Spre deosebire de ramolitul de Geoffrey Hinton și de traumatizatul de Jacob Coxon, Răzvan Rughiniș tot nu crede în apocalipsa AI. L-am mai menționat pe excentricul nostru profesor de la Automatică în ianuarie și în februarie. E cazul să o mai fac o dată, pentru că omul tocmai a fost tras de limbă și cu privire la ultimele tâmpenii din AI, de la rezolvarea problemelor de matematică la apocalipsa AI: 🎯 Punctul pe știri, cu Magda Grădinaru, invitat Răzvan Rughiniş, prodecan la Automatică.

Urmează selecții din opiniile exprimate în videoul de mai sus, adăugite cu câteva comentarii personale.

🤖

❶ Apropo de știrea conform căreia 10.000 de agenți AI de la OpenAI ar fi rezolvat o problemă legată de ecuația Navier-Stokes, în contextul apelurilor pentru frânarea dezvoltării AI:

O să-mi permit să fiu un pic controversat și să nu cuplez la marketingul american. Datele, din perspectiva omului de știință, stau un pic diferit față de ceea ce spune presa americană ca fiind o realitate. Înainte de a trece la date, trebuie să înțelegem că toate aceste informații sunt susținute de niște bugete de marketing incredibil de mari. Când o astfel de companie se hotărăște să comunice, este de neoprit, este ca o avalanșă, un tsunami care rade tot, rade orice fel de experți, orice fel de opinii. Iar aceste două narative pe care le-ați menționat nu sunt ceea ce oamenii de știință consideră că s-a întâmplat, ci este o campanie de manipulare a unor companii cu bugete de marketing de ordinul miliardelor. Da? Deci OpenAI, unul dintre jucătorii menționați și de dumneavoastră, autorul ChatGPT-ului, anul trecut a avut 5,85 de miliarde de dolari doar bugetul de marketing. Cu asemenea bani controlezi orice narativ public. Iar eu neavând nici bani, dar având un tip de expertiză, am mers pe firul celor două întâmplări pe care le spuneți dumneavoastră.

Haideți să pornesc cu asta, cu matematica, care este ceva mai recentă. Trebuie să știți că este încă o dovadă controversată, iar în același timp, dincolo de faptul că nu știm că este o dovadă matematică, deci o astfel de conjectură trebuie să rămână doi ani de zile să nu demonstreze cineva că a fost invalidată. Mai important de atâta este faptul că există o acuzație de furt intelectual. Un matematician a lucrat mai bine de un an de zile asistat de ChatGPT, care la ultimii pași, înțelegând că se apropie de final, la final i-a furat rezultatele. Este un avertisment pentru toți, inclusiv oameni de știință, care se bazează din ce în ce mai mult și încredințează gândurile lor, își externalizează toată creativitatea către aceste modele și apoi se trezesc trași pe sfoară de niște companii cu niște bugete incredibil de mari, rămânând apoi pe om să demonstreze că nu a fost furat.

Una dintre marile tragedii ale științei este faptul că, da, vedem beneficiile accelerării, dar dacă noi ne externalizăm toată creativitatea către aceste modele, este greu la final să mai spui care a fost contribuția modelului. Iar faptul că o companie, în dorința de a fura startul, a reușit să-și asume… Și ca să înțelegeți povestea, este un pic mai complicată. Respectivul matematician a fost contactat de OpenAI, compania proprietară a modelului ce pretinde că a rezolvat problema matematică, și a vrut să aibă un parteneriat, dar el a spus: „Nu am folosit doar tool-ul vostru, n-am folosit doar ChatGPT, am folosit și Claude, tool-ul competiției. Aș vrea, dacă se poate, în interesul științei, să apară o contribuție în care și respectivul, chiar un matematician de la Anthropic, să apară ca și coautor”, lucru care nu a fost acceptat de către OpenAI. Și nu numai că n-a fost acceptat, ci au simulat niște negocieri ce au condus în ultimă instanță la un comunicat de presă în care au exclus omul care, mai bine de un an de zile, folosind toate aceste resurse de inteligență artificială, a ajuns extrem de aproape de rezultat.

Și în al doilea rând, nu înțelegem că mai ales unele adevăruri, mai ales cele științifice, pentru a putea să fie validate, nu este suficient un click. Și inclusiv ca să știm ce avem, ca să știm valoarea unei afirmații matematice, va mai lua mult timp până când ne dăm seama cât este de valoroasă. Clar a fost un breakthrough, clar a fost un salt, dar încă o dată nu a fost, cum spuneați foarte bine, a fost un salt asimetric.

