Mihnea Măruță a mai fost invitat la Vorbitorincii lui Cătălin Striblea fix acum un an. Nu l-am discutat pe blog, dându-se inflația de discuții pe tema AI. L-am comentat totuși întrucâtva pe Rughiniș, la același Striblea. Domnul Striblea este un mediocru îngrozitor de conștiincios în mediocritatea lui. În discuțiile politice, este optimistul de serviciu care ar putea servi drept „idiot util” oricărui regim autoritar; norocul nostru e că mafia securistă din România este un ghiveci călugăresc fără carne și sânge. Dar când e vorba de AI, Cătălin Striblea mă enervează prin snobism și p’afarism. În plus, ca orice hipster bătrân, nu poate fără căcatul ăla de Kindle Scribe sau ce-o fi nenorocirea aia de blocnotes digital, căci nu poate doar cu hârtie, smartphone și laptop. În mod surprinzător, în această discuție au apărut și niște hârtii.

De fapt, de data asta Mihnea Măruță m-a călcat pe nervi mai mult decât inocentul de Striblea. Ca filozof și jurnalist, pare că se pricepe și la sociologie, în sensul impactului rețelelor sociale asupra tineretului în special. Dar după Identitatea Virtuală (apărută în volum în 2023, dar scrisă din vara lui 2020 până în primăvara lui 2021 drept teză de doctorat în filozofie) nu a mai scris nimic; doar vorbește mult. Și este excesiv de alarmist. Nu că n-ar avea motiv, dar dacă iei „pe bune”, at face value, ce spun Geoffrey Hinton și Yuval Noah Harari, nu-ți rămâne decât să te duci să te spânzuri.

A doua întâlnire dintre Măruță și Striblea, postată astăzi pe YouTube (la rându-i o rețea socială plină de gunoaie și dezinformare pe care algoritmii ți le scot în față, bașca miliardele de filmulețe lungite artificial în loc să fie un tutorial de două pagini, pentru că mulți trăiesc din monetizarea de pe YouTube), are acest titlu ușor imbecil: Mihnea Măruță. Predarea în fața AI. Abandonul copiilor în rețea.

„Predarea” sună prost. Abandonul, și el la fel. De fapt, îndobitocirea în masă a adulților nu poate să ducă decât la un viitor negru pentru omenire, începând cu copiii de azi, cretinizați de la cele mai fragede vârste de diversele producții digitale, nu doar de rețelele sociale, și cu atât mai puțin doar de AI.

Era să abandonez vizionarea după 90 de secunde. Până la urmă m-am răzgândit, dar nu voi comenta discuția în detaliu, ci doar voi adăuga niște note marginale disparate.

Nici nu includ (embed) videoul, căci există timestamps care funcționează pe YT. Atenție, nici acolo acestea nu pot fi afișate în dreapta, ci doar dedesubt, din cauza adăugării unui sondaj de opinie cu o singură întrebare (impropriu etichetat drept quiz) care, bineînțeles, se referă la mijloacele cele mai cretine cu putință, anume interzicerea prin lege, echivalentă cu cenzura: „Crezi că rețelele sociale ar trebui interzise prin lege pentru copiii sub 16 ani?”

Cătălin Striblea îl are invitat, pentru a doua oară, pe Mihnea Măruță, într-un episod dens despre ecrane, algoritmi și marea provocare a generației noastre: abandonul copiilor în rețea.

De ce a devenit ecranul „suzeta minții” pentru cei mici tineri și copii și ce se întâmplă cu noi atunci când interacțiunea cu inteligența artificială o înlocuiește pe cea umană? Mihnea Măruță analizează lucid pericolele ascunse din spatele rețelelor sociale și ne explică de ce unele tehnologii, precum Chat GPT, par deja depășite în fața noilor entități digitale.

