Am hotărât să scriu această postare în ciuda silei pe care o am față de problema apărută din neant a unui „supat”. Viralizarea discuției este tipică imbecilizării contemporane, iar gogoașa asta pur și simplu a apărut din lipsa de ocupație a unor cretini, căci, așa cum o arată dexonline.ro, termenul este în dicționare cel puțin din 1957.

✍️

S-a băgat în ciorbă și marele lingvist neînțeles Dan Alexe, care pe site-ul Radio Moldova a scris o aberație care pare să dovedească că și-a băut mințile. În primul rând, deși DOOM este dicționarul normativ în privința grafiei, a declinării și a altor aspecte ortografice și gramaticale, acesta nu este un dicționar propriu-zis. Toate limbile mari se bazează pe dicționare explicative, nu pe dicționare ortografice. Mai mult, limbi mari precum engleza, franceza și italiana nu au un dicționar normativ, „obligatoriu”, la care să se raporteze toți utilizatorii limbilor respective, ca la o Biblie. Fiecare mare dicționar explicativ are propria opinie, ceea ce lasă publicului libertatea de a fi de acord cu una sau cu alta. E drept, am putea spune că Spania se ghidează după dicționarul Academiei (DLE RAE), iar Germania după Duden, dar aceste monopoluri sunt excepții de la regulă. Dicționarul Academiei spaniole este mediocru, dar are meritul că a devenit unul global de când include și sensuri specifice Americii Latine. Duden este, în primul rând, un dicționar ortografic (Rechtschreibung), iar dicționarul lor explicativ (Universalwörterbuch), disponibil și online, nu se ridică la standardele calitative ale celor de limbă engleză sau chiar ale DEX. Atât a putut măreața națiune germană. Revenind la noi, remarc conflictul peren între edițiile DEX și cele DOOM, de parcă cele două colective de redacție nu ar fi pe statele de plată ale aceluiași Institut de Lingvistică al Academiei! Ca să mă exprim la nivelul Academiei Române, întotdeauna m-am căcat și voi continua să mă cac pe DOOM. Ca și în alte limbi, eu mă bazez în exclusivitate pe dicționarele explicative, căci ele sunt dicționarele limbii, iar în trecut le-am completat cu ÎOOP (Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație), care, din păcate, a fost detronat de imbecila cărămidă numită DOOM. În anii ’80, întotdeauna aveam la îndemână una dintre cele două ediții ÎOOP ale familiei.

Alexe cel mereu în conflict cu Academia consideră totuși DOOM ca fiind normativ, motiv pentru care se revoltă. După care, brusc, se ia de Scriban. Omul a fost într-adevăr un hurluberlu, iar tocmai de aceea ar trebui ignorat cu desăvârșire. Avem însă „supat” în DLRLC (1955-1957), DEX ’98 (1998), DEX ’09 (2009), MDA2 (2010), peste tot cu mențiunea „pop.”; iar „acel pretins plural” este un plural întru totul normal pentru un substantiv neutru!

Domnul Dan Alexe, cu mintea distrusă de băutură, nu vrea să priceapă că aici nu este vorba de o chestiune de gramatică. Nimeni nu vrea să consfințească utilizarea lui „care” în loc de „pe care”, și nimeni nu a inventat vreun cuvânt nou; termenul există în uzul curent de circa un secol, cetățene! De altfel, dobitocul își încheie nefericitul eseu fiind oripilat de posibilitatea ca „subraț” și locuțiunea adverbială „la subraț” să fie acceptate „în dicționar”. Am o veste proastă pentru bețivul național staționat la Bruxelles: „subraț”, utilizat practic doar în forma „la subraț”, se găsește în DLRLC (1955-1957), DEX ’98 (1998), DEX ’09 (2009), DOOM 2 (2005), MDA2 (2010) și DOOM 3 (2021)!

De ce mai este băgat în seamă poliglotul nostru răpciugos? În locul lui, m-aș lua de Institutul pentru Distrugerea Limbii Române pentru că DOOM 2 (2005) și DOOM 3 (2021) au „sanda” în loc de „sandală” (DEX ’09 a preluat și el aberația) și, tot așa, au acceptat „căpșuni” ca plural pentru „căpșună”!

✍️

Discuția care ar trebui avută este despre utilizarea unui astfel de substantiv provenit dintr-o locuțiune adverbială. După mine, singura paralelă care se poate face este între „supat” și „subraț”, însă există diferențe semnificative pe care nu le discută nimeni.

Hai să vă mai deștept umpic. Deși dexonline.ro include ca surse atât Dicționarul limbii romîne (sic!) literare contemporane (1955-1957), având în „Comisia de revizie finală” nume precum acad. Iorgu Iordan, Alexandru Graur (în acea vreme doar membru corespondent al Academiei), Jacques Byck, Vasile Breban, Gheorghe Bulgăr, cât și Dicționarul limbii romîne (sic!) moderne (1958), pentru care acad. Iorgu Iordan și prof. univ. Jacques Byck sunt listați doar la „Colaboratori”, cel din urmă a fost importat doar în proporție de 37,23% (19.427 de definiții din 52.175), astfel încât trebuie să vă spun eu ce nu știți, fiindcă nu apare online. Nu, nu doar că numele real este cu „romîne”, nu cu „române”, cum scriu zevzecii ăia. Nici că acest DLRM („moderne” e un fel de a spune, dându-se că opul abundă în arhaisme și regionalisme) a fost dicționarul meu preferat (încă îl consider cel mai bun dicționar pe care limba română l-a avut vreodată). Ci faptul că iată ce conține el (am scos cărămida de la arhivă):

SUBPÁT s. n. v. supat.

SUBRÁȚ s. n. (Rar) Subsuoară. — Din sub + braț.