Multe dintre aceste narațiuni ascund și costul economic și bugetul extraordinar adesea de oameni ce sunt în spatele acestor rezultate. Pentru că multe dintre aceste succese colosale sunt de fapt niște succese hibride, agenți și oameni, dar narativul este exact cel pe care îl spuneați dumneavoastră, pentru că el este unul cu promisiune economică mult mai mare. Este unul nu de augmentare a specialistului, nu de augmentare a omului, ci de înlocuire.

❷ Ajungem la apocalipsă:

Pentru că acesta este un narativ fricii. Oamenii reacționează foarte primordial când sunt amenințați, iar din păcate, cum vedem și politica fricii, vedem candidați care instigă la frică și amenințări și la scenarii apocaliptice, vedem această tranziție acum către zona de business. Această campanie electorală a fricii este ceea ce acum 100 de ani făcea Partidul Nazist și a funcționat în multe, multe alte situații istorice în care cetățenii, având această convingere a distrugerii sociale, au făcut niște alegeri împotriva intereselor lor. Și această validare a emoțiilor primordiale o vedem tranziționând spre zona economică, o zonă în care există o responsabilitate.

Imaginați-vă că acest mesaj pe care liderii industriei AI îl dau, l-ar da o companie de automobile care ți-ar explica că au o performanță nemaipomenită a noii mașini care face nu știu ce și nu știu ce, dar din când în când explodează. Ar fi posibil ca un astfel de producător de mașini să pună vânzare pe drumurile publice un automobil? Este absurd, dar am creat această toleranță pentru niște mesaje antisociale lipsite de dovezi dintr-un spectru de marketing, un marketing persuasiv, nu un marketing argumentativ, nu este un marketing bazat pe rigorile unui argument științific. Și de asta, eu, venind din zona academică, știu ce înseamnă, cum să spun, dificultatea formulării unui punct de vedere cu argumente temeinice. Iar tot ceea ce spune industria AI pe vocile liderilor americani este de fapt un marketing cu foarte puțin, dacă nu deloc, suport științific, suport în demonstrații și în argumente.

…

Nu putem judeca indivizii. Fiecare dintre noi suntem diferiți și avem dreptul la emoții intense. Eu aș judeca instituțiile. În momentul când tu ești o companie cu asemenea amprentă economică, trebuie să ai mecanici de temperare a mesajelor. Da. Fiecare individ este îndreptățit să aibă și accese de furie și să suporte consecințele, să aibă aceste impresii apocaliptice.

Dar da, de la acel mesaj viral de pe X în care omul își dădea demisia, dar își formula o anxietate. Ea a fost amplificată artificial, pentru că nu aș vrea să excludem că în mesajul acesta de temporizare a dezvoltării AI, unul dintre actorii ce s-a solidarizat a fost chiar Elon Musk. Să considerăm că Twitter-ul, X-ul, cum se numește astăzi, este un mediu organic în care opiniile cele mai importante, cele cu tracțiunea, cu interesul utilizatorilor sunt cele virale, nu? Elon Musk, pur și simplu, în momentul când a decis că această opinie îi servește intereselor lui, a distrus orice fel de algoritm organic de viralitate și l-a propulsat la o scară globală dintr-o singură cerință către un angajat.

Întrebare: În ce sens servește interesele lor? În sensul în care e și un calcul poate politic și vor să întrețină această atmosferă, cum spuneți, a fricii, nevoie, frică, economie, sau au promis prea mult și nu pot livra acum și atunci dau aceste mesaje că trebuie încetinit progresul? Au promis prea mult în sensul că s-au băgat foarte mulți bani.

