajului cu comunismul. Era o întrebare de unde știu despre acea perioadă. 34,8% zic că au trăit acea perioadă. Am zis că e ceva putred aici. 18-29 ani 0%, 30-44 ani 7%, 45-59 ani 54%, >60 ani 58%. Unde dracu’ au trăit 46% și respectiv, 42%?”

Apoi, tot el, ca reacție la „Nu, n-au trăit în comunism. Doar cred că știu cum era. Cei mai mulți dintre ei au fost hrăniți ani la rând cu o formă nostalgică și manipulatoare de propagandă.”: „Am crezut și eu că așa e. Dar din analiză rezultă că ratații (fără bacalaureat și cei în sărăcie lucie) au păreri bune despre comunism. De pildă 72% din cei fără bacalaureat și 78% din cei săraci lipiți cred că se trăia mai bine. Cele două categorii au ponderi de 29% și 25%.”

Sondajul complet, 124 de pagini! 22.07.2025-Prezentare-INSCOP-Raport-Sondaj-Comunism-1.pdf

Daniel David

Postarea începe așa: Văd că profesorii discută faptul că ministrul David a cenzurat, sau mai exact a ignorat cu totul, rapoartele Institutului pentru Științele Educației din subordine. Și că aceste schimbări radicale și nepopulare vin taman în perioadă de vacanțe. Ș.a.m.d. Însă vreau să am o reacție la acest căcat: EXCLUSIV DOCUMENT Răspunsul interzis la publicare de ministrul Daniel David, conceput de cercetătorii din științele educației: Norma didactică a profesorilor din România NU este sub media Uniunii Europene, în Germania plata cu ora este între 23 și 40 de euro/oră, iar în Franța 88% dintre profesori au cel puțin o normă de ore suplimentare plătite cu 40 euro/oră / Banii de burse trebuia păstrați în educație. Și las la o parte că nu așa se dă un titlu.

Edupedu este un căcat sindicalizat comunistoid care nu înțelege ce scrie. Ca și IȘE.

  • Sistemul de plată cu ora din Germania nu este sistem de plată cu ora. Săptămâna de lucru este de 40 de ore, iar funcționarii „la stat”, inclusiv profesorii, au salariul orar luat din tabele, pentru că au un regim special de contribuții la pensii (mai exact, nu contribuie). Este doar vorba de salariul pe oră așa cum este reglementat în multe țări ale lumii (de obicei, prin salariul minim pe oră).
  • Discutarea plății orelor suplimentare în Franța nu are nici o legătură cu discuția de față, care este asta: majorarea normei didactice cu 2 ore pe săptămână.
  • Adevărata discuție este „norma didactică vs. ore de muncă efective”. Iar aici nu se discută realitatea.
  • Faptul că timpul total de muncă al profesorilor în România este de 40 de ore/săptămână NU corespunde realității. După efectuarea normei didactice, absolut nimic nu împiedică un profesor să plece acasă, chiar dacă va lua într-o sacoșă și lucrări de control de corectat. Însă prezența în școală timp de 40 de ore/săptămână NU este enforced.
  • În Germania, profesorii au activități în școală chiar și în vacanțe! Având statutul de funcționari publici (în sensul de Beamte), aceștia sunt obligați să rămână în școală pentru întregul program de lucru, și au responsabilități clare pentru toate cele 40 de ore săptămânale! Iar activitățile din vacanțe înseamnă că profesorii au concediu strict concediul legal, nu și vacanțele copiilor. Vreți ca în Germania, munciți ca în Germania.
  • Norma didactică în Germania variază în funcție de land, dar în general se situează între 23 și 28 de ore de predare pe săptămână.
  • În mod concret, România nu stă chiar atât de rău, nici la numărul de ore prestate în fața clasei, nici la numărul total de ore: https://www.datawrapper.de/_/KQHac/
  • Că nimeni nu vrea să muncească mai mult pe aceiași bani, asta e o altă discuție.

Iar faptul că Daniel David nu mi-a plăcut niciodată nu este relevant.

Un comentariu la o postare de pe FB (nu dau link):

Bursele pentru mame minore erau cumulabile cu alte tipuri de burse. Mamele minore rămân cu bursă socială: „Dacă vor fi în zona de excluziune și în zona de sărăcie, vor primi bursă socială.” Până acum, bursele pentru mamele minore răsplăteau curvăsăreala. Este adevărat că de cele mai multe ori mamele minore erau din zona sărăciei, deci primeau și această bursă, și bursă socială. Însă această bursă răsplătea efectiv prostia și curvăsăreala.

Dar da, singurul stakeholder este premierul. Cadrele didactice și elevii nu participă la guvernare.