SUPÁT, supaturi, s. n. (Reg.) 1. Locul de sub pat, spațiul dintre pat și dușumea. 2. Gaură săpată într-un mal de pământ. [Var.: subpát s. n.] — Din sub + pat.

Revenind la oile noastre, paralela dintre cele două este imperfectă. Cele două „b”-uri din „sub braț” s-au contopit aproape natural în vorbire. Totuși, eu susțin că și succesiunea „bp” din „sub pat” îmbie către contopire. Dan Alexe, care pretinde că se mai pricepe și la fonetică, și care ne explică la el pe blog de ce în practică „un pic” se pronunță „umpic”, cum limba română a fost transcrisă șchiop din slavonă (poate cineva să pronunțe „ea” așa cum se scrie?), și care probabil că a auzit more than once „opseara”, este atât de dobitoc încât respinge „subraț” și se oripilează în fața „supaturilor”!

✍️

Cireașa de pe tort (sau musca de pe rahat, dacă preferați) este reprezentată de postarea de pe Facebook a Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” în persoană („di persona personalmente” sau “pirsonalmente di pirsona”, cum ar fi spus Catarella)!

Nu o voi cita, căci mi s-a părut un ghiveci călugăresc cu 450 de cuvinte și prea puțin gust.

Pe de o parte, nu au făcut comparația cu „subraț”, folosit de mai toată lumea în locuțiunea „la subraț”. Apoi, deși postarea de pe Facebook a insistat pe diferența dintre „sub pat” (prepoziție + substantiv) și „supat” (substantiv), nu s-a precizat că în primul caz este vorba de o locuțiune adverbială, adică are valoare de adverb. Or, un substantiv nu poate înlocui un adverb, iar „supat” nu poate înlocui direct „sub pat”. Dar cum se folosește corect acest substantiv? Dacă nu pot spune „m-am uitat *supat”, ce prepoziție trebuie adăugată?

În postarea lor, am găsit citate din Dicționarul (tezaur) al limbii române (1906-2010):

  • „Căci cămășa i-am spălat-o, în supat i-am aruncat-o.” (folclor)
  • „Până ce deavolii de copii să se mai ghiontească pe sub masă și supaturi, a trecut o mare parte din noapte.” (Hogaș)

Și încă un exemplu: „Am căutat mingea în supat.” Sensul este strict acela de „spațiu de sub pat”. Și aici văd o mare problemă în utilizare.

„Subraț” însemnând „subsuoară”, utilizarea „la subraț” („la subsuoară”) este naturală și are valoare adverbială. „Subraț” nu înlocuiește în mod nemijlocit locuțiunea adverbială „sub braț”! Căci pot spune „mi-am dat cu deodorant la subsuoară” și „mi-am dat cu deodorant la subraț”, însă este corect și „mi-am dat cu deodorant sub braț”!

În schimb, în cazul locuțiunii adverbiale „sub pat”, utilizarea acesteia prezintă mai multe posibilități: „m-am uitat sub pat”; „mi-am aruncat o privire sub pat”, dar și „mi-am aruncat o privire pe sub pat” („pe undeva pe acolo”). Substantivul „supat” cere o prepoziție, iar aceasta nu îmi pare la fel de evidentă. Eu aș zice „am măturat pe supat”, ceea ce probabil ar fi incorect, căci mintea mea a gândit „am măturat pe sub pat”. Corect ar fi: „am măturat în supat”, adică în acel spațiu.

Exemplul folcloric „în supat i-am aruncat-o” este incredibil de corect. Citatul din Hogaș le cam amestecă: „pe sub masă și supaturi” înseamnă „pe sub masă și pe supaturi”, nicidecum „pe sub masă și în supaturi”!

Tocmai am spus-o: „pe (undeva)” reprezintă o utilizare legitimă, de exemplu: „pe sub pat”, „pe sub masă”. Dar „pe sub masă și supaturi” mi se pare întrucâtva discutabil.

„Pe supat” ar însemna… pe pat, căci deasupra spațiului de sub pat se găsește… patul!

Institutul de Oligofenie nu a observat nimic și nu a clarificat nimic!

✍️

Colac peste pupăză, cineva a comentat pe Facebook astfel referitor la contribuția Institutului de Gerontologie Lingvistică Senilă:

Facebook mi-a băgat postarea asta sunas.

Prizonier al propriilor reflexe, am reacționat:

„Pe sunas”, nicidecum „sunas”.

Însă dacă ar fi să acceptăm substantivul „sunas”, acesta nu ar fi un înlocuitor al locuțiunii adverbiale „sub nas”, ci ar reprezenta locul de sub nas. Logica gramaticală ar cere mai degrabă asta:

Facebook mi-a băgat postarea asta în sunas.

Trebuie să recunoașteți că, vorba lui Don Pedro Roman, sună ca dracu’. Dar omul are dreptate:

Pisica s-a băgat în supat. Mucii mi-au curs în sunas.

✍️

Oricum, la ce să te aștepți de la Institutul de Distrus Limba al Kakademiei Române? Hai, am acceptat aberantul ucaz al lui „î din a” și „sunt”, însă voi rezista până la moarte în fața falsei distincții dintre „nici o, nici un” și „nicio, niciun”. Conceptual, se poate face această distincție, dar cine a mai văzut reforme ortografice care să complice limba? România, că cine dracu’ altcineva?

Tragic este nu doar că rețelele sociale s-au isterizat la descoperirea lui „supat” (plebea este complet retardată!), ci și faptul că nici limbiștii neamului (l-am inclus aici și pe Dan Alexe) nu-s mai breji. Apropo, Rodica Zafiu e în comă sau ce mai face și de ce tot tace?