Aceasta este de fapt cea mai simplă explicație. Vorbim despre o tehnologie evident utilă. Deci nu sunt un apostol care să se îndoiască de utilitatea inteligenței artificiale generative, dar costul la care această utilitate poate să fie oferită este unul fals. Este subvenționat puternic. În continuare, cu toată creșterea din 2026 a costurilor modelelor prin tranziția către folosirea de tokeni, nu a unui simplu abonament lunar, cu toate acestea, vorbim de peste 80% din costul utilizării subvenționat de investitori, da? Nu de utilizatori, nu de cei care folosesc produsul. Deci și pentru că deja li se solicită un tip de profitabilitate, este inclusiv o strategie economică în care ei ar vrea să temporizeze dezvoltarea modelelor cu toții pentru că cel mai mare cost este antrenarea următoarelor modele și ne-am obișnuit cu acest ritm accelerat de noi modele care adesea nu oferă neapărat o predicție, mai ales la nivelul nostru de utilizatori de rând, cetățeni, nu oferă atât de mari beneficii, doar că pentru a-și crește valoarea economică, acestă încetinire a costurilor de antrenare ar reuși să ofere o mai mare credibilitate acestei balanțe între costuri și încasări. Încasările există, sunt de ordinul zecilor de miliarde, doar că ele sunt spulberate de costurile antrenării, și atunci dintr-o rațiune pur și simplu economică, au zis: „OK, hai să cheltuim mai puțin pentru dezvoltarea următoarelor modele de frontieră, da?” Și atunci investitorii se vor uita diferit la balanța între costuri și cheltuieli, care în continuare este negativă.

Acestea sunt niște companii care, pentru prima oară în istoria umanității, ajung să fie listate pe bursă având o balanță economică negativă. Cu alte cuvinte, pierd bani. Da, dar ei vor ca măcar să nu fie ca în 2025, în care pentru fiecare dolar încasat, aceste companii mari de frontieră au cheltuit 8 dolari. Deci au dat din banii investitorilor 7 dolari pentru fiecare dolar util creat. Este nerezonabil să aștepți că populația va avea încredere să cumpere acțiuni pentru astfel de companii și atunci zic „haideți să ajungem măcar la 2 dolari cheltuiți pentru fiecare dolar încasat”, ceea ce este fără precedent în istoria economică.

Există așadar o explicație: modelul este nesustenabil din punct de vedere economic.

❸ Urmează un punct de vedere optimist:

Gândiți-vă numai că în urmă cu 50 de ani nu exista limită de viteză pentru automobile. Și au trebuit să treacă o sumedenie… au trecut mai bine de 100 de ani de la primele infrastructuri publice de drumuri până când au început să apară primele reglementări, și ele au fost foarte, foarte puternic opuse de către industria auto, de la centurile de siguranță până la viteza maximă pe care poți s-o ai într-un oraș, poți s-o ai pe un drum public. Dar astăzi să te gândești că ar putea să existe un partid al oamenilor care vor să circule cu 300 la oră în mașina proprie? Nu există. Deci am reușit să punem o oportunitate colosal de mare, care înseamnă mobilitatea dată de un automobil, într-un context social, și să găsim un echilibru în care posesorul unui autovehicul, chiar dacă are posesiunea acelui vehicul, nu poate să facă orice. Nu poate să omoare alți oameni doar pentru că a plătit un cost. Am plătit costul unui autovehicul, în momentul ăsta pot să merg cu 300 la oră. Aceasta nu mai există problematizată.

Exact același lucru trebuie să îl facem cu această tehnologie nouă care este foarte, foarte accelerată, care din păcate este greu convergentă cu democrația, că asta este problema în realitate. Deci noi vorbim despre programatori și da, într-adevăr, sunt afectați. Structura societății, dezinformarea a devenit accelerată și este extrem de greu de pus opreliști în valurile de manipulare și dezinformare într-un spațiu agentic în care dezinformatorii nu mai sunt oameni care se culcă sau care au o strategie, ci pur și simplu vorbim despre acest tsunami al unor bucăți de informații care ajung să fie difuzate pe atât de multe surse încât devin o realitate pentru unii dintre cetățenii lumii digitale.

