După încheierea ședinței CSAT, președintele ne-a spus că va transmite parlamentului sarcina de a aproba, în ședința convocată de la ora 17, solicitarea americanilor privind „dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România”:

E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spațiul public, a unor echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu.

Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive și subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, astea se spune că ele sunt echipamente non-cinetice.

Înțeleg că asta ar implica bazele aeriene de la Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu, iar americanii au nevoie să disloce și militarii necesari pentru operarea echipamentelor, cam 400-500 de persoane.

Ni se mai spune că solicitarea ar veni „din partea aliaților NATO”, nu din partea Statelor Unite. Care aliați NATO?

Acest război este unul exclusiv israelo-american.

Oricât ar guița Ursula von der Leyen și Kaja Kallas că nu avem de ce să deplângem regimul de la Teheran, acest război a fost declanșat de SUA și Israel cu încălcarea tuturor normelor de drept internațional, plecând de la minciuni similare celor care au dus la invadarea Irakului, ba chiar în timp ce erau în plină desfășurare negocieri care avansau!

Înainte de a pasa cartoful fierbinte parlamentului, președintele ar fi trebuit să analizeze poziția altor țări europene.

De pildă, Giorgia Meloni tocmai s-a sucit astăzi și a declarat în Senat că „în acest context de criză a sistemului internațional, în care amenințările devin din ce în ce mai înspăimântătoare și intervențiile unilaterale în afara cadrului dreptului internațional se înmulțesc, trebuie să plasăm și intervenția americană și israeliană împotriva regimului iranian”. De asemenea, aceasta este „o intervenție la care Italia nu participă și nu intenționează să participe”. Tot ea a mai spus că până în prezent Italia nu a primit nici o cerere americană referitoare la utilizarea bazelor din Italia, dar că în această privință Italia adoptă poziția guvernului spaniol, care nu permite folosirea bazelor sale fără un acord bilateral explicit.

După cum se știe, Pedro Sánchez a refuzat să permită folosirea bazelor din Spania pentru atacuri asupra Iranului.

Nu mai știu care este poziția lui Emmanuel Macron, care a criticat încălcarea dreptului internațional în chestiunea iraniană, dar a trimis nave de război în regiune, „din estul Mediteranei în Marea Roșie și în largul Ormuzului”, deși în scop declarat defensiv.

Până și cancelarul Merz se declarase ieri din ce în ce mai îngrijorat de „aparenta lipsă a unei strategii” din partea SUA și a Israelului în privința unei încheieri a războiului cu Iranul.

Dacă „zece zile de război au costat contribuabilul european 3 miliarde de euro”, după cum a declarat Ursula, ar trebui să trimitem nota de plată către Donald și Bibi, cei doi artizani ai păcii pe Terra (de data asta, nu e pe răbojul lui Vladimir Vladimirovici). În schimb, vaca domnului și-a proptit limba în gaura curului lui Trump, declarând că Europa „nu mai poate fi custodele vechii ordini mondiale”, așadar ar trebui să fim pragmatici și să folosim principiul forței, așa cum o fac SUA, Israelul, Rusia.

Sunt de acord cu Yolanda Díaz, ministru al muncii și vicepremier al Spaniei, chiar dacă guvernul spaniol este excesiv de stângist: „Europa are nevoie astăzi de lideri, nu de vasali care să-i aducă omagii lui Trump”.

În acest context, implicarea României într-un război care nu este al României, nu este al Europei, și nu este al NATO, mi se pare riscantă. Dacă în principiu Articolul 5 ar putea fi invocat în cazul unor atacuri din partea Iranului, acesta nu poate fi invocat de Statele Unite, care sunt agresorul și declanșatorul acestui război. Și nu de acum, ci de anul trecut, de când cu faimoasa acțiune a unor bombardiere B2. Se pare că SUA au folosit din nou câteva B2-uri. Pe de altă parte, Spania tocmai și-a retras ambasadorul din Israel, în semn de protest.

Dacă securitatea României va fi periclitată de sprijinul acordat Statelor Unite într-un război ilegal și nedrept, fie el și împotriva unui regim criminal, răspunderea va fi nu doar a parlamentului, ci în primul rând a președintelui.

Asta nu înseamnă că un posibil atac asupra teritoriului României, din partea oricui, ar avea vreo justificare legală sau morală. Ar însemna totuși că ne vom fi făcut-o cu mâna noastră.

Nu poți fi cu adevărat neutru în ziua de azi. Dar poți încerca să nu fii pupincurist. Acesta nu este un război al NATO, deci nici al României. Iar aliatul și prietenul (vorba vine) României este agresor în acest război.

„Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.”

Părerea mea, cum ar spune poetul.

Toți oamenii de bine vorbesc de „partenerul nostru strategic”. Adică oligofrenul ăla portocaliu.

Aceiași oameni de bine spun: „să nu confundăm MAGA cu America”. De ca și cum nu ar fi o mare parte a populației SUA de partea MAGA. De ca și cum o mare parte a americanilor nu ar fi fasciști au trepanați sectari. Acea minunată Americă la care visează mulți nu a existat niciodată, și nici că va exista vreodată.

Cât despre Trump însuși, cred că niciodată nu a ajuns un senil iresponsabil și malefic într-o poziție atât de înaltă undeva pe planetă. Nu de alta, dar are capacitatea intelectuală a unei broaște strivite de autobuz.

Bineînțeles, se mănâncă în multe feluri căcat…