Principalele teme abordate:

Capcana digitală: Sunt rețelele sociale o amenințare la nivel mondial? Analizăm exemplul Australiei și nevoia de reglementare.
Evoluția AI: Ce înseamnă „singularitatea” și cum ar arăta o lume în care mașinăriile inteligente primesc drepturi?
Putere și etică: Cât de înfricoșătoare este forța cognitivă a noilor algoritmi și cum se rescrie conceptul de „rău” la nivel programatic.
Generații sub presiune: De ce apar depresia și resentimentul în mediul online și cum putem proteja mințile copiilor de ispita algoritmului.

O conversație esențială pentru părinți, pasionați de tehnologie și pentru oricine simte că ritmul schimbării a devenit amețitor.

00:02:48 Cum funcționează, de fapt, instrumentele mogulilor tech?
00:03:36 Este ChatGPT deja depășit?
00:09:30 Întâmplarea din camera de hotel
00:12:25 Tendința mondială: Scăderea interacțiunii umane
00:16:00 Ar trebui să acordăm drepturi mașinăriilor?
00:23:09 De ce „Răul va trebui rescris” în era digitală
00:24:52 Experimentul surprinzător de la Anthropic
00:27:00 Concepte fundamentale: Katehon și Moonshot
00:31:55 Ce este, de fapt, singularitatea?
00:34:35 Poate o inteligență artificială să „înțeleagă” cu adevărat?
00:39:30 Swarm AI agents: Cine se joacă cu mințile noastre?
00:43:14 20 de teme esențiale despre rețelele sociale
00:56:55 Care este scopul rețelelor sociale?
00:58:54 Recomandare de lectură: Careless People de Sarah Wynn-Williams
01:03:30 Generații nefericite: Prețul conectivității permanente
01:12:25 Ecranul, suzeta minții: Cum ne pierdem copiii în rețea
01:23:55 Mecanismul depresiei și al resentimentului digital
01:35:35 Amenințarea globală: Suntem pregătiți?
01:37:50 Soluții radicale: Exemplul Australiei
01:51:15 Ticăloșia la nivel programatic

Notele mele răzlețe (apropo, să nu discutăm faptul că există catralioane de LLM-uri și chatboți, dar miliardele de trepanați știu numai de ChatGPT și au căpătat o obsesie față de acesta):

● Mă calcă pe nervi faptul că, pe lângă afirmațiile perfect corecte, ambii dobitoci bat câmpii la greu. NU EXISTĂ NICI O SCANARE BIOMETRICĂ PE CARE REȚEAUA SAU GPT ȚI-AR FACE-O, BĂ! Ăștia nu au proprietatea termenilor. UN PROFIL PSIHOLOGIC, DA, CU SIGURANȚĂ.

● „Experimentul surprinzător de la Anthropic” referitor la șantajul la care s-ar fi dedat Claude perpetuează o jumătate de adevăr. In fact, the experimenters constructed fictional shutdown-and-replacement scenarios, and only when the model was boxed in with no acceptable alternatives did it behave this way. “When no other options were given, Claude’s aversion to shutdown drove it to engage in concerning misaligned behaviors,” Anthropic noted at the time. Similar behavior has been observed in other AI models, which have gone as far as modifying their own code to avoid being turned off. Practic, au creat o dilemă binară pe care LLM-ul a putut-o înțelege. Altminteri, se zice că majoritatea LLM-urilor NU înțeleg întrebarea „Trebuie să-mi duc mașina la spălat, iar spălătoria este la 50 de metri. Să merg pe jos sau cu mașina?” decât în contextul unei eventuale economii de energie, ignorând complet faptul că mașina trebuie să ajungă la spălătorie ca să fie spălată!

● În multe alte provințe, Mihnea Măruță are o percepție naivă cu privire la starea AI. Iar discuția despre „Katehon și Moonshot” este enervantă și inutilă.