…

Din păcate, această revoluție AI vine pe fundația extrem de șubredă pe care a lăsat-o social media, și noi de abia acum reușim să corectăm o relație toxică pe care societatea a avut-o cu aceste rețele sociale prin niște verdicte fără precedent. Da. În urmă cu două săptămâni, Meta, posesorul Facebook, a agreat să plătească 18 miliarde daune pentru mecanicile de adicție. Asta după multe altele care au fost inclusiv de protecția minorilor. Doar pe parcursul acestui an vorbim despre un număr record de verdicte de ordinul miliardelor care forțează industria rețelelor sociale să răspundă și la nevoile societății, nu doar la nevoile investitorilor. Din păcate, această revoluție a rețelelor sociale a distrus presa, ne-a creat această senzație că rolul presei este în primul rând să fie engaging, entertaining, nu să construiască o realitate comună în care să putem să conviețuim. Dincolo de rolul fundamental al presei de semnalizare a derapajelor politicienilor, care este un rol important, noi am ignorat importanța unei realități comune pe care o presă, nu interesată de clicuri, nu interesată de senzație, o făcea în societatea de dinaintea rețelelor sociale. Venirea rețelelor sociale a fost… apropo de faptul că noi avem impresia Europa reglementează. Europa este foarte în urma reglementărilor. Da, un lider în reglementare este, spre exemplu, Australia. Care din decembrie 2015 interzice până la 16 ani folosirea oricăror rețele sociale, inclusiv YouTube, ca să știți, inclusiv YouTube.

Un prag extrem de înalt pe care, dacă noi l-am discuta în Europa, da, am avea o explozie de extremism. Da, dar Australia, în urmă cu 10 ani, a forțat Facebook și Google să plătească trusturilor de presă, autorii informației brute pe care toate aceste platforme o integrau fără autorat și fără drepturi, să plătească abonamente de zeci de milioane. Lucru care după pandemie, din păcate s-a pierdut, lucru pe care Europa n-a putut vreodată să-l obțină pentru instituțiile sale de presă, și până când nu ne dăm seama de importanța unei realități comune construite printr-o presă fără aceste pretenții de a crea senzație, asta este din păcate norma lumii în care trăim, o presă în slujba societății, în slujba realității comune, este greu să judecăm cum ar trebui să arate viitorul nostru într-o societate hibridă de agenți și oameni.

Aici sunt în dezacord cu Rughiniș. Interdicțiile și cenzura nu sunt niciodată soluția corectă.

❹ Cât de slabă și de hiperreglementată este Europa?

Dacă îmi permiteți atunci să confrunt una dintre cele mai toxice dezinformări pe care o avem de mulți ani de zile și să dau credit culturii americane care ne-a atras atenția asupra acesteia, este a acestei Europe neputincioase, Europa reglementărilor.

A trebuit să vină Donald Trump ca să ne atragă atenția că este o Europă extrem de puternică economic. Da, puțini oameni, eu însumi acum doi ani de zile nu știam că balanța economică a Europei cu Statele Unite este atât de puternică pe zona industrială. Da, pe servicii și într-adevăr pe aceste platforme era evident că noi folosim produsele și platformele americane, dar modul cum ne vede Trump pe noi ca europeni mi-a dat încredere în Europa. Pentru că modul cum Europa este prezentată de politicienii noștri, cum este prezentată de cetățenii noștri, este una neputincioasă, care se împiedică în propriile reglementări. Pentru orice reglementare sancționată și atribuită Europei, credeți-mă, există reglementări mai dure în Statele Unite care au o diversitate cu cele 50 de state. Noi am rămas în urmă cu reglementările și avem această afirmație legată de AI. Europa reglementează ceea ce nu are, că nu are o industrie AI. Dincolo de faptul că există multe inițiative în diverse forme, dar nu vorbim doar de Mistralul francez, sunt și alte centre de date și are o strategie Europa, una temporizată, care nu merge pe o speculă. Multe tehnologii întâi trebuie să-și demonstrezea valoare economică. Dincolo de acest aspect, Europa nu reglementează AI-ul, reglementează o societate a cetățenilor și agenților pe baza riscurilor pe care această transformare socială o aduce, prin atât responsabilități pentru companii, cât și oportunități. Există niște obligații importante pe care multe cadre legislative nu le au în afara Europei.

Ce ar trebui să ofere statul, tocmai pentru a crea adopția de tehnologie, de la sandbox-uri, cadre legislative cu norme de aplicare temporizată. Noi va trebui din august 2027 să avem aceste zone în care să putem prototipa, să putem testa anumite produse tocmai pentru a scădea efortul companiilor care vin cu produse inovative în intrarea în piață. Dar lumea vorbește doar despre aceste limitări, despre aceste aspecte negative care există în legislația americană și nu vorbește de aspectele pozitive.

Iarăși a bătut câmpii. Da, Europa are încă produse pe care le exportă în SUA. Dar dacă mâine s-ar interzice accesul la produsele și serviciile oferite de Microsoft, Google, Oracle și toate marile nume americane din IT, Europa s-ar prăbuși. Firește, acest lucru ar fi greu de făcut într-o economie globalizată și extrem de integrată, însă mai există o vulnerabilitate a Europei: foarte multe companii multinaționale pe care le percepem ca fiind europene au sediul în Statele Unite. Toată planeta depinde de SUA și de China. În moduri diferite, e drept, dar toți stăm cu ea în mână.

❺ Iată cu ce ne are la mână „algoritmul”:

Un algoritm se poate schimba de la un minut la altul. Din momentul în care tu te-ai urcat într-un Bolt sau în Uber până în momentul când vei coborî, algoritmul se poate schimba. Poate să fie o altă aplicație fără ca tu, ca utilizator, să realizezi acest lucru. Ideea că tu ai un agregator de știri cel mai adesea, că nu sper totuși că nimeni nu citește știri generate de o inteligență artificială, da, că când vom ajunge acolo chiar o să trăim în lumi separate, da? Deci avem un agregator de știri, da? Acesta poate să fie atât de ușor de schimbat încât să cenzureze anumite voci, să amplifice anumite voci. Da? Și dacă o investigație va demonstra manipulare, în acel moment o să spunem: „A fost un algoritm vechi, acum noi nu mai suntem așa.” În vreme ce un jurnalist, da, evident, poate să fie subiectiv, da, poate să greșească, dar are o carieră, are un cost pe care îl plătește în momentul când face compromisuri politice sau deontologice. Încrederea pe care putem s-o avem într-un om care are o coerență, are o legătură cu lumea este semnificativ mai mare. Și acum trebuie să înțelegem că suntem într-o etapă de seducție a inteligenței artificiale. Da, este ca și Boltul sau Uberul de acum câțiva ani care mergea la o fracțiune din prețul unui taxi. Odată dominată piața, dacă ar fi dispărut industria de taxiuri astăzi, Boltul ar fi costat de trei ori, de cinci ori mai mult. Da, pentru că toate aceste companii au datorii, ele se definesc ca având datorii doar pentru extragerea profitului. Ce veți face în momentul când tot jurnalismul va fi generat de AI? Păi, vor fi utilizatori care vor plăti ca un anumit tip de știre falsă să ajungă virală. Au fost deja cazuri.

…

Vă gândiți la lucrurile evidente, dar alterarea marginală a opiniei publice mie mi se pare și mai gravă, pentru că algoritmul are foarte multă răbdare. El nu trebuie [să o facă] de azi pe mâine, nu trebuie să te mintă în față. Având acces la un număr atât de mare de interacțiuni, și și-aduce aminte. Când un taximetrist te trage pe sfoară luând-o pe un traseu mai lung, tu când ai coborât, el nu mai poate să folosească informația că tu nu cunoști orașul și că poți să fii tras pe sfoară. În vreme ce o aplicație știe de fiecare dată când are un utilizator ce nu este neapărat foarte atent și poate să fie tras pe sfoară. Are datele ca să te poată trage pe sfoară din ce în ce un pic mai mult, un pic mai mult.

Toți acești algoritmi de dezinformare nu te dezinformează flagrant, verificabil, ci un pic mai mult, un pic mai mult. Vrei tu ca partidul X să fie un pic mai atractiv pentru tineri? Păi, e ușor, având datele, să-ți dai seama care sunt preferințele lor, care sunt artiștii lor; te apuci să îi asociezi în comunicare de multe ori, cum să spun, accidental, nici măcar prin simplul fapt că apar respectivul partid cu respectivul artist, ei, neavând nici o relație în lumea reală, cele două entități, da, dintr-o dată schimbă o percepție prin simpla asociere. Și lucrul acesta se întâmplă atât de simplu în lumea inteligenței artificiale generative, atât de greu pentru un jurnalist care are preferințe, are limite, are consecințe în momentul când își încalcă codul deontologic.

…

Vorbim despre plutocrație, despre faptul că realitatea este definită de cine plătește mai mult.

…

[Ce am văzut la Brexit] a fost o primă instanță, și se întâmpla în anul 2016, acum 10 ani de zile. O manipulare foarte targetată, pentru că, încă o dată, este asimetrică informația pe care o avem noi despre aceste platforme, despre aceste inteligențe artificiale și cea pe care o au ei despre noi și au timp, pot să ne altereze atât de insesizabil opiniile ca să ne trezim peste trei luni de zile că avem opinii contra a tot ceea ce credem noi astăzi.