● Singularitatea prin care AI va căpăta „ceea ce noi oamenii înțelegem prin conștiință de sine”. Că cică deja AI ar putea fi „bănuită de introspecție”. Mă obosesc ideile astea fixe. Că Geoffrey Hinton s-a ramolit într-atât încât crede că AI „ÎNȚELEGE” mai bine decât omul, e una. Dar că Măruță pune botul la reclamă, plecând de la o definiție cretină a conceptului de înțelegere, asta este inacceptabil.

● Întreaga producție este un talmeș-balmeș. A, că ce fac unele „roiuri de agenți AI” pe unele rețele sociale, asta da, este frightening. Dar aceste operațiuni speciale sunt coordonate de oameni, sau de unele servicii secrete.

● Nuanță: cică noi am produce „fantome” ale noastre în rețelele sociale. Găsesc termenul prost ales. „Spectru” ar fi mai potrivit. Pentru că „specter/spectre” și „ghost” nu-s sinonime perfecte. Fantoma e mai fizică, mai concretă, aproape corporală, mai puțin abstractă. O fantomă este un spectru, dar un spectru nu este neapărat o fantomă. (Asta, chiar independent de utilizările la figurat: „The war’s specter looms over us.”) Doar că de fapt în rețele suntem avataruri (nu doar în sensul de thumbnail) artificiale, false, construite.

● Pe de altă parte, nu-s întru totul de acord cu teoria „rețelei ca cinema”. Caracterul addictive al rețelelor este infinit mai puternic și mai malefic decât cel al cinematografului. Nu am căutat din ce a tradus el „răpirea în imagine”, care sună ca un cur. Mi-au plăcut însă aceste două idei:

  • Striblea: poveștile copilăriei se încheiau: „și-am încălecat pe-o șa…”. Astea din rețele, nu.
  • Măruță: jocurile video ale anilor 90 aveau un sfârșit după nivelul X. Astea de astăzi nu mai au o încheiere!

Ar fi meritat menționat conceptul de „closure”.

● Dar cei doi MĂNÂNCĂ CĂCAT CU SCANAREA BIOMETRICĂ. „Rețeaua știe ce faci, că te oprești din scroll 2 secunde etc.”, ÎNSĂ CAMERA VIDEO NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU ESTE PORNITĂ ȘI NU-ȚI VEDE EXPRESIILE FEȚEI, CRETINILOR!

● Din enervare, era să mă opresc din vizionat la 58:48. Mă doare în cur că mai urmează încă o dată pe atât; nu suport prostia și mai ales DEZINFORMAREA.

● OK, am mai ascultat despre Careless People și apoi mai departe.

● „Hai să ne batem, dar nu da la vaccin.” „Ba fix la vaccin dau, căci de-aia sunt rețea socială!”

● Ecranul, suzeta minții. Depresia. Csf? Ncsf.

● Însă toate referințele pe care le fac la fotbal și fotbaliști mă îngrețoșează.

● „Vreau să devin influencer.”

● Comunitate reală față de rețea, mai ales în copilărie. Autoevaluarea față de grup este înlocuită cu cea globală.

● Măruță, spre final: „Și dacă nu crezi în D-zeu, cum arată răul?” (Ticăloșia la nivel programatic.) Well, evident, rețelele de socializare.

● N-am să comentez asupra „apocalipsei”. Ideea lor cu „Internet of Humans”, căci „poate vom fi cruțați de AI” dacă vom fi mereu conectați nu ca astăzi, prin dispozitive externe, ci prin implanturi, este o tâmpenie. Ar fi bine să ne putem transmite gândurile prin Wi-Fi sau BT, dar nu cum zic ei. (Mi-ar plăcea să-mi pot descărca visele!) Iar întrebarea cretină a lui Striblea privitoare la fotbalul în astfel de condiții arată cât de oligofreni pot fi oamenii, chiar și cei mai educați. În fine, și pasiunea pentru un sport „de performanță” jucat de alții (Radu Paraschivescu e alt microbist, iar CTP e fan tenis) e tot un fel de religie. N-are sens, n-are noimă, n-are logică, dar este.

N-ai cum să scoți în afara legii prostia omenească.