❻ Știind cât de încântat este de China, chiar mă întrebam când va exprima acest adevăr neconvenabil:

Trebuie să știți că cetățenii Chinei au mai multă încredere și în societate și în bunăstare. În momentul acesta nu este vorba doar despre modul de decizie, ci este vorba și de datoria pe care politicienii o au față de societate. Percepția sondată de instituții internaționale pe care cetățeanul chinez o are în protecția bunăstării comune făcute de guvernul autocratic, cum spuneți foarte bine, este una extraordinar de înaltă. Încrederea pe care cetățenii americani o au în politicieni care se poată arbitra între interese economice și bunăstarea publică este extrem, extrem de scăzută. Din cauza aceasta plătim un cost de revoltă socială împotriva tehnologiei și atunci nu mai ne ajută această distincție între autocrații și democrații.

Cred că Europa are o abordare foarte sănătoasă. Încă o dată, nu văzând tehnologia, ci văzând riscurile și nivelul de responsabilitate pe care tehnologii foarte intruzive. Există tehnologii AI care pun viața oamenilor în pericol, de la generarea de medicamente noi până la automobilele autonome guvernate de o inteligență artificială. Da, pentru că ele fac atât detecția obiectelor din trafic, cât și decizii instantanee și așa mai departe. Și toate acestea vin cu responsabilități sporite pentru cineva care face un model ce poate omorî un om versus responsabilități extrem de mici sau deloc în momentul când aceeași inteligență artificială e folosită pentru redactarea unui document sau pentru un autocorect.

[Inteligența artificială] trebuie folosită în toate, dar cu responsabilitate și să nu avem același tip de legislație în momentul când inteligența artificială poate omorî un om sau poate crea un tip de disconfort dacă reformularea făcută cu chatbotul în trimiterea mailurilor s-a introdus o greșeală. Vă trimit un email și nu știu, a introdus ceva nepotrivit. O să-mi cer scuze, voi avea un cost de interacțiune, dar să fim serioși, nu este un cost real versus a omorî un om.

❼ Urmează o discuție pe marginea rezultatelor catastrofale ale tinerilor din România la testele PISA:

Mă provocați iarăși cu afirmații. Aici sunt afirmații jurnalistice, măcar nu sunt de marketing. Din punct de vedere științific, să știți că nu vă împărtășesc opinia. Vorbiți despre un test standardizat în 2000, acest test PISA pentru țările OECD în care nu existau podcasturi. Tinerii astăzi consumă extrem de multe tipuri de conținut critic de lungă durată ce nu este evaluat de testele PISA și doar pentru că noi comparăm o societate care s-a transformat după apariția telefoanelor mobile, în care sunt multe surse de gândire pe care tinerii le exercită astăzi, ce nu sunt testate de acest examen și ne chinuim să dăm vina pe tineri fără să le oferim o șansă reală adecvată timpurilor noastre de a-și exercita gândirea. Pentru că da, astăzi sunt convins că citesc mai puțin, dar astăzi se ascultă podcasturi de ore și ore, adesea cu conținut extraordinar de dificil de urmărit. Da. Și acestea scapă complet evaluărilor PISA.

Mediul este extrem de important, dar nu existau audiobook-uri acum 25 de ani, cărți pe care să le poți asculta. Astăzi avem una dintre companiile de succes românești, Voxa, cu nume de prim rang, care lecturează cărți, avem companii. Și toate acestea scapă [atenției] pentru că noi spunem ce spune testul PISA, că tinerii de astăzi sunt mult mai puțin pregătiți să trăiască în societatea anilor 2000 decât erau tinerii de atunci.

Obiectez! Voxa este un căcat tocmai pentru că favorizează audiobook-urile. De-aia nu mai citește nimeni! Cei care „ascultă podcasturi de ore și ore, adesea cu conținut extraordinar de dificil de urmărit” nu sunt cei care au luat-o în mână la testele PISA și nici cei care dau cu degetul pe TikTok sau pe Instagram. Dar să presupunem că există tineri interesați de teme complexe (de obicei sunt mai degrabă spre 30 de ani): dacă imbecilii penisului ascultă podcasturi complexe, adesea de 2-3 ore, cum pizda calului pot da CTRL+F ca să caute un conținut pe care tocmai l-au ascultat? Un conținut de tip text în format electronic are avantaje infinite: poți avea în fața ochilor mai mult conținut deodată, poți reciti cu ușurință, poți căuta, poți copia și extrage idei ș.a.m.d. Podcasturile sunt o tâmpenie sinistră. Voxa e o tâmpenie și mai sinistră: dacă nu ești orb, citește, dracului, cărțile alea, fie și pe telefon!

Prezumția în general este că tinerii din 2000 ar fi mult mai critici și ar putea să gestioneze mult mai bine societatea din 2025, când a fost făcut acest test, ceea ce este științific fals.

Deci asta, eu acum, după ce am făcut apel la o presă cu deontologie, trebuie să critic presa internațională. N-aș vrea să fie un dinte asupra interpretării, în contextul acesta de spectacular, interpretării foarte orientate spre mesaje negative și fără să înțelegem că prima regulă a pedagogiei este faptul că punând o etichetă, creăm condițiile de conformare a copilului la acea etichetă. Dacă noi dăm aceste mesaje necritic, fără să înțelegem ce s-a schimbat în societate și dacă într-adevăr s-a degradat sau nu gândirea critică, creăm contextul ca acești tineri să se considere mai proști, mai dezinformați, mai puțin capabili cognitiv.

Iarăși se cere o nuanțare. Tinerii de azi chiar sunt mai puțin capabili din punct de vedere cognitiv. Da, societatea s-a schimbat din punct de vedere tehnologic, iar conformarea la standardele din 2000 nu ar fi suficientă pentru a asigura competitivitatea în 2026. Dar tinerilor de azi le lipsesc multe abilități cognitive tocmai pentru că „au dat skip” unor aspecte esențiale ale educației: acumularea de cunoștințe (n-o să-l întrebi chiar totul pe Google sau pe ChatGPT!), formarea gândirii critice (imposibilă în absența unui bagaj suficient de cunoștințe!), lectura (fie și în format electronic).

Mă bucur că există testul Pisa. N-aș vrea să fiu prost înțeles. Cred că și noi, ca țară, putem profita din îmbunătățirea învățământului față de acest test, dar cred că este la fel de oportun să ne uităm la schimbările din ultimii 25 de ani de când acest test a fost definit și să includem mesaje care să vadă competențele căpătate pentru că da, este o redistribuire. Societatea s-a schimbat. O parte mare din puterea umană este tocmai aceasta de adaptare. Sunt multe lucruri care s-au pierdut, sunt multe lucruri care s-au câștigat.

Sunt sigur diferiți tinerii de astăzi față de tinerii din 2000. Întrebarea este cum și dacă este suficient doar să vedem partea negativă, cum din păcate astăzi se face. În tot OECD-ul, nu, în sfârșit, excepția este Singapore, care a reușit să păstreze asta și pentru că, apropo de autocrații, au un tip de separare a schimbărilor sociale de zona de minori. Cred că un loc în care Europa greșește, că tot am vorbit de bine Europa, este tocmai lipsa de protecție pe care noi am oferit-o minorilor în această adopție necritică a tehnologiei și putem discuta de rețele sociale pentru adulți și în ce măsură au un impact sau nu, dar faptul că noi am lăsat telefoane mobile cu TikTok și Instagram în competiție cu profesorii de matematică a fost, cum să spun, un gest de iresponsabilitate a adulților, este un gest de iresponsabilitate a generației mele pentru care plătesc minorii.

Iarăși mă calcă pe nervi cu insistența lui privind „protecția minorilor”. Știu că nu am soluții pentru această adicție, dar tot nu cred în cenzură. Uite, pe vremea comuniștilor, care erau pudibonzi cam ca americanii, nu exista nimic „obscen” în România. Dar tocmai de-aia, de la 12 ani în sus, toți vânam revistele nemțești cu țâțe și pizde. Nimeni nu s-a tâmpit din cauza asta! OK, rețelele sociale au altă problemă, dar aici ar trebui să intervină educația: dacă tineretul trepanat ar avea mai mult bun-gust, nu s-ar mai uita la toți „influencerii” de pe TikTok și Instagram.

În rest, adulții înșiși sunt imbecilizați de algoritmii rețelelor sociale, iar pe ăștia nu-i mai poți proteja decât dacă le interzici cu totul sau dacă le cenzurezi ca în China.